Stil: 1/5
Idei interesante: 3/5
Coerență:2/5
O carte cumva autobiografică mai mult decât documentată, scrisă pe modelul american (şi enervant) de persoană habarnistă care ajunge prin tupeu şi diverse uneltiri ale sorții să se afle în mijlocul unor evenimente esențiale pentru politica mondială. Trecând peste acest aspect al cărții (agasant pe alocuri pentru că dă naştere la nişte observații şi comentarii penibile), este o ocazie rară de a cunoaşte din interior unele culturi şi societăți care, altfel, ne-ar rămâne inaccesibile. Trebuie să recunosc că sunt şi puncte de vedere valide în carte, iar părțile anecdotice sunt de bună calitate de cele mai multe ori. Asta, bineînțeles, după ce treci de megalomania americană.
Cartea acoperă perioada de dinainte de formarea Statului Islamic şi aduce în discuție elemente de natură diversă care au dus la apariția acestei organizații. E o colecție de eseuri / articole la care a lucrat Lawrence Wright timp de vreun deceniu. Mie mi-au plăcut cel mai mult bucățile despre Arabia Saudită (deşi ele nu au legătură directă cu subiectul intenționat pentru carte). Dar dacă vă aşteptați să înțelegeți evoluția de la Al-Qaeda la Statul Islamic nu cartea aceasta e ce vă trebuie. Merită, totuşi, citită pentru perspectiva contactului direct cu societăți din care astfel de organizații teroriste au apărut; chiar dacă veți simți la orice rând că autorul este american.
"The security state that has grown up since 9/11 has transformed our culture; and yes, we have needed the protection. We are often reminded that we must "never forget" what happened on that fateful day. But if we fail to keep in mind the country we were before 9/11, we may never steer in that direction again. In that case, the terrorists really will have won."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu