Idei interesante:4/5
Coerență: 5/5
Un jurnal de cãlãtorie care mie mi-a plãcut foarte mult. Fãrã texte de cãutare a sinelui, pur şi simplu un om care s-a dus sã cunoascã alţi oameni, cu o agendã de locuri de vãzut, dar cu suficientã flexibilitate cât sã renunţe la obiective dacã apar lucruri mai interesante de fãcut sau dacã pur şi simplu se instaleazã oboseala.
"Poate unii dintre cititorii acestei cărți vor fi dezamăgiți [...], dar simt nevoia să mărturusesc că nu m-a interesat niciodată dimensiunea spirituală a acestei călătorii prin Peru. Nu am venit în Anzi să mă conectez cu Sinele, să simt Energia, să caut Iluminarea, să-mi găsesc Calea. Nu cred în cuvintele cu majusculă. Dacă mă voi întoarce mai înțelept şi mai împăcat cu mine, asta va fi urmarea unei călătorii în care am absorbit cât mai mult din această lume perfect necunoscută mie până acum. Consider că lumea de aici, realitatea aceasta şi viața de acum sunt suficient de vaste, de intense şi de misterioase."
Filosofia de cãlãtor a lui Marius Chivu mi s-a pãrut una sãnãtoasã, nepretenţioasã, de om care cautã sã descopere lumea, nu sã se proiecteze pe sine pe unde trece şi sã bifeze tot felul de competiţii de anduranţã fizicã, de fotografii uluitoare sau mai ştiu eu ce. Deşi fotografiile din carte sunt foarte mişto.
"In aceste aproape trei săptămâni am făcut tot ce ne-a stat în putință să merităm călătoria, să ne ridicăm la nivelul oamenilor locului şi, mai ales, să nu lăsăm urme ale trecerii noastre. I-am întrebat pe localnici mai mult decât am citit ghidurile de călătorie; am mâncat ce-am găsit în piețe, n-am ales din meniurile restaurantelor; am băut ceaiuri făcute în stradă, nu carbogazoase din marketuri; am dormit mai mult în paturile şi sub păturile lor decât în sacii noştri de dormit... N-am căutat confortul, am căutat să ne conformăm; am vrut cunoaştere nemijlocită, nu informație procesată; reproducerilor fidele le-am preferat imperfecțiunea făcută de mână. Am vrut lucrurile naturale şi autentice, chiar dacă murdare; trăitul, nu muzeificatul; ruina, nu finisatul. Imi imaginez că starea ideală a călătorului este ceva apropiat invizibilului. Un călător adevărat nu perverteşte, nu schimbă, nu intervine, nu lasă urme, nici semne. I'm not here, but I was there! este mantra călătorului adevărat. Trecerea trebuie să fie discretă, să nu perturbe ordinea, liniştea, obiceiurile locului. Un călător observă şi conservă. Vrea să se asemene diferenței, nu să semene variația. El merge ca şi cum s-ar ascunde: vrea să vadă, nu să fie văzut. Potecaşul, trecătorul, drumețul, călătorul sunt salamandre care devin una cu mediul, se diminuează pe sine. Călătoria e deghizare şi uitare de sine. Călătorim şi pentru că vrem să fim altcineva. Curiozitatea a ceea ce ai putea fi, a ceea ce eşti altundeva. Explorarea potențialității de sine. Călătoreşti pentru a arunca din lest, pentru a/ți fi o povară mai uşoară."
Din cãlãtorie, avem de toate: picanterii locale (cum ar fi mâncatul de porcuşori de Guinea), detalii de diferenţe culturale şi sociale, întâmplãri neaşteptate care te lasã gurã cascã (cum ar fi discuţia cu bãtrânul care l-a cunoscut pe Hemingway când ãsta dãdea pe-acolo cu sãptãmânile la pescuit în ocean).
"E al doilea travestit, după librarul Richard cel Roşu, pe care îl vedem integrat firesc într-o societate care nu pare să facă mare caz de această diferență. In aeroport am răsfoit o revistă glossy peruană pe a cărei copertă figura un cuplu gay şi mi-am dat seama că aşa ceva încă nu e posibil în România. I-am compătimit atâta pentru sărăcia lor, dar oamenii aceştia au o concepție asupra lumii mai complexă, iar toleranța lor impune respect."
