duminică, 16 iunie 2019

Elif Shafak -"Lapte negru"

O carte despre depresia post-natală şi despre cum realitatea de a fi mamă este departe de imaginea romanțată pe care tinde să o creeze societatea. Lucrurile sunt cu atât mai dificile cu cât femeile moderne trăiesc mai mult în oraşe mari, pierdute în anonimatul mulțumilor gălăgioase, sau au vieți foarte dinamice astfel încât nu sunt înconjurate de o comunitate unită unde ar putea găsi uşor ajutor pentru aspectele mai intime ale existenței lor.
Elif Shafak îşi analizează pe toate părțile situația ei de proaspătă mamă şi evidențiază cât de greu îi este ca femeie obişnuită cu libertatea de a călători după chef, cu spontaneitatea necesară exploatării oricărui moment neaşteptat de creativitate, cu ritmul susținut de muncă cerut scrierea şi promovarea de romane. Se uită, de asemenea, la discrepanța dintre bărbați şi femei atunci când vine vorba de domeniul literar, subliniind nedreptatea situației femeilor care sunt văzute ca datoare să-şi sacrifice din timpul lor pentru îngrijirea familiei. Ca argument, ia exemple (într-un amestec ciudat de biografie şi ficțiune) din viața mai multor femei-scriitoare şi analizează ce a (ar fi) însemnat pentru ele să devină mame.

Mie stilul lui Elif Shafak nu-mi place, nu mi se pare că aduce nimic deosebit, ideile (deşi ok în sine) mi se par prost dezvoltate, iar pe alocuri cred că apelează la nişte tertipuri literare cam infantile.

"Să scrie romane -să alcătuiască poveşti, să creeze şi să distrugă personaje- e jocul preferat al celor care refuză să se maturizeze. Chiar dacă jocul se desfăşoară pe hârtie posibilitatea de a-l juca iar şi iar te ajută să uiți că eşti muritor. [...] Un romancier crede cu tărie în adâncul sufletului că este nemuritor.
Credința joacă un rol important în a fi scriitor. Ajungi să crezi cu atâta forță în poveştile pe care le creezi, încât uneori lumea din afară ți se va părea fadă şi neînsemnată. Când te sună prietenii, când apare o problemă importantă, când soțul vrea să luați cina în oraş, când obligațiile sociale îți apasă umerii, vei găsi o scuză ca să scapi de fiecare. Totul va fi "pe locul doi" -vei găsi timp doar pentru scris.
Romanciera este şi trebuie să fie egoistă. Condiția de mamă se bazează pe "dăruire".
Pe când romanciera este o introvertită, cel puțin pe durata scrierii unui roman, mama este -prin definiție- extrovertită. Romanciera îşi construieşte o cămăruță în adâncul minții sale şi încuie uşa, pentru ca nimeni să nu poată intra. Acolo îşi ascunde secretele şi ambițiile de toți ochii iscoditori. Cât despre mamă, ea trebuie să-şi țină toate uşile şi ferestrele larg deschise, fie iarnă, fie vară. Copiii ei pot să intre pe unde au chef şi să colinde peste tot după plac. Nu are nici un ungher tainic.
Când copilul tău cade şi-şi juleşte genunchii sau vine acasă cu amigdalele umflate sau zace în pat chinuit de febră sau îl interpretează pe SpongeBob SquarePants în piesa de la şcoală, nu ai cum să spui: "Bine, păi în momentul ăsta scriu la un nou capitol. Poți, te rog, să mai vii să vorbim luna viitoare?""

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu