"Si cum ieşeam din blocul de 4 etaje din Militari, acolo unde m-ai chemat "sã ne mai vedem şi noi, Tãtuţule", dupã meditaţii, mi-am amintit strângerea aceea veche de inimã din Eforie. De data asta mai uşoarã, aşa cum devin ele, strângerile de inimã, sub rulajul ca de senilã de tanc a timpului, din ce în ce mai uşoare, mai pierdute în zgomotul lumii. Te-am privit în ochi, încercând sã fac abstracţie de toti cei din jur, de acei oameni care forfoteau prin casa ta, în timp ce negociai cu o tânãrã ţigancã "sã i-o sugã lu' ãsta micu'". Am ieşit în fugã pe uşa deschisã (uşile tale deschise, mereu deschise, chiloţii tãi lãbãrţaţi), am fugit fãrã sã mã uit înapoi înspre staţia lui 336, am fugit departe de tine şi de mierea subraţului tãu."
