Ea, maicã-sa, fratele ei, toti trei ajunseserã sã fie satelitii unui om asasinat. Le plãcea sau nu, de ani întregi vietile lor se roteau în jurul acelei crime, al acelui nucleu de... de ce?, la naiba, pãi de suferintã, de durere, si asa nu se mai poate si nu stiu cum sã scap."
"-Pânã la urmã, am fost si eu un adolescent basc, expus, ca atâtia alti tineri din vremea mea, propagandei în favoarea terorismului si doctrinei pe care se întemeiazã. M-am gândit de multe ori la asta si cred cã am gãsit rãspunsul. [...]
-Asadar, am scris împotriva suferintei pe care oamenii si-o provoacã unii altora, încercând sã arãt în ce constã, de fapt, aceastã suferintã, cine o genereazã si ce consecinte fizice si psihice trebuie sã suporte victimele care supravietuiesc. [...]
-În acelasi timp, am scris împotriva crimelor comise din motive politice, în numele unei patrii în care o mânã de oameni înarmati, beneficiind de rusinosul sprijin al unei pãrti din societate, decid cine apartine sus-numitei patrii, cine trebuie sã o abandoneze si cine trebuie sã disparã pentru totdeauna. Am scris fãrã urã împotriva limbajului urii, împotriva falsificãrii memoriei si împotriva uitãrii de care încearcã sã se foloseascã toti cei ce vor sã inventeze o istorie pusã în slujba proiectului lor si a convingerilor lor totalitare.[...]
-Si am mai scris, din dorinta de a le oferi semenilor mei ceva pozitiv, în favoarea literaturii si artelor, asadar în favoarea a tot ce e bun si nobil în sufletul oamenilor. Si în favoarea demnitãtii victimelor ETA, întelese ca indivizi, nu ca niste simple numere într-o statisticã în care nu conteazã numele fiecãreia dintre ele, nici chipurile lor concrete, nici trãsãturile care le individualizeazã.
Exact ceea ce mama nu-si doreste: ca suferinta ei si a copiilor ei sã devinã un material din care scriitorul sã-si scrie cartea, regizorul sã turneze filmul, pentru ca mai apoi sã-i aplaude, sã câstige premii, în timp ce pe noi continuã sã ne apese tragedia.
-Am încercat sã evit cele douã capcane pe care le consider cele mai periculoase de acest gen de literaturã: tonul patetic, sentimental, pe de o parte, iar pe de altã parte, tentatia de a întrerupe povestea pentru a lua, în mod explicit, o atitudine politicã. Dupã pãrerea mea, pentru asa ceva existã interviurile, articolele din ziare si întâlnirile de genul acesteia.[...]
Avea impresia cã, pânã în prezent, scriitorii basci dãduserã prea putinã atentie victimelor terorismului. Se scrie mai mult despre cei care fac victime, despre problemele lor de constiintã, despre sângele lor rece. În plus, terorismul ETA nu e bun pentru a ataca dreapta. Pentru asa ceva, rãzboiul civil e mult mai eficient.
-...încercând sã descriu o panoramã reprezentativã a unei societãti supusã terorii. Poate cã exagerez, dar cred cu fermitate cã a început si înfrângerea literarã a grupãrii ETA,"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu