Link-uri interesante -Fotografie

Link-uri interesante -Fotografie

www.timetales.com

Julian Barnes -"Tristeti de lamaie"

Julian Barnes include o serie de 11 povestiri despre amaraciunea batranetii, neindulcite de o sentimentalitate ieftina. Desi unele fragmente sunt amuzante, nu este o carte vesela. Este o elegie multifatetata despre tineretea pierduta, despre promisiuni inselate, despre iubiri ratate. Barnes se pricepe foarte bine sa evite cliseele. Desi uneori se aproprie periculos de mult de locuri stereotipe, stie cum sa aduca o turnura neasteptata care sa salveze naratiunea.
Personajele lui Barnes dispar treptat, se eclipseaza din existenta, indepartandu-se de un lucru pe care tocmai pareau sa il fi obtinut. Pe Barnes nu il intereseaza iesirile bruste din viata ale personajelor sale, ci tranzitiile domoale.
Semnificatia lamaiei este lamurita in ultima povestire. Este simbolul mortii la chinezi, sub semnul careia se desfac toate povestirile. Personajele lui Barnes vorbesc si se gandesc la cum e sa fii muritor, la durerile si umilintele imbatranirii, la greselile si regretele ca nimic din trecut nu mai poate fi schimbat. Deasupra lor pluteste nostalgia de a fi ratat in trecut momente ce le-ar fi putut schimba viata, intr-un mod de a gandi la conditional trecut.
Desi titlul original este mai direct ("Lemon Table"), traducerea romaneasca il imbogateste cu redarea acestei atmosfera de tristete usoara, lipsita de ranchiuna, dar totusi acida (fara a deveni caustica).
Barnes isi exerseaza talentul in variate exercitii stilistice, de la stilul epistolar din "Sa vorbim frantuzeste" pana la naratiunea balzaciana din "Coaja de copac", trecand prin deosebit de sensibila povestire, cu un titlu contrapunctic, "Igiena".

"Istoria lui Mats Israelson" se petrece in Suedia de la inceputul secolului al XX-lea si descrie eforturile zadarnice ale lui Anders Bodén de a-si exprima afectiunea deosebita pe care o simte fata de Barbro Lindwall. Ambii sunt casatoriti, iar Anders, cum aceasta bulversare sufleteasca este un lucru inedit in viata sa, nu gaseste modalitatile de a se apropia si a gasi cuvintele adecvate pentru a-si transmite sentimentele unei Barbro avida si ea de delicatetile ce insotesc trairea si exprimarea iubirii. Dupa 20 de ani, Anders isi regaseste abia pe patul de moarte curajul de a mai face o incercare pentru a-si dezvalui sentimentele in fata lui Barbro. Insa si in acest moment final comunicarea dintre ei esueaza. Tanjirea unuia dupa celalalt ramane intr-o imposibilitate cehoviana de a fi comunicata.

Ratarile de comunicare, secretomania, lucrurile care raman nespuse sunt motive repetitive in povestirile din "Tristeti de lamaie", de la mintea incetosata si capricioasa cu amintirile si atractiile din trecut ale sotului care sufera de Alzheimer din "Apetit"(pe care sotia se razbuna citindu-i retetele care ii revolta pedantismul prin lipsa lor de precizie) pana la secretele familiale din "Colivia de fructe". "Lucruri pe care le stii" descrie intalnirile regulate a doua vaduve care regasesc una in cealalta un fel de prietenie datorata faptului ca fiecare se plaseaza in aceeasi pozitie in fata celeilalte, ambele vulnerabile in propria lor batranete cu un trecut comun, insa nici una nefiind dispusa sa marturiseasca deschis lucrurile pe care cealalta refuza sa le creada sau admita despre propriul sot (desi adevarul se revela in gandurile fiecareia). Ambele stiu ca amagirea este singurul lucru care le-a mai ramas si nu vor avea puterea de a strica iluzia celeilalte.

Una dintre povestirile cele mai impresionante este cea a ultimei vizite a lui Jacko Jackson la prostituata pe care o frecventa de o viata, Babs. "Igiena" prezinta ultima calatorie anuala a lui Jacko la Londra unde trebuie sa se desfasoare aventura lui sexuala care, de-a lungul timpului, a devenit o alta rutina a vietii lui organizate, lipsite de suprize. Babs pastreaza vie amintirea unei tinereti de care Jacko se agata in ciuda semnelor de batranete care o ating pana si pe Babs.

"O scurta istorie a tunsului" este un fel de povestire intiatica, de povestire “coming of old age”, cu o perspectiva interesanta: pozitionarea subiectiva a personajului in acelasi tip de situatie, aparent banala, dar cu reverberatii interioare care surprind dilemele fiecarei varste –mersul la frizer. Barnes surprinde esentialul fiecarei varste: temerile si sovaielile copilului pentru a-si gasi locul in lume, nesiguranta studentului pe punctul de a deveni “barbat” si, la sfarsit, adultul cu o siguranta de sine amara.

Unele povestiri pleaca de la un miez de realitate. In "A doua reprezentatie" il regasim pe Turgheniev (a carui identitate ne ofera supriza de la final). Ultima povestire, "Linistea", ne prezinta un compozitor in lipsa de inspiratie si pretentios in care cunoscatorii il identifica pe Sibelius. Simbolismul lamaiei isi gaseste aici semnificatia aleasa de autor, iar denumirea mesei din cafeneaua pe care o frecventeaza personajul este “masa de lamaie” deoarece aici se desfasoara discutiile cu prietenii despre mortalitate. Sintetizand degradarea fizica a protagonistilor din povestirile anterioare, personajul-narator din ultima povestire isi contempla cu amaraciune secarea fortei creative, el negasind de 30 de ani resursele pentru a crea ceva de valoare. In viziunea lui, nu exista nici o rasplata sau sansa de salvare din mortalitate. La inmormantarea unui prieten, personajul constata ca dizgratia, uitarea, moartea sunt singurele optiuni de sfarsit ale carierei unui artist. Povestirea pune problemea relatiei dintre arta si viata, arta venind, in conceptie freudiana, sa compenseze inabilitatea artistului de a trai viata in toata plenitudinea ei. Insa personajul isi pune intrebarea daca nu cumva relatia poate fi si inversa, tristetea si nevroza fiind un rezultat, mai mult decat o cauza, al conditiei de artist.

Insusi Barnes este inclus ca un personaj in povestirea "Sa vorbim frantuzeste", desi un personaj nevazut, a carui existenta este exprimata indirect prin epistolele trimise de o batrana aflata la azil  care ii scrie chiar scriitorului Barnes. Este o modalitate indirecta si ingenioasa de a crea un personaj, mai ales ca scrisorile trimise de catre Barnes batranei nu apar in povestire caci sunt ascunse de aceasta intr-un frigider si deteriorate atunci cand sunt dezghetate dupa moartea ei. Este impresionanta incrancenarea batranei de a rezista decaderii batranetii, insa ea insasi ajunge sa recunoasca faptul ca, daca pune in balanta argumentele pro si contra mortii, cele pro par sa fie mai convingatoare.

"Tristesti de lamaie" descopera o latura emotionala a stilului cerebralului Barnes. Majoritatea personajelor lui Barnes sunt furioase, incrancenate, frustrate sau pur si simplu triste, trairi care fac parte din batranete. O data cu apropierea de moarte, multi isi dau seama de futilitatea precautiilor si sovaielilor din trecut. Prin diversitatea de subiecte si stiluri din aceasta carte, Barnes isi expune o serie de idei pe care le regasim si in alte scrieri ale lui: imposibilitatea de a recupera trecutul, subiectivitatea memoriei, visurile de a evada din banalitate. Barnes scrie: “Am devenit scriitor dintr-o combinatie de motive marunte (dragostea fata de cuvinte, teama de moarte, dorinta de celebritate, placerea de a crea, dispretul fata de programul de 8 ore) si pentru un motiv important: cred ca cea mai valoroasa arta reda adevarul despre viata"

Citate care ne plac -Albert Camus

"Sa nu mergi in spatele meu; s-ar putea sa nu preiau conducerea. Sa nu mergi in fata mea; s-ar putea sa nu te urmez. Mergi pur si simplu langa mine si fi-mi prieten. " 

As face intr-un film...

As pune o scena intr-un film in care personajul sa aiba casti si sa se auda numai muzica din castile lui in timp ce in jur s-ar petrece tot felul de lucruri...

Liliacul la TNO Ion Dacian

Nu ne asteptam sa ne impresioneze opereta in mod deosebit, dar, la insistentele unei vechi prietene atropode care ramasese cu un bilet in plus, ne-am calcat pe sufletul inghetat de sarbatorile de iarna si am mers la TNO. Si ce surpriza!!!! E adevarat ca suntem insensibile la farmecul comediilor si ca nu se intampla foarte des ca un ras sanatos sa ne zguduie elitrele, insa Liliacul de la Ion Dacian a fost o surpriza mult prea placuta fata de asteptari. Am ras zgomotos la replici adaptate realitatii contemporane, la o coregrafie foarte bine inchegata care, atunci cand este cazul, vine sa sprijine comicul de situatie si de personaj, toate pe o muzica placuta, chiar daca nu deosebit de complicata. Sunt 2 ore mai mult decat agreabile, cu un catarsis neasteptat, pline de viata, veselie, istetime, placeri vizuale, auditive si intelectuale. Chapeau!

Ce ne place -globurile cu lumina in Piata Universitatii

Ce mai boicotam -Festivalul Filmului Francez

In sfarsit eram si eu fericita ca Festivalul Filmului Francez incepe sa fie interesant. Normal ca mi-am ales Notre jour viendra de Romain Gavras in capul listei de "trebuie vazute" si am hotarat sa le dau o sansa si celorlalte filme. [Venus noire nu e pe lista de sanse acordate din marinimie, ci pe lista de "trebuie vazute".] Asta pana cand mi s-a taiat tot elanul: Notre jour viendra e pe baza de invitatie!!!! Am luat o decizie extrema la suparare (cum mi se intampla de obicei): nici un film de vazut din festival!

Dupa ce ca acest festival este deja unul dintre cele mai obosite festivaluri de film de prin Bucuresti, in loc sa atraga spectatorii cu o oferta incitanta, prefera sa dea acces pe baza de invitatie la cel mai fain film ca sa poata veni toti snobii, toti cei care nu au nici un interes pentru filme, care, probabil, nu vor intelege mare lucru, care nu se vor concentra la film, carora nu le va place. Ca sa nu mai amintim si de faptul ca multe invitatii vor ajunge la persoane care le vor ignora regeste, asa ca sala va fi cel putin un sfert goala.

Nu am reusit niciodata sa ma obisnuiesc cu o anumita latura a gandirii franceze. Partea care o face sa fie complet rupta de realitate, care o impiedica sa evolueze pe principii valide, cu aplicatii concrete si rezultate fericite, mai ales in a-mi mentine si mie bucuria de a vedea un film ca lumea.