Julian Barnes include o serie de 11 povestiri despre amaraciunea batranetii, neindulcite de o sentimentalitate ieftina. Desi unele fragmente sunt amuzante, nu este o carte vesela. Este o elegie multifatetata despre tineretea pierduta, despre promisiuni inselate, despre iubiri ratate. Barnes se pricepe foarte bine sa evite cliseele. Desi uneori se aproprie periculos de mult de locuri stereotipe, stie cum sa aduca o turnura neasteptata care sa salveze naratiunea.
Personajele lui Barnes dispar treptat, se eclipseaza din existenta, indepartandu-se de un lucru pe care tocmai pareau sa il fi obtinut. Pe Barnes nu il intereseaza iesirile bruste din viata ale personajelor sale, ci tranzitiile domoale.
Semnificatia lamaiei este lamurita in ultima povestire. Este simbolul mortii la chinezi, sub semnul careia se desfac toate povestirile. Personajele lui Barnes vorbesc si se gandesc la cum e sa fii muritor, la durerile si umilintele imbatranirii, la greselile si regretele ca nimic din trecut nu mai poate fi schimbat. Deasupra lor pluteste nostalgia de a fi ratat in trecut momente ce le-ar fi putut schimba viata, intr-un mod de a gandi la conditional trecut.
Desi titlul original este mai direct ("Lemon Table"), traducerea romaneasca il imbogateste cu redarea acestei atmosfera de tristete usoara, lipsita de ranchiuna, dar totusi acida (fara a deveni caustica).
Barnes isi exerseaza talentul in variate exercitii stilistice, de la stilul epistolar din "Sa vorbim frantuzeste" pana la naratiunea balzaciana din "Coaja de copac", trecand prin deosebit de sensibila povestire, cu un titlu contrapunctic, "Igiena".
"Istoria lui Mats Israelson" se petrece in Suedia de la inceputul secolului al XX-lea si descrie eforturile zadarnice ale lui Anders Bodén de a-si exprima afectiunea deosebita pe care o simte fata de Barbro Lindwall. Ambii sunt casatoriti, iar Anders, cum aceasta bulversare sufleteasca este un lucru inedit in viata sa, nu gaseste modalitatile de a se apropia si a gasi cuvintele adecvate pentru a-si transmite sentimentele unei Barbro avida si ea de delicatetile ce insotesc trairea si exprimarea iubirii. Dupa 20 de ani, Anders isi regaseste abia pe patul de moarte curajul de a mai face o incercare pentru a-si dezvalui sentimentele in fata lui Barbro. Insa si in acest moment final comunicarea dintre ei esueaza. Tanjirea unuia dupa celalalt ramane intr-o imposibilitate cehoviana de a fi comunicata.
Ratarile de comunicare, secretomania, lucrurile care raman nespuse sunt motive repetitive in povestirile din "Tristeti de lamaie", de la mintea incetosata si capricioasa cu amintirile si atractiile din trecut ale sotului care sufera de Alzheimer din "Apetit"(pe care sotia se razbuna citindu-i retetele care ii revolta pedantismul prin lipsa lor de precizie) pana la secretele familiale din "Colivia de fructe". "Lucruri pe care le stii" descrie intalnirile regulate a doua vaduve care regasesc una in cealalta un fel de prietenie datorata faptului ca fiecare se plaseaza in aceeasi pozitie in fata celeilalte, ambele vulnerabile in propria lor batranete cu un trecut comun, insa nici una nefiind dispusa sa marturiseasca deschis lucrurile pe care cealalta refuza sa le creada sau admita despre propriul sot (desi adevarul se revela in gandurile fiecareia). Ambele stiu ca amagirea este singurul lucru care le-a mai ramas si nu vor avea puterea de a strica iluzia celeilalte.
Una dintre povestirile cele mai impresionante este cea a ultimei vizite a lui Jacko Jackson la prostituata pe care o frecventa de o viata, Babs. "Igiena" prezinta ultima calatorie anuala a lui Jacko la Londra unde trebuie sa se desfasoare aventura lui sexuala care, de-a lungul timpului, a devenit o alta rutina a vietii lui organizate, lipsite de suprize. Babs pastreaza vie amintirea unei tinereti de care Jacko se agata in ciuda semnelor de batranete care o ating pana si pe Babs.
"O scurta istorie a tunsului" este un fel de povestire intiatica, de povestire “coming of old age”, cu o perspectiva interesanta: pozitionarea subiectiva a personajului in acelasi tip de situatie, aparent banala, dar cu reverberatii interioare care surprind dilemele fiecarei varste –mersul la frizer. Barnes surprinde esentialul fiecarei varste: temerile si sovaielile copilului pentru a-si gasi locul in lume, nesiguranta studentului pe punctul de a deveni “barbat” si, la sfarsit, adultul cu o siguranta de sine amara.
Unele povestiri pleaca de la un miez de realitate. In "A doua reprezentatie" il regasim pe Turgheniev (a carui identitate ne ofera supriza de la final). Ultima povestire, "Linistea", ne prezinta un compozitor in lipsa de inspiratie si pretentios in care cunoscatorii il identifica pe Sibelius. Simbolismul lamaiei isi gaseste aici semnificatia aleasa de autor, iar denumirea mesei din cafeneaua pe care o frecventeaza personajul este “masa de lamaie” deoarece aici se desfasoara discutiile cu prietenii despre mortalitate. Sintetizand degradarea fizica a protagonistilor din povestirile anterioare, personajul-narator din ultima povestire isi contempla cu amaraciune secarea fortei creative, el negasind de 30 de ani resursele pentru a crea ceva de valoare. In viziunea lui, nu exista nici o rasplata sau sansa de salvare din mortalitate. La inmormantarea unui prieten, personajul constata ca dizgratia, uitarea, moartea sunt singurele optiuni de sfarsit ale carierei unui artist. Povestirea pune problemea relatiei dintre arta si viata, arta venind, in conceptie freudiana, sa compenseze inabilitatea artistului de a trai viata in toata plenitudinea ei. Insa personajul isi pune intrebarea daca nu cumva relatia poate fi si inversa, tristetea si nevroza fiind un rezultat, mai mult decat o cauza, al conditiei de artist.
Insusi Barnes este inclus ca un personaj in povestirea "Sa vorbim frantuzeste", desi un personaj nevazut, a carui existenta este exprimata indirect prin epistolele trimise de o batrana aflata la azil care ii scrie chiar scriitorului Barnes. Este o modalitate indirecta si ingenioasa de a crea un personaj, mai ales ca scrisorile trimise de catre Barnes batranei nu apar in povestire caci sunt ascunse de aceasta intr-un frigider si deteriorate atunci cand sunt dezghetate dupa moartea ei. Este impresionanta incrancenarea batranei de a rezista decaderii batranetii, insa ea insasi ajunge sa recunoasca faptul ca, daca pune in balanta argumentele pro si contra mortii, cele pro par sa fie mai convingatoare.
"Tristesti de lamaie" descopera o latura emotionala a stilului cerebralului Barnes. Majoritatea personajelor lui Barnes sunt furioase, incrancenate, frustrate sau pur si simplu triste, trairi care fac parte din batranete. O data cu apropierea de moarte, multi isi dau seama de futilitatea precautiilor si sovaielilor din trecut. Prin diversitatea de subiecte si stiluri din aceasta carte, Barnes isi expune o serie de idei pe care le regasim si in alte scrieri ale lui: imposibilitatea de a recupera trecutul, subiectivitatea memoriei, visurile de a evada din banalitate. Barnes scrie: “Am devenit scriitor dintr-o combinatie de motive marunte (dragostea fata de cuvinte, teama de moarte, dorinta de celebritate, placerea de a crea, dispretul fata de programul de 8 ore) si pentru un motiv important: cred ca cea mai valoroasa arta reda adevarul despre viata"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu