Sãrata Monteoru

O staţiune balnearã micuţã, dar simpaticã, aproape de București. Noi am plãtit cazarea 60 de lei pe noapte (în timpul sãptãmânii), iar intrarea la piscinã cu apã sãratã (într-adevãr sãratã, sã nu vã vinã idei sa vã bãgaţi capul în apã) 15-20 de lei. Mie mi-a plãcut bazinul vechi, dar foarte de comitet, e cam plin de pensionari, însã foarte primitor și simpatic.
Vã recomand sã mâncaţi la cantina-terasã de lângã Ceres. Preţurile sunt foarte bune, iar mâncarea, gustoasã, chiar dacã nu foarte variatã.

Complexul rupestru Bozioru

Am descoperit o zonã foarte interesantã, pe care eu vã sfãuitesc sã o vizitaţi cu ghid (noi am avut-o pe minunata Diana Gavrilã pe care v-o recomand din toatã inima –nici nu cred cã existã vreun alt ghid pe locurile acesta de altfel :D ), și anume complexul rupestru Bozioru din care noi am fãcut porţiunea Aluniș-Bozioru. Sunt niște locuri intrigante, cu o istorie controversatã, mai puţin partea cã acum 4000 de ani aici a locuit o comunitate aparte, numitã civilizaţia Monteoru, insuficient cunoscutã și studiatã, dar care, cu siguranţã, are multe surprize de oferit. Dacã mergeţi cu doamna Diana, o persoanã foarte deosebitã și competentã, ea vã va explica multe teorii (inclusiv posibilitatea existenţei dacilor în aceastã regiune, una din teoriile cele mai controversate privind aceste locuri ; dar și multe alte legende de regi, dispariţii misterioase și aspecte paranormale și ipoteze istorice, cum ar fi cea a unui alfabet autohton –preferata mea - și a unor influenţe sumeriene). Un fragment din blog-ul ei http://calauzainmuntiibuzaului.blogspot.ro/ :

"Povestesc bãtrânii cã, în vremurile de demult, peste înãlţimile Buzãului se extindeau domeniile unui rege bãtrân, un înţelept, o fiinţã atotputernicã numitã Luana. Si-ar fi fost regele acesta și stãpân al unei cetãţi ale cãrei ziduri atingeau cerul. Cetatea era strãjuitã zi și noapte de un soare ce strãlucea aidoma astrului zilei. Cei de la cetate erau viteji și netemãtori de moarte, iar Luana avea grijã sã-i vindece pe cei rãniţi în rãzboaie cu apele fermecate, apele vii și moarte din Valea Izvoarelor. Mulţi ani fericiţi ar fi trãit cu toţii, pânã când vrãjmași înzãuaţi au venit în care de foc și au doborât Soarele Luanei. Mare prãpãd s-ar fi produs pe Pãmânt, acesta cutremurându-se din încheieturi, locul cetãţii și împrejurimile fiind arse sub scoarţa terestrã, și-ar fi rãmas multã vreme pustiite, cã nici mãcar pãsãrile în zbor nu ar mai fi trecut pe acolo, darãmite picior de om sau animal sãlbatic. Doar aflând Peștera Inţeleptului, situatã undeva în apropiere, spun interlocutorii nostri, am descifra ce anume s-a produs în acele vremuri."

Indiferent de credinţele voastre și de cât de mult ţineţi sã fiţi ancoraţi în realitate, normal etc. meritã sã vizitaţi aceast Athos românesc, dacã sunteţi credincioși, sau aceastã mirifcã și tainicã ţarã a Luanei.

 Nefertiti buzoianã.

Poate intrarea într-un tunel

Preferatul meu. :)


















Pentru a ajunge aici e destul de simplu: pe DN10 Buzãu-Brașov, la vreo 50 de km de Buzãu, pe dreapta este un drum care ajunge în satul Colţi (este indicator pe DN10). Drumul este relativ prost, dar dacã v-aţi chinuit mașina pe drumuri de munte, aici vi se va pãrea foarte suportabil. Noi am mers cu un Ford, nu cu cine știe ce mașinã de teren. și a fost bine. Se merge cu a doua fãrã probleme, dar cu puţinã atenţie. In satul Colţi sau în Aluniș gãsiţi suficiente pensiuni și locuri de cazare.

Despre aceste locuri minunate si pe alt blog aici.

Muntii Ciucas

Am fost în munţii Ciucaș, unde sunt douã cabane foarte bune: cabana Muntele Roșu și cabana Ciucaș. Deși preţurile sunt cam mari (100-120 lei camera), dupã cum și mâncarea nu este tocmai ieftinã (însã afinata de 3 lei 50 de grame de la cabana Ciucaș face toţi banii), puteţi merge aici și cu cortul sau sã vã cazaţi în Cheia (știu cã este un microbuz din București pânã în Cheia).

Puţin mai sus de Cheia urcaţi spre cabana Muntele Roșu (un drum pe dreapta), fie cu mașina (sunt câteva cratere, dar vã descurcaţi –dacã nu aveţi o mașinã foarte joasã, bineînţeles; noi am urcat cu un Ford, a atins de câteva ori, dar nimic serios) ~20 min. sau pe jos o orã.

De la cabana Muntele Roșu (pe traseu marcat –bandã galbenã) faceţi o orã pânã la cabana Ciucaș. Dacã mergeţi puţin mai sus de intrarea spre cabana Muntele Roșu pe drumul principal, vã puteţi lãsa acolo mașina și cei de la cabana Ciucaș vin sã vã ia cu mașina lor.

Pentru mine, traseele din Munţii Ciucaș sunt relativ ușoare, se pot face și împreunã cu copii mai mãrișori.
De la cabana Ciucaș, noi am mers spre vârful Ciucaș, dar cu ocolire prin Saua Tigãilor (marcaj bandã roșie), ca la intersecţia cu marcajul cruce roșie sã o luãm spre vârful Ciucaș, ca apoi sã coborâm spre cabana Ciucaș. Traseul a durat 4 ore în pas foarte lejer, cu 30 min pauzã de masã.

A doua zi de la cabana Ciucaș am coborât spre cabana Muntele Roșu prin Saua Chirușca, pe orice marcaj spre dreapta înainte de drumul spre Saua Tigãilor/Vf. Ciucaș, apoi pe cruce roșie, pânã La Rãscruce unde e marcaj triunghi roșu pânã la caban Muntele Roșu (traseul dureazã 2 ore și jumãtate în pas lejer).

Dan Lungu -Cum sa uiti o femeie

 Un roman de pseudo-dragoste și regãsire dupã tot felul de eșecuri, de la cele din dragoste pânã la cele existenţiale. Romanul e construit dupã o imagine a timpului ca o bandã Moebius (Dan Lungu l-a caracterizat așa, nu m-am apucat eu sã produc chestii inteligente și lacaniene așa din senin), cu alternãri de perspectivã de la un capitol la altul pe o structurã de roman detectiv sentimental, personajul principal încercât sã înţeleagã de ce l-a pãrãsit (frivola, de altfel) Marga.

Bineînţeles, îl avem pe Dan Lungu din celelalte cãrţi, cu umorul sãu hâtru și cu metaforele, comparaţiile și descrierile care te iau pe neașteptate, te surprind cu prospeţimea și ineditul lor expresiv.

Deși romanul nu a fost unul chiar pe gustul meu, mi-au plãcut fragmentele cu limacși. E adevãrat cã aduceau puţin a Cãrtãrescu, dar chestiile astea cu reobiectivarea dupã mocirla subiectivã în care ne gãsim dupã o poveste de dragoste eșuatã pe mine mã lasã cam indiferentã așa.

Cristina Nemerovschi -Ani cu alcool si sex

Mai sunt întrebãri din alea idioate cu care este plãcerea ta vinovatã. Dacã mi-ar fi pusã aceastã întrebare în legãturã cu cãrţile pe care le citesc și nu aș putea înjura persoana respectivã (cu vârsta și banii primiţi , am început sã fac tot mai multe compromisuri, la naiba), aș spune Cristina Nemerovschi și apoi m-aș simţi vinovatã cã am folosit-o în aceastã posturã ingratã. Pentru cã ea chiar știe sã scrie, romanele ei se încheagã frumos, construiește personaje interesante și amuzante și are curajul sã abordeze un stil de viaţã controversat care pune sincer sub semnul întrebãrii multe ipocrizii și idei primite de-a gata din societatea noastrã cu pretenţii de puritate și omenie mult prea exagerate ca sã fie autentice.

Deși mi-a plãcut mai mult “Sânge satanic” pentru nostalgia și deprimarea lui M. în momentul în care ajunge imperceptibil sã se distanţeze de libertatea și nepãsarea tinereţii, fãrã a gãsi ceva viabil și mulţumitor de pus în loc, oprindu-se temporar în suspendarea nici unei alegeri, am râs din toatã inima mai tot timpul cât am citit “Ani cu alcool și sex”. Si mi-am gãsit un nou personaj preferat, A., cel care ia viaţa în mod firesc, cu ajutorul a suficient de mult alcool și a oamenilor de care are nevoie ca sã nu se deprime.

Ce nu m-a convins pe mine a fost jurnalul Elavacii, caricaturizatã prin unele exagerãri care, din punctual meu de vedere, sunt prea mult pentru o persoanã cu un mod conformist de a gândi și de a trãi care deja pare searbãd și trist în comparaţie cu revolta, inocenţa și firescul lui A., M., B. &co. Si chiar acea nuanţã de compãtimire stârnitã de imaginea de victimã educaţionalã și socialã a Elavacii a fost pentru mine tot artificialã, un fragment care nu și-a gãsit locul în carte.

Chiar dacã mai puţin complex și analtic decât "Sânge satanic", lãsând la o parte greșelile de tipar peste care am trecut cu stoicism, am râs temeinic la multe episoade din "Ani cu alcool și sex", mi-am adus aminte de nebuniile pe care și eu le fãceam când eram tânãrã și a fost un bun prilej de discuţie la bere cu prietenii apropiaţi despre ce tâmpenii mai fãceau în verile cu Vamã.

Yukio Mishima -The Sailor Who Fell From Grace With The Sea

Mã strãduiesc sã îl înţeleg pe Mishima încã de când i-am citit tetralogia “Sea of Fertility”. Deși stilul m-a hipnotizat întotdeauna, nu aș putea spune cã îi înţeleg 100% ideile din romane. “The Sailor Who Fell from Grace With the Sea” cred cã este cea mai accesibilã care a lui. Este plasatã în Japonia de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, într-un port, loc foarte potrivit pentru a sublinia o serie de constraste care dominã romanul (de altfel structurat și formal în douã pãrţi : varã și iarnã) : mare/uscat, singurãtate/camaraderie, rãzvrãtire / domesticire, integritate/compromis.

Mishima le folosește pe cele 3 personaje principale pentru a contura anumite atitudini tipice faţã de viaţã : marinarul Ryuji, disciplinat, liber, care viseazã la momentul când își va dovedi superioritatea faţã de ceilalţi prin calitãţile sale deosebite, tânãra vãduvã cosmopolitã Fusako care îl îmblânzește pe distantul și singuraticul Ryuji, implicându-l într-o relaţie romanticã și comercialã prin asocierea lui în conducerea magazinului de obiecte rafinate europene pe care îl deţine ("…with each new day, another of the fulsome odors of shore routine adhered to the sailor : the odor of home, the odor of neighbors, the odor of peace, odors of fish frying and pleasantries and furniture that never budged, the odor of household budget books and week-end excursions … all the putrid odors landsmen reek of, the stench of death"), și fiul acesteia, adolescentul Nurobo care, împreunã cu gașca lui, este în cãutarea obiectivitãţii supreme și se revoltã împotriva lumii adulţilor pe care o considerã ipocritã și sentimentalã ("He never cried, not even in his dreams, for hardheartedness was a point of pride. A large iron anchor withstanding the corrosion of the sea and scornful of the barnacles and oysters that harass the hulls of ships, sinking polished and indifferent through heaps of broken glass, toothless combs, bottle caps, and prophylactics into the mud at harbor bottom –that was how he liked to imagine his heart. Someday he would have an anchor tattooed on his chest").

Este cumva imaginea a ceea ce poate fi consideratã decadenţa Japoniei din acele timpuri : lipsitã de glorie, dar în plinã ascensiune economicã, prinsã în nebunia consumerismului, ingratã faţã de rãdãcinile sale, faţã de tradiţii și siguranţa propriei supremaţii, victimã a modelului de bogãţie și frumuseţe propus de Occident. Fusako poartã kimono doar în intimitatea dormitorului pentru a-l ademni pe Ryuji. Nurobo nu numai cã refuzã orice compromisuri, dar se dedicã și pedepsirii celor care, asemenea lui Ryuji, abdicã de la idealul de perfecţiune masculinã în accepţiunea japonezã clasicã. Opţiunile sunt clare : moarte moralã prin subordonarea la valorile vestice de confort economic și domestic sau moarte fizicã, violentã, prin reafirmarea idealurilor Japoniei tradiţionale.

"Real danger is nothing more than just living. Of course, living is merely the chaos of existence, but more than that it’s a crazy mixed-up business of dismantling existence instant by instant to the point where the original chaos is restored, and taking strength from the uncertainty and the fear that chaos brings to re-create existence instant by instant."