duminică, 7 iulie 2013

Cristina Nemerovschi -Ani cu alcool si sex


Mai sunt întrebãri din alea idioate cu care este plãcerea ta vinovatã. Dacã mi-ar fi pusã aceastã întrebare în legãturã cu cãrţile pe care le citesc și nu aș putea înjura persoana respectivã (cu vârsta și banii primiţi , am început sã fac tot mai multe compromisuri, la naiba), aș spune Cristina Nemerovschi și apoi m-aș simţi vinovatã cã am folosit-o în aceastã posturã ingratã. Pentru cã ea chiar știe sã scrie, romanele ei se încheagã frumos, construiește personaje interesante și amuzante și are curajul sã abordeze un stil de viaţã controversat care pune sincer sub semnul întrebãrii multe ipocrizii și idei primite de-a gata din societatea noastrã cu pretenţii de puritate și omenie mult prea exagerate ca sã fie autentice.

Deși mi-a plãcut mai mult “Sânge satanic” pentru nostalgia și deprimarea lui M. în momentul în care ajunge imperceptibil sã se distanţeze de libertatea și nepãsarea tinereţii, fãrã a gãsi ceva viabil și mulţumitor de pus în loc, oprindu-se temporar în suspendarea nici unei alegeri, am râs din toatã inima mai tot timpul cât am citit “Ani cu alcool și sex”. Si mi-am gãsit un nou personaj preferat, A., cel care ia viaţa în mod firesc, cu ajutorul a suficient de mult alcool și a oamenilor de care are nevoie ca sã nu se deprime.

Ce nu m-a convins pe mine a fost jurnalul Elavacii, caricaturizatã prin unele exagerãri care, din punctual meu de vedere, sunt prea mult pentru o persoanã cu un mod conformist de a gândi și de a trãi care deja pare searbãd și trist în comparaţie cu revolta, inocenţa și firescul lui A., M., B. &co. Si chiar acea nuanţã de compãtimire stârnitã de imaginea de victimã educaţionalã și socialã a Elavacii a fost pentru mine tot artificialã, un fragment care nu și-a gãsit locul în carte.

Chiar dacã mai puţin complex și analtic decât "Sânge satanic", lãsând la o parte greșelile de tipar peste care am trecut cu stoicism, am râs temeinic la multe episoade din "Ani cu alcool și sex", mi-am adus aminte de nebuniile pe care și eu le fãceam când eram tânãrã și a fost un bun prilej de discuţie la bere cu prietenii apropiaţi despre ce tâmpenii mai fãceau în verile cu Vamã.

6 comentarii:

  1. Am fost la Londra o saptamana si a fost minunat. Sa ne intelegem: asta din cauza ca am eu ceva cu englezii. Altfel, strazile Londrei mi s-au parut mai murdare decat ma asteptam (cam ca la Roma), multe biserici erau transformate in cafenele/gradinite/scoli/studio de inregistrari) etc.
    Dar pentru ca sunt atasat de stilul englezesc, simplul fapt ca auzeam pe strada vorbindu-se in englezeste era suficient sa ma dea gata.
    Am fost o zi si la Oxford.
    Englezii mi-au parut mai normali decat ma asteptam. N-am vazut decat o singura data un grup de tigani romani in Marble Arch (care nu cerseau) - in rest nici un cersetor tigan. Nimeni nu m-a tratat diferit (sau n-am simtit asta) cand auzeau ca sunt roman.

    Londra e orasul in care as vrea sa traiesc. Totul e foarte ordonat si (exagerat) de bine pus la punct.

    Am revazut aseara 'Being John Malkowicz' - uitasem mare parte din continutul filmului. Un tip interesant, ce mai. Cre c-as accepta sa ma indragostesc de el, dac-as fi femeie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam la orice intersectie si/sau zebra, jos pe trotuar scrie mare: priveste la dreapta. In schimb nimeni, sau aproape nimeni dintre pietoni, nu respecta culoarea rosie a semaforului (decat pentru scurt timp, la inceput). Msinile (inclusiv autobuzele etajate) circula neasteptat de repede, chiar si pe cele mai inguste strazi (si sunt o gramada) si totusi circulatia se desfasoara cursiv, fara nici un incident.

    La sosire (noaptea pe la 11) in garsoniera inchiriata, conform instructiunilor, am gasit un plic cu numele meu scris pe el,lipit (la propriu)pe zid, langa usa de intrare in imobil. Unauntru, cheia la imobil, nr. camerei/garsonierei si alte instructiuni. usa garsonierei era descuiata si inauntru, pe masa, era cheia de la garsoniera.
    La plecare, la fel: fiind dimineata f. devreme (si duminica) ni s-a spus sa lasam cheia inauntru, pe masa (de fapt cheile, ca era una de la garsoniera si una de la usa de intrare in imobil (care altfel statea incuiata, avea yala automata).
    Atunci am inteles ce mi-a zis englezoaica cu care m-am conversat o ora in tren, intre Londra si Oxford, despre un grup de polonezi care, cu ani in urma, venind pt prima data la Londra (imigranti) au ocupat cateva astfel de apartamente de inchiriat, care erau libere/descuiate - si n-au mai vrut o vreme sa plece din ele.

    Aerul la Londra mi s-a parut foarte curat (spre deosebire, de ex., de Paris, unde, cand ajungeam seara acasa,intr-o suburbie, dupa ce strabatusem toata ziua orasul, resimteam poluarea adunata in plamani); la fel, apa de la robinet era foarte buna, nu avea deloc gust de clor sau fluor.

    Englezii foarte amabili pe strada si cam peste tot, intotdeauna raspundeau in amanunt la ce-i intrebam. In general oameni binedispusi, destinsi. Desigur, erau si multi turisti, dar nu prea erau greu de distins de autohtoni.
    Pe de alta parte, plin de pakistanezi si indieni, de negri si asiatici (relativ putini arabi - din nou, prin comparatie cu Parisul).

    Heh, mi-am facut o poza pe treptele de la intrarea la studiourile Abbey Road - in acelasi loc unde s-au fotografiat, de-a lungul timpului, membri ai Pink Floyd, Led Zeppelin, Beatles, Rolling Stones etc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie mi-a placut la Londra, dar am stat mult prea putin, dupa parerea mea, ca sa imi fac o imagine intr-adevar satisfacatoare. As vrea sa revin. Este orasul unde m-au incantat micile detalii, de genul omul de afaceri imbracat in costum negru, sobru dar cu rosele rosii sangerii care se plimba dimineata devreme in Hyde Park. Si am regretat ca nu am investit 1000 de lire intr-un desen de-al lui Dali, preferatul meu. Tocmai prinsesem o expozitie temporara care a fost mult mai satisfacatoare decat una similara pe care am vazut-o la Paris.
    Mi-a placut la Londra ca e frig, desi cred ca din cauza asta nu se simte poluarea care e mai mare decat la Paris. Si mi-au mai placut pietele ambulante unde te lasau sa degusti tot felul de dracovenii de la tarabe de la acei pakistanezi, vietnamezi, chinezi etc.
    Este un oras mult mai ordonat decat Parisul, dar mai putin decat Viena (care, pe mine, nu prea m-a incantat). Insa imi place mai mult Parisul, asa cum e el mai murdar, mai boem, mai haotic, mai neprimitor si mai snob. Insa este, evident, chestie de gusturi.

    Iar Malkovich vine in Romania, la Bucuresti, ca sa joace o piesa de teatru in cadrul Festivalului Enescu, iar eu am ratat biletele care s-au epuizat in primele 15 minute (desi eu ii suspectez ca le-au vandut pe toate la negru si ca oricum nu aveam nici o sansa).

    Poza pe Abbey Road... asa ceva cred ca imi trec si eu pe to do list cand ajung din nou in Londra.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am uitat: 99% din bancile din parcuri/de pe strazi etc. sunt din lemn si au aceeasi forma, dar marea majoritate au lipite o placa pe care e inscriptionata o dedicatie sau doar cuvinte in amintirea cuiva, persoane mai mult sau mai putin cunoscute, membri din familie sau prieteni care au murit etc. Proabil oricine poate inscriptiona o asemenea amintire/dedicatie, pe una din bancile care inca nu sunt astfel personalizate (cred ca prin cerere la primarie).

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am observat banci din astea in Londra, dar le-am vazut in Edinburgh. Si mi-a placut ideea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca aerul mi-a parut mai curat la Londra ca la Paris din cauza apropierii de mare.

    RăspundețiȘtergere