E doza de adrenalinã intelectualã de care avem nevoie pentru a fi mulţumiţi de noi înșine ca cetãţeni informaţi care își obţin doar prin aceasta dreptul de a rumega emisiuni de divertisment ieftin care sã ne relaxeze mintea de la nedreptãţile și violenţele din lumea realã. Pentru noi acestea au dobândit un caracter ficţional atât de pronunţat încât nici nu ne mai punem problema sã intervenim.
Lumea utopicã, perfectã, cea în care urmeazã sã ne amalgamãm, abandonând chiar și ultimele noastre urme de autonomie cu care ne place sã ne iluzionãm, este reprezentatã de comunitatea șobolanilor. Aceștia au adoptat deja metoda perfectã de supravieţuire printr-un creier unic.
Este vorba tot de un sistem totalitarist, dar unul care nu ne creeazã o realitate falsã prin limitarea informaţiei, ci prin supradimensionarea ei la un nivel unde eforturile pentru a ne forma o opinie proprie sunt prea mari și ni se pare confortabil pentru stima noastrã de sine și pentru plãcerile unei vieţi tihnite sã acceptãm concluziile servite de-a gata.
Intr-un viitor destul de familiar pentru a ne pândi de dupã colţ, un tânãr jurnalist provenind dintr-o familie de emigranţi români care a scãpat la limitã de regimul totalitar comunist, visând la libertatea informaţiei, cunoașterii, exprimãrii, se angajeazã la o staţie de radio din Paris unde este introdus brutal în lumea cinicã și artificialã a jurnalismului contemporan. Aici el descoperã cã relatãrile presei sunt contrafãcute, conform necesitãţilor de propagandã sau de deturnare a atenţiei, de cãtre o organizaţie secretã numitã Sicklyleaks. Cartea culmineazã cu un pact încheiat cu lumea șobolanilor în care presimţim ameninţãri chiar și mai grave a potenţialului nostru, și așa șubrezit, de intervenţie împotriva abuzurilor la nivel global iniţiate de organizaţii construite pe monopolul puterii informaţionale și financiare.
Despre paralizia omului sub abundenţa informaţionalã:
"-Omul-mlaștinã este îmbâcsit de informaţii inutile, îmi explicã George. Omul-mlaștinã culege informaţii de peste tot, de pe stradã, din vitrine, de la televizor, de la radio, de pe telefonul sãu mobil sau de pe Ipod-ul sãu, de pe computer și de pe Internet, de pe Facebook și din ziare... In fiecare secundã aproape omul-mlaștinã se aflã în faţa unui ecran. El devine o sugativã informaţionalã, înghite tot, aspirã tot, se hrãnește cu inutilitatea imaginilor și a mesajelor primite. Creierele noastre devin niște mlaștini, acesta este adevãrul. [...] Iar natura unei mlaștini știi în ce constã? [...]"
-In faptul cã stagneazã."
"Sã nu fim ipocriţi: un om care citește Thomas Mann sau Dostoievski este dușmanul nostru. Aţi luat vreodatã în mânã Muntele vrãjit de Thomas Mann? Incercaţi, veţi descoperi cu oroare cã este un roman de peste 800 de pagini. Cât poate citi un om pe zi când e vorba de un text atât de dens, de eseistic, de cultural? Patru ore, sã zicem. Dacã în medie o paginã necesitã cinci minute de atenţie, asta înseamnã cã un astfel de roman se citește în 80 de ore. Pe scurt, Muntele vrãjit impune un ritm de lecturã de patru ore pe zi timp de trei sãptãmâni.
Tot în 80 de ore și tot în trei sãptãmâni, însã, aceeași persoanã ar putea urmãri la televizor 40 de jurnale televizate, 150 de clipuri publicitare, 40 de episoade de serie B și tot atâtea emisiuni de divertisment. Iatã de ce considerãm cã omul care citește Muntele vrãjit este dușmanul nostru."
"In ziua de astãzi, spune George, sãracul consumator este suprainformat. Stirile plouã peste el de peste tot, sute de canale informaţionale îl asediazã. Or, acest lucru îl paralizeazã de fapt pe consumatorul de informaţie. Acesta este însã și scopul nemãrturisit dar evident al mașinii. Acest om suprainformat al societãţii de consum ajunge sã fie atât de mulţumit de faptul cã este suprainformat încât nu mai simte nevoia sã acţioneze. [...]
Omul care schimbã posturile este, de fapt, un om asupra cãruia nu se repercuteazã informaţia primitã. El nu reușește sã digere un prim eveniment, cã alte sute de evenimente stau la coadã ca sã-i pãtrundã în creier.
Asediat de mii de stimuli în același timp, omul suprainformat considerã cã și-a fãcut datoria de cetãţean prin simplul fapt de a se informa. In mod normal, dupã ce a ingurgitat aceastã listã de orori care este jurnalul televizat de la ora 20, populaţia unei societãţi normale ar trebui sã iasã în stradã și sã se arunce asupra rãului care cangreneazã lumea, sã-l extirpe sau mãcar sã încerce sã-l atenueze. Dar de fapt nu se întâmplã nimic din toate acestea. Dupã ritualul naţional al jurnalului televizat de searã, omul ia masa în familie, are conștiinţa liniștitã, eventual vizioneazã (tot la televizor) pentru a-și încheia seara un film de aventuri. Paralizia, lenea ontologicã sunt, prin urmare, condiţia existenţialã normalã a omului suprainformat."
"Omul suprainformat este, prin excelenţã, un spectator formatat. Imediat ce intensitatea emoţionalã a informaţiei primite scade, omul suprainformat zappeazã, trece de la un spectacol mediatic la altul, pentru cã are de unde alege. In calitate de spectator urmãrind un spectacol al informaţiei pe care și-l dorește spectacular, omul suprainformat are de fapt atitudinea unui consumator de ficţiune. De altfel, în forul sãu interior, el nici nu mai crede în veridicitatea știrilor ajunse pânã la el. Ideea cã ar putea fi adevãrate nu-l mai tulburã, ceea ce îl face sã tresarã este doar frisonul spectacolului care încadreazã transmisia [...] Acest aspect ficţional îl excitã deci pe consumatorul de știri, aceastã punere în ficţiune a realitãţii, chiar a ororii. Ceea ce explicã, la omul suprainformat, imobilismul, pasivitatea, incapacitatea de a acţiona.
Ingurgitând tone de informaţie inutilã sub formã de divertisment, tone de frisoane din ce în ce mai intense, multiplicându-și conexiunile cu ceilalţi pânã dincolo de capacitatea sa de gestiune a acestora, omul nu face decât sã-și excite centrele de stimulare a plãcerii... Iar mașina a înţeles acest lucru. Concluzia: mecanismul de suprainformare a omului are obiective pornografice. Era în care am intrat este cea a obscenitãţii tehnologice și a pornografiei generalizate."
"Mașina a juns atât de bine unsã încât astãzi jurnalismul de investigaţie și de analizã nici nu mai sunt posibile, mediile de informare nu ne mai angajeazã pentru acest lucru... Nu... Astãzi, a face jurnalism înseamnã sã mergi dupã cumpãrãturi, sã te aprovizionei direct de la directorii de imagine și sã repui totul în vânzare pe piaţa cea mare prin intermediul ziarului sau al postului de radio sau al postului de televiziune pe care îl reprezinţi."
Despre artificialitatea limbajului care vine sã compenseze regurgitarea vechilor concepte și sã ne dea iluzia unei realitãţi noi, mai bogate, mai complexe, mai potrivite etapei superioare de evoluţie intelectualã, economicã, politicã, ideologicã la care ne amãgim cã am ajuns:
"Da, existã cuvinte și expresii purtãtoare de dezgust. Cum ar fi cuvântul sinergie. In urmã cu câţiva ani acest cuvânt a devenit la modã. Nu știu cine l-a utilizat pentru prima datã, dar chiar și faptul cã unele cuvinte pot fi la modã mã dezgustã. [...] De altfel în fiecare an înflorește câte un astfel de cuvânt în gura celor aflaţi în postura de șefi, în gurile celor care iau decizii. Indivizilor aflaţi la putere le place sã inventeze cuvinte noi [...]"
Poate cã încep sã devin nebun. Poate cã sunt bolnav. Poate cã ar trebui sã consult un specialist. Nu e normal sã reacţionezi în felul acesta în faţa unor cuvinte. Chiar dacã sunt cuvinte care nu spun nimic, ele rãmân, înainte de toate, cuvinte. Or cuvintele nu ar trebui sã aibã forţa de a ne ucide. Cuvintele nu ar trebui sã ne umple de dezgust."
