Hilary Mantel -Bring Up The Bodies

 Mie nu-mi plac romanele istorice, însã i-am dat o șansã lui “Bring Up the Bodies” pentru cã folosesc Man Booker Prize-ul ca pe un criteriu serios de selecţie a lecturilor mele. Si nu am regretat deloc. Pentru cã acest roman nu are deloc aerul unui roman istoric (mai puţin personajele, bineînţeles), este surprinzãtor de modern, atât ca stil, cât și ca subiecte abordate. Deși include multe detalii ale epocii, Mantel le face sã fie cumva vii, recente, cu sens pentru zilele noastre. Se abandoneazã ipostaza de cronicar, în favoarea celei de scriitor, de autor care re-creeazã o epocã, într-o dimensiune paralelã care nu e nici istorie, nici ficţiune, ci undeva într-un fascinant limbo între cele douã. Mulţi ar da ochii peste cap când ar auzi iar de timpurile lui Henri al VIII-lea, însã romanul lui Mantel nu are nimic de-a face cu orice aţi fi citit/privit/învãţat despre aceastã perioadã. Toatã cartea te întrebi dacã multe fragmente sunt istorice sau inventate, iar la un moment dat îţi dai seama cã nici nu mai conteazã atât timp cât totul te ameţește frumos în povestea romanului.

"Bring Up the Bodies" face parte dintr-o trilogie (e a doua carte), dar îl puteţi citi și separat pentru cã trimiterile la romanul anterior nu sunt supãrãtoare. Oricum mai toatã lumea știe povestea lui Henri al VIII-lea. Acest roman cuprinde intrigile de la curte și fiţoșenia sentimentalã al lui Henri care au dus la execuţia lui Anne Boleyn și la decãderea familiei ei în dizgraţie. Si oricât l-am blama pe Thomas Cromwell, la sfârșitul romanului pe mine m-a lãsat cu gura cãscatã de admiraţie. Așa o lecţie de diplomaţie, cinism rafinat și pragmatism, mai rar…

Thomas Cromwell, din perspectiva cãruia este naratã cartea (sau o mare parte a ei, oricum), apare ca un personaj fascinant, violent, dar într-un mod insidios, foarte practic, lipsit de sentimentalisme, însã atrãgãtor printr-un anumit atașament, o dorinţã de protecţie pe care le manifestã faţã de anumite personaje, încrezãtor în propria inteligenţã și influenţã la curte, care a înţeles și folosește spre folosul sãu toate valorile celorlalţi (de la teologie, trecând prin bani și ajungând la instinctul de clan).

Este o carte despre jocurile și abuzurile de putere. Deși este vorba despre mașinaţiuni politice medievale, Hilary Mantel are deosebitul talent de a face ca totul sã parã foarte actual. Brutalitatea acţiunilor și a intrigilor din carte caracterizeazã și scena politicã actualã, doar cã noi dormim mai liniștiţi când știm cã evenimentele din roman s-au petrecut în urmã cu 500 de ani.  

Eu recomand sã citiţi cartea în englezã. De mult timp un scriitor contemporan nu m-a solicitat atât de mult ca și stil. Limbajul pare cumva arhaic, deși nu este deloc limbajul acelei epoci. E o îmbinare ciudatã de nou cu vechi. Prima impresie e cã îl înţelegi foarte bine, dar de fapt avansezi greu cu cititul pentru cã întorsãturile de frazã, nivelul vocabularului te scot din pattern-ul de citire rapidã cu care ești obișnuit în cãrţile contemporane.