Am ales sã-l citesc pe Vladimir Makanin dupã ce am aflat cã a luat ceea ce se numește Russian Booker Prize. Eu mã uit cu teamã la cãrţile din literaturi care m-au marcat timpuriu (iar Dostoievski este dumnezeul meu literar) pentru cã mi-e fricã sã nu mi se strice idolii, fixismele, nostalgiile etc. Poate la ruși ar trebui sã fiu mai deschisã pentru cã Makanin face o treabã foarte bunã cu scrisul; ia puţin și din Dostoievski, și din Kafka, le pune pe toate într-un coșmar expresionist cu puternice tente sumbru-apocaliptice, alãturi de o ironie amarã, și scoate o carte minunatã.
Piotr este un moșneguţ care scapã ordinii, bunului simţ, decãderii existenţei printr-o „boalã” neobișnuitã: în nopţile cu lunã plinã îl apucã o dorinţã sexualã violentã pe care și-o ostoiește cu diverse „Lolite” de origine rusã sãnãtoasã, profitând de toate înlesnirile unei societãţi cumva post-comunisto-totalitare (mã rog...), cum ar fi penele de curent, naveta la Moscova a soţilor, vacanţele „la ţarã” a orãșenilor etc.
Este o combinaţie neobișnuitã de comic de situaţie și fantezii erotice în faţa cãrora pânã și moartea este opritã ca spectator pentru a se minuna de isprãvile bãtrânului nostru satir, curioasã în ce se mai bagã (și la propriu și la figurat) acesta.
Despre carte si aici.
Despre traumele rãzboiului:
„Așa cum înţeleg eu lucrurile, clãtinatul și smucitul înceteazã când puștiul stã culcat în pãmânt. Puștiul închide ochii, simte mirosul (mirosul rãdãcinilor de iarbã) și crede cã a dat [...] peste un pat de neuitat. In chiloţi și în maiou... Lipit de pãmânt... El este convins cã se aflã în pântecele originar al femeii, deși e în pântecele pãmântului. [...] Acum o face aproape în fiecare noapte. Mai ales în nopţile cu lunã. Il urmãresc discret când se scoalã în miez de noapte. [...]Doarme și nu doarme... Apoi se ridicã, merge în grãdinã și acolo, lângã meri, se ascunde în pãmânt, repede-repede, ca un câine. [...]Nu prea adânc, pânã la jumãtatea trupului. [...]S-a culcat. S-a ascuns. S-a ascuns foarte bine. S-a ascuns atât de bine încât nici glonţul strãin n-o sã-i gãseascã trupul, nici cuţitul strãin n-o sã-i gãseascã beregata. Aici, în pãmânt, își face somnul și nu-și mai smucește cãpãţâna. Puștiul doarme de-a binelea.”
Despre uitatul compulsiv la TV:
„Cum sã nu te implici și sã nu te strecori în vieţile altora când a ta se încheie! Cât e de plãcut sã arunci o privire în viaţa altuia... a oricui, o viaţã împlinitã atât de bine și de ușor (pe ecran). Sã ciocãnești ca la o ușã...Sã ciocãnești la o soartã strãinã, știind dinainte cã, pentru un timp, o sã-ţi dea drumul negreșit înãuntru.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu