Daniela Zeca -"Omar cel orb"

O carte scrisă mai mult din dragostea autoarei pentru Iran. Pasiunea aceasta se simte peste tot în carte, chiar dacă uneori apar detalii destul de didactice privind specificurile culturale ale acestui spațiu. Cred că mai bine Daniela Zeca scria un jurnal de călătorie.

Povestea unui imigrant iranian care leagă o prietenie surprinzătoare cu un român. Amândoi se refugiază în ariditatea Bărăganului pentru a se proteja de o lume unde nu-şi găsesc locul, Omar evadând în oniric şi fantastic ca o punte de legătură cu viața lui din Iran de care este incapabil să se desprindă, pendulând şi între o dragoste consumată, care-l bântuie crâncen cu nostalgiile ei, şi o iubire nouă, diferită, dar la fel de atrăgătoare prin misterul ei.
Un imigrant care trăieşte într-un fel se purgatoriu care ar trebui să-l pregătească pentru întunericul revelator al raiului.

"Faptul că îşi amintise aşa, pe nepusă masă, despre Ghazal, cu amanta de față, îl derutase. Care din ele două îi era umbra şi care perechea? Rămăseseră în casă toată după-amiaza aceea, se iubiseră şi metresa lui se copilărise cum rar o făcea, lăsându-l să creadă că, într-un fel, era îndrăgostită. Pentru el, părea mai complicat să îşi recunoască exact ce simțea, dar un lucru rămânea clar: Ghazal, cea care atunci, în bucătărie, renunțase să mai vorbească de Abadan, mai era doar în mintea lui. Trebuise să fugă ca să priceapă un lucru de la sine înțeles: că nu stăm pe loc, iar iubirile noastre ne rămân astfel doar în clipa în care le recunoaştem, pentru ca apoi să ne fie doar promisiuni ale unui îndepărtat început.
"Moartea are un merit pe care, de obicei, îl sfidăm", îi zise Godun la un parastas al neveste-sii, când stătuseră amândoi la aceeaşi masă, "ne lasă iubirile neschimbate"."