Pe cât de mult mi-a plăcut "Rice", pe atât de proastă mi se pare cartea aceasta. Am încercat la început să mă amăgesc că e din cauza traducerii, dar am ajuns într-un final să accept adevărul. Este o carte proastă. Si nu din cauza personajului principal (nici celelalte personaje ale lui nu excelează în căldură umană), ci pentru că este prost scrisă, ritmul inegal, parcă scriitorul tot încearcă să găsească formula corectă, cu personaje scoase forțat din poveste, de parcă nu ar mai şti ce să facă cu ele, cu acțiunea care ba lâncezeşte, ba se aglomerează, dar o aglomerare care nu creează impresia de rapiditate, ci de dezordine, de împrăştiere, de a nu şti de unde s-o apuci, aşa cum şi lentoarea nu miroase a meditație, ci a umplut paginile poate găsim totuşi un detaliu ceva care să rămână memorabil. O pierdere de vreme. Dacă eleganța stilului poate fi pierdută prin traducere, la compoziția dezlânată ce scuză să mai găseşti?!
Inceputul:
"In dimineața aceea geroasă în care Tatăl Imperial a încetat din viață, soarele, ca un gălbenuş spart, atârna suspendat de vârful muntelui Supremația de Alamă. La ora aceea, eu îmi repetam lecțiile de dimimeață, în fața palatului Versantului Muntelui şi am văzut un stol de bâtlani albi venind în zbor jos dinspre pădurea neagră de arbori de seu. Se învârtiră în cercuri pe deasupra culoarelor purpurii şi a acoperişului negru de țiglă al palatului Versantul Muntelui, lăsând în urmă țipete ascuțite, ca de suferință, şi fâlfâit de aripi. Am văzut că încheietura mâinii, masa de piatră şi cărțile mele erau pătate de excremente apoase şi gri de bâtlan."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu