Nick Mason -"O istorie personalã a Pink Floyd"

 

David Foster Wallace -"Care-i treaba cu homarul?"

 

Erich Maria Remarque -"Pe frontul de vest nimic nou"

 

"Zece sãptãmâni am fãcut instructie cazonã. In acest timp am fost transformati mai radical decât în zece ani de scoalã. Am învãtat cã un nasture bine lustruit are mai multã însemnãtate decât patru volume de Schopenhauer. La început mirati, apoi scârbiti si în cele din urmã indiferenti, ne-am dat seama cã nu spiritul se aflã pe primul plan, ci peria de ghete; nu ideea, ci sistemul; nu libertatea, ci instructia cazonã. Cu entuziasm si voie bunã am devenit soldati; dar s-a fãcut totul pentru a alunga din noi si entuziasmul si voia bunã. Dupã trei sãptãmâni nu ni s-a mai pãrut ciudat cã un factor postal cu galoane are mai multã putere asupra noastrã decât au avut pe vremuri pãrintii, profesorii si toate celebritãtile culturale de la Platon pânã la Goethe. Cu ochii tineri si treji vedeam cã notiunea clasicã de patrie a dascãlilor nostri se cristaliza aici, deocamdatã, în renuntarea la personalitate, precum n-am fi pretins vreodatã nici slugilor celor mai de rând. Salutul, pozitia de drepti, marsul de defilare, prezentarea armei, la dreapta, la stânga-mprejur, pocnitul cãlcâielor, înjurãturile si miile de mizerii: hotãrât, ne închipuiserãm cu totul altfel misiunea noastrã si descopeream subit cã eram dresati pentru eroism ca niste cai de circ."

"E de neînteles cã niste trupuri atât de ciopârtite mai au fete omenesti în care viata îsi urmeazã cursul. Si nu trebuie sã uitãm cã acesta este numai un singur spital, unul stationar -sunt sute de mii în Germania, sute de mii în Franta, sute de mii în Rusia. Ce absurd e tot ce s-a scris, tot ce s-a înfãptuit, tot ce s-a gândit vreodatã, dacã asemenea lucru e cu putintã! Totul trebuie sã fie minciunã si zãdãrnicie, dacã o civilizatie de milenii n-a fost în stare sã împiedice vãrsarea acestor râuri de sânge si existenta acestor lagãre de torturã, rãspândite peste glob cu sutele de mii. Numai lazaretul aratã adevãrata fatã a rãzboiului.

Sunt tânã, am douãzeci de ani; dar nu cunosc din viatã decât deznãdejdea, moartea, frica si îmbinarea celei mai neghioabe superficialitãti cu un abis de suferinte. Vãd popoare asmutite unele împotriva altora, ucigându-se tãcute, nestiutoare, tembele, docile, fãrã vinã. Vãd cã mintile cele mai întelepte din lume nãscocesc arme si cuvinte menite sã le facã pe toate acestea mai rafinate si de mai lungã duratã."

"Toate celelalte manifestãri sunt cufundate într-un somn hibernal; singurã, viata stã necontenit la pândã împotriva amenintãrii mortii -ne-a transformat în animale cugetãtoare, pentru a ne dãrui arma instinctului, ne-a cufundat în apatie, ca sã nu pierim în fata groazei care ne-ar coplesi dacã am avea mintea limpede si constientã, a trezit în noi simtul camaraderiei ca sã nu ne prãbusim în abisul singurãtãtii, ne-a dat indiferenta omului primitiv pentru ca, în ciuda tuturor împrejurãrilor, sã putem simti în orice moment tot ce e pozitiv si sã înmagazinãm aceste senzatii ca arme de rezervã împotriva asaltului ce ni l-ar da neantul."

Paul Brinkley-Rogers -"Bucurați-vă de fericirea voastră"

 

Poate nu cea mai interesantã bucatã autobiograficã scrisã vreodatã (ba chiar are unele pasaje plictisitoare de-a dreptu'), dar relaţia dintre marinarul american şi japoneza maturã şi misterioasã are un anumit farmec. Chiar dacã autorul nu prea se pricepe sã lase sã se întrevadã cantitatea perfectã de informaţii pentru a pãtrunde misterul într-un grad satisfãcãtor pentru cititor (totul este prost dozat, de cele mai multe ori aruncã nişte detalii care nu duc nicãieri sau care deschid prea multe posibilitãţi), se simte cât de mult a fost marcat de acea relaţie atipicã din tinereţea lui şi e interesantã mai ales acea senzaţie pe care o lasã cã a devenit conştient prea târziu de cât de valoroasã a fost pentru el experienţa respectivã. 

"Ce mult mi-aş dori sã am iarãşi nouãsprezece ani şi sã mã aştepte o femeie ca tine, cu buze roşii, bântuitã de tragedie, care devora literatura, scria poezii şi purta un parfum necunoscut al cãrui miros încã mi-l pot aminti. 

-Trebuie sã-ţi spun ceva, ai zis. Un alt secret. O anumitã femeie este îndrãgostitã de un anumit bãrbat, dar el nu ştie. O cunoşti pe femeia aceea?

Am dat din cap. Îți amintesti acea încuviinţare?

-Un anumit bãrbat este îndrãgostit de o anumitã femeie, dar el nu ştie. Îl cunoşti pe bãrbatul acela?

Am dat iarãşi din cap cã da.

-În ţara mea, ai spus, aceasta este formula perfectã pentru o poveste de dragoste care va avea un început şi un sfârşit. Mi-am dorit întotdeauna sã fiu îndrãgostitã de un bãrbat care sã nu ştie cã-l iubesc. Cât de dulce-amarã e dragostea aia. Cât de memorabilã. O dragoste pe care o pot purta în suflet pânã la moarte. Înţelegi?

Ei bine, evident, nu înţelegeam. Vorbeai cu cineva care nu avea nici douãzeci de ani. Dulce-amarã? Ce ştiam eu despre dulce-amar! Ştiam doar ce era fericirea. Râsul. Lumina soarelui. Aventura."