Erich Maria Remarque -"Pe frontul de vest nimic nou"

 

"Zece sãptãmâni am fãcut instructie cazonã. In acest timp am fost transformati mai radical decât în zece ani de scoalã. Am învãtat cã un nasture bine lustruit are mai multã însemnãtate decât patru volume de Schopenhauer. La început mirati, apoi scârbiti si în cele din urmã indiferenti, ne-am dat seama cã nu spiritul se aflã pe primul plan, ci peria de ghete; nu ideea, ci sistemul; nu libertatea, ci instructia cazonã. Cu entuziasm si voie bunã am devenit soldati; dar s-a fãcut totul pentru a alunga din noi si entuziasmul si voia bunã. Dupã trei sãptãmâni nu ni s-a mai pãrut ciudat cã un factor postal cu galoane are mai multã putere asupra noastrã decât au avut pe vremuri pãrintii, profesorii si toate celebritãtile culturale de la Platon pânã la Goethe. Cu ochii tineri si treji vedeam cã notiunea clasicã de patrie a dascãlilor nostri se cristaliza aici, deocamdatã, în renuntarea la personalitate, precum n-am fi pretins vreodatã nici slugilor celor mai de rând. Salutul, pozitia de drepti, marsul de defilare, prezentarea armei, la dreapta, la stânga-mprejur, pocnitul cãlcâielor, înjurãturile si miile de mizerii: hotãrât, ne închipuiserãm cu totul altfel misiunea noastrã si descopeream subit cã eram dresati pentru eroism ca niste cai de circ."

"E de neînteles cã niste trupuri atât de ciopârtite mai au fete omenesti în care viata îsi urmeazã cursul. Si nu trebuie sã uitãm cã acesta este numai un singur spital, unul stationar -sunt sute de mii în Germania, sute de mii în Franta, sute de mii în Rusia. Ce absurd e tot ce s-a scris, tot ce s-a înfãptuit, tot ce s-a gândit vreodatã, dacã asemenea lucru e cu putintã! Totul trebuie sã fie minciunã si zãdãrnicie, dacã o civilizatie de milenii n-a fost în stare sã împiedice vãrsarea acestor râuri de sânge si existenta acestor lagãre de torturã, rãspândite peste glob cu sutele de mii. Numai lazaretul aratã adevãrata fatã a rãzboiului.

Sunt tânã, am douãzeci de ani; dar nu cunosc din viatã decât deznãdejdea, moartea, frica si îmbinarea celei mai neghioabe superficialitãti cu un abis de suferinte. Vãd popoare asmutite unele împotriva altora, ucigându-se tãcute, nestiutoare, tembele, docile, fãrã vinã. Vãd cã mintile cele mai întelepte din lume nãscocesc arme si cuvinte menite sã le facã pe toate acestea mai rafinate si de mai lungã duratã."

"Toate celelalte manifestãri sunt cufundate într-un somn hibernal; singurã, viata stã necontenit la pândã împotriva amenintãrii mortii -ne-a transformat în animale cugetãtoare, pentru a ne dãrui arma instinctului, ne-a cufundat în apatie, ca sã nu pierim în fata groazei care ne-ar coplesi dacã am avea mintea limpede si constientã, a trezit în noi simtul camaraderiei ca sã nu ne prãbusim în abisul singurãtãtii, ne-a dat indiferenta omului primitiv pentru ca, în ciuda tuturor împrejurãrilor, sã putem simti în orice moment tot ce e pozitiv si sã înmagazinãm aceste senzatii ca arme de rezervã împotriva asaltului ce ni l-ar da neantul."