duminică, 3 octombrie 2021

Paul Brinkley-Rogers -"Bucurați-vă de fericirea voastră"

 

Poate nu cea mai interesantã bucatã autobiograficã scrisã vreodatã (ba chiar are unele pasaje plictisitoare de-a dreptu'), dar relaţia dintre marinarul american şi japoneza maturã şi misterioasã are un anumit farmec. Chiar dacã autorul nu prea se pricepe sã lase sã se întrevadã cantitatea perfectã de informaţii pentru a pãtrunde misterul într-un grad satisfãcãtor pentru cititor (totul este prost dozat, de cele mai multe ori aruncã nişte detalii care nu duc nicãieri sau care deschid prea multe posibilitãţi), se simte cât de mult a fost marcat de acea relaţie atipicã din tinereţea lui şi e interesantã mai ales acea senzaţie pe care o lasã cã a devenit conştient prea târziu de cât de valoroasã a fost pentru el experienţa respectivã. 

"Ce mult mi-aş dori sã am iarãşi nouãsprezece ani şi sã mã aştepte o femeie ca tine, cu buze roşii, bântuitã de tragedie, care devora literatura, scria poezii şi purta un parfum necunoscut al cãrui miros încã mi-l pot aminti. 
-Trebuie sã-ţi spun ceva, ai zis. Un alt secret. O anumitã femeie este îndrãgostitã de un anumit bãrbat, dar el nu ştie. O cunoşti pe femeia aceea?
Am dat din cap. Îți amintesti acea încuviinţare?
-Un anumit bãrbat este îndrãgostit de o anumitã femeie, dar el nu ştie. Îl cunoşti pe bãrbatul acela?
Am dat iarãşi din cap cã da.
-În ţara mea, ai spus, aceasta este formula perfectã pentru o poveste de dragoste care va avea un început şi un sfârşit. Mi-am dorit întotdeauna sã fiu îndrãgostitã de un bãrbat care sã nu ştie cã-l iubesc. Cât de dulce-amarã e dragostea aia. Cât de memorabilã. O dragoste pe care o pot purta în suflet pânã la moarte. Înţelegi?
Ei bine, evident, nu înţelegeam. Vorbeai cu cineva care nu avea nici douãzeci de ani. Dulce-amarã? Ce ştiam eu despre dulce-amar! Ştiam doar ce era fericirea. Râsul. Lumina soarelui. Aventura."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu