Amos Oz –Cutia neagrã

 Un roman epistolar în care schimbul de scrisori, care penduleazã între extreme sentimentale și ideologice,  dintre Ilana, fostul ei soţ Alec și actualul soţ, Michael, contureazã un ciudat triunghi amoros unde dragostea și dispreţul nu sunt foarte bine delimitate. Ilana încã mai este iremediabil atrasã de Alec de care o leagã și un copil pe care l-au avut împreunã, Boaz, adolescentul renegat de tatãl natural care vrea sã se detașeze de violenţa vieţii israeliene cu o agresivitate neînţeleasã de cei din jur, dar folositã în propriul folos financiar și sentimental de tatãl vitreg, Michael .

Personajele par sã reprezinte fiecare câte un aspect al acestei ţãri paradoxale care este Israelul, cu toate conflictele și confruntãrile ce decurg de aici.

"Evreii şi-au construit o ţarã. Nu pe cea care ar fi trebuit, dar au construit-o! Pe dos –dar au construit-o. Fãrã Dumnezeu –dar au construit-o! Acum sã aşteptãm şi sã vedem ce va spune Dumnezeu."

Alec este profesorul erudit care pretinde luciditate și obiectivitate în analizele sale, dupã o implicare directã, teribil de violentã și întunecatã, în începuturile existenţei istorice a Israelului.

Michael este imaginea imigrantului evereu intransigent care trebuie sã treacã prin multe umilinţe pentru a avea o existenţã decentã și care nu ezitã sã îi foloseascã pe ceilalţi pentru a-și pune în aplicare ideile extremiste.
Legãtura dintre cei doi se realizeazã indirect prin intermediul Ilanei, o femeie puternicã, pasionalã, contradictorie și nemiloasã. In acest triunghi apare timid Boaz, adolescentul cu visurile lui hipiote de pace.

"Ce, n-ai ochi? Nu vezi ce se întâmplã aici? Rãzboaiele astea şi toate prostiile? Ne certãm şi ne omorâm toatã ziua în loc sã ne trãim viaţa? Ne mâncãm sufletele şi tragem şi punem bombe. Nu sunt de acord cu toate astea. Eu sunt, de fapt, destul de sionist, dacã vrei sã ştii.
-Ce eşti?
-Sionist. Vreau sã fie bine. Si fiecare sã facã ceva pentru binele ţãrii, oricât de neînsemnat, jumãtate de orã pe zi, sã se simtã bine şi sã ştie cã e util."

Cutia neagrã face referire la obiectul folosit de avioane pentru a înregistra toate comenzile executate de piloţi. La fel și cartea dezvãluie jocul de forţe dintre cei trei prin înregistrarea fidelã a corespondenţei dintre personaje.
Singurul lucru care nu mi-a plãcut a fost artificialitatea din unele scrisori care au cuprins prea mult material narativ care sã lege episoadele intre ele. Cititorul nu este lãsat sã subînţeleagã realitatea din schimbul epistolar, ci primește explicaţii într-un mod mult prea direct și transparent ca sã nu distrugã farmecul unui astfel de roman.

Mi-a plãcut modul în care Amos Oz își definește stilul literar într-un interviu cu Antoaneta Ralian: "[…] eu, când mã gândesc la literatura mea, o numesc o literaturã a gospodãriei, pentru cã majoritatea intrigilor din romanele mele au loc în sânul familiei. Dacã aş concentra toate cuvintele romanelor mele într-un singur cuvânt, acela ar fi “familism”. Dacã îmi dai douã cuvinte, aş spune “familism fericit”, dacã vrei mai multe cuvinte, atunci citeşte toatã cartea. Eu gãsesc cã familia, orice familie, este instituţia cea mai misterioasã din lume, cea mai paradoxalã, cea mai tragicã, cea mai amuzantã şi cea mai absurd, aşa încât tot ce scriu eu graviteazã în jurul misterului familiei."