Eric-Emmanuel Schmitt –Pe când eram o operã de artã

 Un tânãr de 20 de ani, pe o falezã înaltã, gata sã se sinucidã copleșit de sentimentul de inutilitate a propriei existenţe. Dupã o copilãrie și adolescenţã trãite în umbra a doi fraţi gemeni de o frumuseţe impresionantã, Tazio, complexat de fizicul sãu mediocru, hotãrãște sã își punã capãt zilelor. Când, brusc, apare un necunoscut (numit ulterior Zeus) care îi oferã un pact, eternul pact faustian: 24 de ore pentru a-i reda pofta de viaţã. Plus transformarea lui excentricã într-o operã de artã (numitã ulterior Adam bis). Singura condiţie: se supune în întregime dorinţelor lui Zeus-Peter Lama. Si astfel cartea trece prin avantajele și dezavantajele condiţiei de a fi obiect, unul deosebit de frumos e adevãrat, în posesia cuiva. Este o poveste fantasticã despre orgolii mult prea exagerate și idealuri puse sub semnul întrebãrii. Dilema majorã: are cineva dreptul sã renunţe la propria umanitate?

„Nu, nefericitule ! Sclav e prea mult ! Sclavul are conștiinţã! Sclavul își dorește sã fie liber! Nu, vreau sã devii mai puţin decât un sclav. Societatea noastrã e organizatã în așa fel încât e mai bine sã fii un obiect decât o conștiinţã. Vreau sã devii obiectul meu. Atunci vei fi în sfârșit fericit ! Te vei plictisi într-o perfectã fericire.”

In principial, cartea este o criticã adusã societãţii noastre care valorificã poate exacerbat tinereţea, frumuseţea, succesul, celebritatea, cu o nouã variantã a mitului faustian.
La acestea se adaugã o serie de alte întrebãri interesante pe care le ridicã Schmitt:
-unde se terminã arta?
„Natura, iatã ce reușește sã facã Natura atunci când se întrece pe sine : frumuseţea. Ce porcãrie ! Câtã banalitate. Nu existã nimic mai ușor de înlocuit decât frumuseţea. Un trandafir e frumos. Zece trandafiri sunt scumpi. O sutã de trandafiri sunt plictisitori […] Natura n-are pic de imaginaţie.”
-unde este limita dintre originalitate și snobism?
„Pentru cã oamenii cred cã lucrurile despre care se vorbește mult sunt și cele mai meritorii, el vrea sã se vorbeascã despre el pentru ca nimeni sã nu-i punã la-ndoialã valoarea. Fiindcã observatorul grãbit poate sã confunde calitatea operei cu cantitatea comentariilor, lui îi place sã stârneascã orice fel de comentarii. Pentru cã imbecilii cred cã a fi modern înseamnã a fi revoluţionar, el pretinde mereu cã se delimiteazã de trecut și cã inaugureazã o nouã erã. […] Nu și-a construit cariera în atelier, ci în presã ; culorile, uleiurile lui sunt jurnaliștii, iar în domeniul ãsta e dacã nu un mare artist, cel puţin un foarte bun manipulator. […] Sã-i propui unui om sã devinã obiect ! Si încã ce obiect ! Sã-l zdrobești, sã-l torturezi, sã-l violezi, sã-l dezumanizezi, sã-i  smulgi orice aparenţã naturalã !”
-la ce principii și valori meritã sã renunţãm în numele frumuseţii și al artei?
„Tinere prieten, fiecare dintre noi are trei vieţi. O viaţã de obiect : suntem un trup. O viaţã a spiritului : suntem o conștiinţã. Si o viaţã de discurs : suntem ceva despre care vorbesc alţii. […] Prima ta viaţã a fost ceva insipid, a doua, un dezastru, pentru cã ea te-a fãcut sã-ţi dai seama de acea insipiditate ; așadar, a treia se lovea de un zid, pentru cã nu puteai sã-i faci pe alţii sã vorbeascã despre tine, pentru cã erai transparent și conștient de asta. Tocmai ţi-am oferit trei vieţi nou-nouţe. Un nou corp. O nouã conștiinţã. Un nou discurs. Ai deja șase vieţi ! Ca sã fii liniștit, sã știi cã pãrerea ta nu conteazã : a treia viaţã e cea care conteazã și se vorbește din plin despre tine. Datoritã mie, ai devenit un fenomen. Mulţumește-te sã conștientizezi asta, nu-ţi mai bate capul sã emiţi judecãţi.”

Poate faptul cã personajele sunt destul de schematice, pe alocuri prea caricaturale chiar și pentru o tentativã de a provoca cititorul, nu face un serviciu ideilor în jurul cãrora se construiește romanul, dar per total cartea oferã o lecturã foarte agreabilã.