"…structura mã intereseazã cel mai mult la un roman, astfel puţin îmi pasã, vã spun drept, adicã sã povestesc o istorie, fie și foarte interesantã, pasionantã, senzaţionalã, ei bine da, mã lasã rece…"
O carte iniţial fãrã subiect își dobândește treptat substanţa în jurul reflecţiilor asupra modului în care sã se întâmple scrierea (în mare parte relatate ca discuţii telefonice cu îndepãrtata Marianne suferind de o afecţiune gravã de cealaltã parte a oceanului și a cãrei ironie vine sã-l zgâlţâie pe autor atât atunci când devine prea „experimentalist”, cât și când e prea „previzibil”) și al unei curse de camioane.
Apare o idee care mie mi-a plãcut foarte mult: în vremurile astea dominate de calculatoare, ar fi interesant de construit un roman foarte flexibil, care sã fie creat treptat, prin contribuţiile cititorilor, un fel de roman auto-construit, cu o mulţime de posibilitãţi, fiecare alegându-și varianta care i se potrivește cel mai mult dintre multele variante care circulã pe internet. Un fel de reîntoarcere la literatura colectivã, unde creatorul nu mai are o identitate bine definitã, separatã de cititor. Un sfârșit al literaturii așa cum o înţelegem noi acum.
"Ar trebui sã existe posibilitatea ca cititorul sã șteargã și el ce nu-i place. Sã-și aleagã. Sã-și alcãtuiascã din frazele și cuvintele scriitorului cartea care e pe gustul lui… Dar pentru asta cãrţile ar trebui sã circule pe internet. Dar nu în formã definitivã. Texte provizorii… Deschise… Fie și numai cãrţile acelor scriitori care acceptã sã intre în joc : cititorii sã aibã și ei un cuvânt de spus, sã șteargã ori sã adauge… Eventual, dupã ce au efectuat modificãrile și sunt mulţumiţi de ele, sã repunã textul în circulaţie, tot pe internet, bineînţeles, și sã dea astfel posibilitatea și altor internauţi sã invervinã, cu riscul cã se vor ivi nenumãrate variante dintr-un același text, cum se întâmplã în folclor…"
Mai toate personajele mor sau nu sunt departe de moarte. Si în drumul spre tãrâmul de dincolo se mai îndrãgostesc și primesc tot felul de semne premonitorii pentru sfârșitul care îi așteaptã dupã colţ.
L-am cunoscut pe Tepeneag dar am vorbit doar despre sah cu el, contrazicandu-l asupra unei chestii despre care ulterior am aflat ca ma inselasem. Am fost la Putna si Sucevita, da Sucevita are ceva mai...probabil de la picturi sau de la zidul ala imprejmuitor cu personalitate.
RăspundețiȘtergereCe zambitori, amabili si serviabili erau oamenii din Radauti, atat la hotel cat si la restaurant! Oare asa or fi bucovinenii in general?
Am fost si la Chisinau si mi-a lasat o impresie mai curand pozitiva, cel putin comparativ cu ce auzisem inainte despre el. Orasul e curat, oamenii sunt bine imbracati, mai ales femeile dar chiar si barbatii.
Nu am fost niciodata la Chisinau, dar mereu mi-am dorit sa vizitez Republica Moldova. Am vazut acum ca au inceput sa faca si filme. Sper sa gaseasca resurse sa contiue. Am vazut un film semi-comercial despre traficul de persoane, dar si unul mai diferit asa, La limita de jos a cerului, care mi-a placut foarte mult.
RăspundețiȘtergere