Naghib Mahfuz -"Pălăvrăgeală pe Nil"

Naghib Mahfuz este unul dintre scriitorii mei de suflet. Monumentala "Trilogie a Cairoului" este cea mai bună carte a lui, dar, atunci când vrei să încerci ceva nou de la el, sunt mai multe mini-romane unde îi regăseşti stilul hipnotic de a povesti, perspectiva sinceră şi dură asupra societăţii egiptene actuale şi o parte din ideile filosofice.

In "Pălăvrăgeală pe Nil", Anis, un funcţionar care abia reuşeşte să nu fie dat afară de la serviciu din cauza lipsei de concentrare asupra muncii (la un moment dat scrie un întreg document fără să-şi dea seama că stiloul nu mai are cerneală), plictisit de viaţă şi dezamăgit de lipsa ei de sens, îşi petrece serile fumând iarbă împreună cu grupul lui de prieteni, la fel de dezabuzaţi şi cinici, pe o casă-bac ancorată în Cairo la malul Nilului, într-o lume epuizată spiritual.

"Căsătoria intervine uneori fără nici o aluzie, ca moartea..."

Sedinţele lor zilnice de fumat sunt tulburate de aducerea unui nou membru, Samara, o jurnalistă care intenţionează să scrie o piesă de teatru realistă despre egiptenii cosmopoliţi, din pătura de mijloc (ca un contra-punct ironic faţă de măreţia vechiului Egipt), care manifestă încă de la început o atitudine critică faţă de nihilismul şi dezamăgirea lor şi nu poate înţelege motivul pentru care o persoană atât de inteligentă şi cultă ca Anis preferă să se lase în voia halucinaţiilor induse de droguri decât să-şi petreacă timpul într-un mod mai constructiv.
Oricum, răspunsul direct nu-l va afla niciodată pentru că Anis este prins complet în lumea lui imaginară unde întâlneşte faraoni, împăraţi romani etc. Viaţa fictivă se dovedeşte a fi foarte rezistentă în faţa asaltului seriozităţii iniţiat de Samara.

"-Dacă o să-ţi treacă într-o zi prin cap să scrii o piesă de teatru despre nişte oameni ca noi, în calitatea mea de coleg într-ale artei, te sfătuiesc să optezi pentru comedie sau absurd, căci amândouă sunt la fel [...] Fereşte-te de eroii angajaţi, care nu zâmbesc niciodată şi nu vorbesc decât despre ideal, chemând la cutare şi cutare ţel înalt, iubind întotdeauna absolut sincer, sacrificându-se şi repetând lozinci, având ca efect numai năuceala şi plictiseala ucigătoare a spectatorilor."  

Este o carte despre sufletul modern măcinat de absenţa sensului în viaţa de azi, de absurdul cotidian, de neputinţa crescândă de a influenţa evenimentele şi de a-ţi controla propria existenţă.