Dan C. Mihăilescu -"Cărţile care ne-au făcut oameni"

O iniţiativă foarte interesantă a lui Dan C. Mihăilescu de a cere diverselor personalităţi din mai multe domenii să ofere o listă de cărţi pe care ar recomanda-o tinerilor şi să-şi povestească prima întâlnire cu cititul şi cum s-au lăsat prinşi în mirajul lecturilor.

Mircea Cărtărescu
"De fapt, pe mine nu m-au format cărţile, ci lectura. Există o lume a lecturii, în absenţa căreia cărţile nu înseamnă nimic. Mai întâi a fost, pentru mine, plăcerea cititului, apoi obiceiul cititului, în fine, monomania cititului. Dar toate acestea sunt trepte inferioare ale actului de a citi. Abia când cititul a devenit pentru mine adicţie am început să pătrund filozofia sa, care este lectura. In lumea lecturii nu mai citeşti cărţi, ci trăieşti sub enorma lor boltă, construită din cărţi, dar depăşindu-le, aşa cum o catedrală e mai mult decât pietrele din care e făcută. Depăşind cititul către lectură, se poate spune că faci pasul de la zidar la arhitect."
"Dar vine clipa când, după tone de cărţi înfulecate cu o poftă pantagruelică, ai revelaţia că nu mai citeşti la-ntâmplare. E clipa când cititul ţi se interiorizează, devine una cu mintea şi cu trupul tău şi când, treptat, cărţile se reînalţă, se reaşază şi capătă-ntre ele vaste goluri, până ce grămada devine edificiu. Căci, dacă cititul e arta plinului, a materialelor brute de construcţie, lectura trăieşte din goluri: volume, bolţi, spaţii vide arcuite deasupra podelei, între pereţii susţinuţi de contraforţi uriaşi. O vioară plină nu poate scoate sunete şi într-o catedrală plină n-ai putea pătrunde. La fel, toate cărţile lumii, reordonate şi ierarhizate de sistemul lecturii, formează-ntre ele o uriaşă cutie de rezonanţă. Trebuie să te situezi în interiorul ei ca să auzi muzica fantastică a lumii cărţii."

Livius Ciocârlie
"Riscând să trec drept elitist, voi afirma că nu se va obţine niciodată ca toţi adolescenţii să citească marile texte de plăcere şi cu profit pentru formarea personalităţii lor. Siliţi, vor deveni adversari împătimiţi a tot ce se citeşte în şcoală. Pe de altă parte, cine a trecut printr-un liceu ar trebui să ştie ce s-a întâmplat esenţial în câteva domenii, între care cultura umanistă, în ţara lui şi, cât se poate, în lume. De aceea, aş despărţi factorul estetic de factorul cultural. M-aş limita la a preda despre sensurile activităţii unui scriitor, ca participant la un curent sau la mişcarea de idei, iar litera operelor aş lăsa-o, fără "Stai jos, 2", pe seama unor cercuri care să-i cuprindă pe cei atraşi spre lectură de profesor."

Khaled Hosseini -"And The Mountains Echoed"

L-am luat din nou pe Khaled Hosseini pentru că îmi amintesc cu nostalgie cum mi-a plăcut mie "The Kite Runner" când am terminat facultatea. Mai încerc uneori să-mi confirm plăcerile literare din trecut. Uneori (cum este la Kundera) devin tot mai convinsă de faptul că e pe gustul meu, alteori (cum este la Hosseini) îmi dau seama că sunt cărţi făcute pentru a fi citite la o anumită vârstă şi/sau nivel de plăceri literare, dar care mai apoi îşi pierd din impact.

Hosseini nu scrie neapărat bine. Eu cred că îşi concepe cărţile pe câteva puncte cheie, momente puternice din roman care au siguranţa percutării cititorului, apoi umple spaţiul dintre ele cu realităţi afgane, descrieri de personaje şi locuri, toate executate corect, dar nespectaculos pentru că greutatea cărţilor lui nu stă în stil, ci în acel fragment-pumnal care vine să ne zguduie prin dezvăluirea unei bucăţi crude de existenţă.

Dar duioşia scrisului lui Khaled Hosseini nu poate fi contestată:
"When I was a little girl, my father and I had a nightly ritual. After I’d said my twenty-one Bismillahs and he had tucked me into bed, he would sit at my side and pluck bad dreams from my head with his thumb and forefinger. His fingers would hop from my forehead to my temples, patiently searching behind my ears, at the back of my head, and he’d make a pop sound – like a bottle being uncorked – with each nightmare he purged from my brain. He stashed the dreams, one by one, into an invisible sack in his lap and pulled the drawstring tightly. He would then scour the air, looking for happy dreams to replace the ones he had sequestered away. I watched as he cocked his head slightly and frowned, his eyes roaming side to side, like he was straining to hear distant music. I held my breath, waiting for the moment when my father’s face unfurled into a smile, when he sang, Ah, here is one, when he cupped his hands, let the dream land in his palm like a petal slowly twirling down from a tree. Gently, then, so very gently – my father said all good things in life were fragile and easily lost – he would raise his hands to my face, rub his palms against my brow and happiness into my head."

Florin Piersic jr. -"Opere cumplite. Volumul 2"

Florin Piersic jr. este actorul român contemporan care mie-mi place cel mai mult. Este singurul capabil să facă un one man show ca lumea (în fine, un one man show cu cuvinte, că altfel şi Dan Puric face o treabă foarte bună de unul singur atunci când tace). Dar îmi place şi modul în care scrie; scrie ca personajele pe care şi le construieşte pentru scenă (dacă nu aţi văzut încă "Freak Show", vi-l recomand cu stăruinţă).
"Opere cumplite 2" este o colecţie de vigniete (articole publicate în diverse reviste, dar în special în "Unica" –mhm), de felii de viaţă aşa cum o ştim cu toţii, dar cu o atenţie deosebită pentru detaliile care dau miez întâmplărilor de fiecare zi. După ce-l citesc pe Piersic jr. , traiesc epifanii zilnice, mai ales în metrou, unde oamenii, discuţiile, mimicile, gesturile lor dobândesc brusc semnificaţie.

"După ce ai terminat de citit, ai pus cartea deoparte.
Tot ce ai scris aici s-a întâmplat cu adevărat? ai spus.
Da, am spus eu.
Am tăcut un minut. Ai tăcut şi tu. Te-ai uitat pe fereastră. M-am uitat şi eu, ca să văd ce vezi tu. Pe cer era un nor în formă de biscuit.
Dar am inventat mai mult de jumătate, am spus eu, într-un târziu.
Tu ai tăcut şi te-ai uitat la nor. Biscuitul s-a transformat într-o ceaşcă de cafea, cu farfurioară şi linguriţă.
De fapt, doar pe vreo două sau trei pagini apar întâmplări pe care le-am trăit, am spus eu fără să-mi iau ochii de la ceaşca de cafea.
Apoi ceaşca a plutit încet spre dreapta şi a dispărut din rama ferestrei.
Iar din alea două pagini, doar pe câteva rânduri apar lucrurile care mi s-au întâmplat în realitate, am spus eu.
Am rămas nemişcaţi şi ne-am uitat la cer până când s-a făcut noapte."

Roberto Bolaño –"Nocturnă în Chile"

Preotul Urrutia este pe moarte şi îşi trece în revistă, într-un fel de delir, viaţa de poet eşuat, dar de critic literar de succes, o analiză indirectă a literaturii din Chile şi a contextului istoric în care a evoluat şi care şi-a pus amprenta, de multe ori într-un mod nu tocmai măgulitor, pe creaţia artistică în general. Oricum, combinaţia de idei politice şi literare le marchează pe toate personajele.
Preotul Sebastian îl cunoaşte pe Pablo Neruda, călătoreşte prin Europa unde Biserica pare a fi complet în afara timpurilor (ei sunt preocupaţi de distrugerile provocate de găinaţul de porumbei –pentru care au găsit o soluţie inedită şi niţel scrântită) şi, într-un final, ajunge să ţină prelegeri politice pentru Pinochet (mai este un episod interesant cu locul unde se ţin întrunirile cercului literar din timpul dictaturii, dar prefer să nu dau detalii pentru că este finalul cărţii şi vă stric plăcerea să-l descoperiţi singuri).

Cartea pare să fie un reproş adus intelectualilor pentru ignorarea realităţilor istorice crunte în care trăiesc, ceea ce face din aceştia complici la atrocităţile care au marcat secolul trecut. Idealurile de justiţie, demnitate, democraţie, libertate sunt concepte teoretice pe care oamenii de cultură se dovedesc incapabili sa le aplice în societate pentru a opri violenţa şi pentru a se opune sistemelor totalitariste.

Inceputul cărţii:
"Sunt pe moarte, dar mai am încă multe de povestit. Eram împăcat cu mine însumi. Tăcut şi împăcat. Când, din senin, au început să mi se întâmple tot felul de lucruri. De vină este tânărul acesta îmbătrânit. Eu eram liniştit. Acum nu mai am linişte. Trebuie să lămuresc câteva lucruri. Aşa că am să mă sprijin într-un cot şi am să ridic uşor capul, nobilul meu cap bâţâit, şi am să caut în colţul cu amintiri acele fapte care mă justifică şi care contrazic astfel infamiile pe care tânărul îmbătrânit, într-o singură noapte brăzdată de fulgere, le-a răspândit pe seama mea ca să mă discrediteze."