Roberto Bolaño –"Nocturnă în Chile"

Preotul Urrutia este pe moarte şi îşi trece în revistă, într-un fel de delir, viaţa de poet eşuat, dar de critic literar de succes, o analiză indirectă a literaturii din Chile şi a contextului istoric în care a evoluat şi care şi-a pus amprenta, de multe ori într-un mod nu tocmai măgulitor, pe creaţia artistică în general. Oricum, combinaţia de idei politice şi literare le marchează pe toate personajele.
Preotul Sebastian îl cunoaşte pe Pablo Neruda, călătoreşte prin Europa unde Biserica pare a fi complet în afara timpurilor (ei sunt preocupaţi de distrugerile provocate de găinaţul de porumbei –pentru care au găsit o soluţie inedită şi niţel scrântită) şi, într-un final, ajunge să ţină prelegeri politice pentru Pinochet (mai este un episod interesant cu locul unde se ţin întrunirile cercului literar din timpul dictaturii, dar prefer să nu dau detalii pentru că este finalul cărţii şi vă stric plăcerea să-l descoperiţi singuri).

Cartea pare să fie un reproş adus intelectualilor pentru ignorarea realităţilor istorice crunte în care trăiesc, ceea ce face din aceştia complici la atrocităţile care au marcat secolul trecut. Idealurile de justiţie, demnitate, democraţie, libertate sunt concepte teoretice pe care oamenii de cultură se dovedesc incapabili sa le aplice în societate pentru a opri violenţa şi pentru a se opune sistemelor totalitariste.

Inceputul cărţii:
"Sunt pe moarte, dar mai am încă multe de povestit. Eram împăcat cu mine însumi. Tăcut şi împăcat. Când, din senin, au început să mi se întâmple tot felul de lucruri. De vină este tânărul acesta îmbătrânit. Eu eram liniştit. Acum nu mai am linişte. Trebuie să lămuresc câteva lucruri. Aşa că am să mă sprijin într-un cot şi am să ridic uşor capul, nobilul meu cap bâţâit, şi am să caut în colţul cu amintiri acele fapte care mă justifică şi care contrazic astfel infamiile pe care tânărul îmbătrânit, într-o singură noapte brăzdată de fulgere, le-a răspândit pe seama mea ca să mă discrediteze."