Evident, este povestea Hotelului Universal, o clădire din centrul vechi al Bucureştiului de care se leagă mai multe legende fiind considerat un loc blestemat. Viaţa Maiei, studenta care vine în capitală la facultate şi ocupă o cameră în clădirea Universalului, este şi ea un melanj de mistere şi coincidenţe dubioase, deşi nu la fel de pline de farmec ca povestea tatuajului vieţii din „Orbitorul” lui Mircea Eliade. Farmecul cărţii este alcătuit din imaginea societăţii contemporane care vine să împestriţeze un loc deja greu de istorie cu puternic iz de senzaţional, deşi poate accentul pus pe ilustrarea diversităţii face o oarecare nedreptate personajelor prin evitarea aprofundării poveştilor lor. Suprapunerea planurilor temporale în contextul spaţial autosuficient al hotelului evidenţiază farmecul secolului al 19-lea prin proiectarea asupra lui a puţin din verva prezentului. Deşi speri mereu să ajungi să descifrezi acel miez care să lumineze atât cartea cât şi principiul existenţei hotelului, la sfârşitul cărţii rămâi niţel dezamagit de neîmplinirea acestei aşteptări, deşi finalul aduce o oarecare surpriză textului.
"[...] i-ar fi plăcut sigur Universalul, în ciuda mizeriei şi a mitocăniei, căci stând aici era ca şi cum ai fi locuit de partea întunecată a Lunii. Ca şi cum ai fi îmbrăcat pelerina fermecată şi-ai fi devenit invizibil. O să-i scrie şi o să-i povestească de locul ăsta în care, pentru prima dată în lunga sa viaţă, avea timp, fiindcă timpul nu curgea, un loc pe care nu l-ar părăsi nici mort..."
Scara din Hotel Universal (luată dintr-o prezentare a Andreei Răsuceanu -abia astept să ii apară noua carte!).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu