Adelin Petrisor -"Tara cu un singur gras"

Eu sunt fascinatã de Coreea de Nord pentru cã așa mã vãd eu trãind dacã nu ar fi fost Revoluţia din '89. In plus, consider cã toate cãrţile scrise despre experienţe în Coreea de Nord ar trebui introduse obligatoriu pe lista de lecturi din liceu și sã fie câte un subiect din ele la bacalaureat în fiecare an. Poate astfel reușim sã combatem acea nostalgie nocivã pe care reușesc uneori sã o instaleze cei mai în vârstã în capul ãlora mai tineri care-și imagineazã cã în comunism alergau câinii cu covrigi în coadã și trãiam toţi într-o lume unde nu ni se putea întâmpla nimic pentru cã dragul nostru conducãtor atotputernic veghea în continuu asupra bunãstãrii noastre.

"In Coreea de Nord, propaganda nu ia niciodată pauză. De altfel, se spune că, în fiecare apartament, în bucătărie există un radio acordat pe frecvenţa oficială. Aparatul nu are buton de oprire, poţi doar să-l dai mai încet sau mai tare. Atât. Si pe acolo picură propaganda... Ca şi metroul, statuile impozante, fântânile arteziene erau în contrast puternic cu tristeţea oamenilor veşnic posomorâţi, care se deplasau ca nişte roboţei dintr-un punct în altul, doar unde le era permis."

Adelin Petrișor are norocul neașteptat de a primi vizã pentru Coreea de Nord, unde reușește sã facã și câteva poze pe furiș ca sã facã mai convingãtoare realitatea tristã pe care o întâlnește acolo. Este un documentar în format hârtie unde aberaţia și totalitarismul unui sistem care își menţine poporul într-o continuã teroare sunt vizibile chiar dacã jurnaliștii sunt mereu însoţiţi de cãtre un ghid care se asigurã cã ei nu iau contact decât cu partea aprobatã a realitãţii. Dar chiar și aceastã realitate trunchiatã, cosmetizatã este mai sumbrã decât orice alt contact cultural posibil.

"Stiu ce a însemnat comunismul românesc. Din fericire, l-am trãit pe pielea mea mult mai puţin decât au fãcut-o alţii, doar vreo 14 ani. Dar a fost de-ajuns ca sã gust din mai toate „plãcerile” unei vieţi controlate dement de un regim ostil omului: mâncare pe cartelã, cozi la alimentarã, luminã și apã caldã cu program, propagandã turnatã cu gãleata în puţinele ore de program TV, manifestãri faraonice organizate pentru omagierea dictatorului.
Mai târziu, când aveam sã-l descopãr pe Orwell, am înţeles cã întotdeauna existã și mai rãu, dar mi-am zis cã e ficţiune, cã e ceva scornit de mintea unui scriitor dezamãgit de socialismul la care visa, imaginativ și pervers. Aveam sã vãd cã "O mie nouã sute optzeci și patru" își poate gãsi lejer corespondentul în realitate, și asta se întâmplã în Coreea de Nord, o ţarã închisã, condusã de un regim autoritar comunisto-ereditar, singurul de acest tip din lume.
Habar nu am dacã fondatorul comunismului coreean, Kim Ir Sen, s-a inspirat din Orwell sau a inventa, ajutat de camarilã, toate metodele bolnave prin care a fãcut dintr-un popor jucãria unei familii. Cert este cã El, "liderul suprem", a venit la putere în 1948, cu un an înainte ca Orwell sã publice "O mie nouã sute optzeci și patru". De atunci, liderii nord-coreeni au avut suficient timp sã rafineze metodele prin care-și tortureazã propriul popor."