Bogdan Suceavã -"Venea din timpul diez"

In Bucureştiul din ziua de azi apar ca ciupercile dupã ploaie tot felul de secte de inspiraţie ortodoxã (dar deviante fie cu tot felul de bazaconii istorice, fie cu miracole derivate din teorii dubioase) într-o rivalitate care se lasã cu agresiuni fizice destul de serioase uneori pentru a salva spiritul românesc de dupã Revoluţie (binecunoscuta isterie ortodoxistã, de care nici acum nu reuşim sã scãpãm, ce a cuprins poporul român dupã comunişti). Cum suntem noi desprinşi de realitate, de contextul internaţional, de ideea de progres, sfârşitul romanului este tot un început de o nouã sectã, în ciuda eşecurilor celor vechi de a ne da o identitate, de a ne împlini, de a ne schimba. O satirã a societãţii româneşti care nu a ştiut sã profite de momentul unic din decembrie 1989 şi nu a fãcut decât sã se întoarcã la un model religios ipocrit, stagnant, superficial, sãrãcãcios, desuet.

Punctul forte al romanului îl reprezintã multitudinea de personaje şi excentricitãţile lor (de exemplu, colecţionarul de sãruturi ale lui Nichita Stãnescu, Vespasian Moisa cu harta Bucureştiului pe piept, Stefan cel Mare "reloaded". Cei care au o slãbiciune pentru Bulgakov se vor delecta cu personajul motan din acest roman.

Inceputul:
"Povestitorul sunt eu. Tu ştiai încã de pe atunci sfârşitul istoriei şi vedeai, aşa cum o pasãre priveşte din vãzduh furnicarul şi zãreşte torentul venind cãtre muşuroi, pe când furnicile încã se bucurã de soare, tot ceea ce avea sã urmeze, din prima clipã a intrãrii sale în Bucureşti şi pânã la cea din urmã suflare a profeţiilor sale. Când a intrat în oraş, nimeni nu l-a aşteptat sã-l acopere de glorie, iar el nu a venit cãlare pe un catâr, sub ramuri de mãslin, deşi aşteptarea aceea care plutea în aer îi fusese de mult hãrãzitã. Cu toţii aşteptam o minune. Mai ţii minte anii nouãzeci, cu toate tainele lor şi cu toatã istoria lor nespusã? Iatã cã a venit acum vremea sã li se scrie adevãrata cronicã."