Adrian Schiop -"Zero grade Kelvin"

Cartea pare un colaj de însemnãri diverse alte autorului, de la ideea SF a unui film care îi provoacã celui care îl vizioneazã o plãcere atât de intensã încât îi prãjeşte circuitele neuronale transformându-l într-o legumã la experienţele de emigrant român muncind ilegal în Australia şi Noua Zeelandã.
Mie cartea mi-a lãsat impresia unui exerciţiu literar, deloc la fel de bine închegat şi emoţional percutant ca "Soldaţii". Cercul de prieteni/cunoştinţe în care se învârte în hostelurile ieftine şi jegoase sau parcurile de rulote populate de strãini la fel de confuzi privind propriile vieţi, lãlãind-o toţi într-o adolescenţã inacceptabil de târzie în care se mai alinã cu câte un cui, conţine unele personaje interesante, cam singura parte mai rãsãritã a cãrţii. In rest, mai bine citiţi "Soldaţii. O poveste din Ferentari". "Zero grade Kelvin" e ca o adunãturã de idei punctuale bune, dar care nu se leagã în nici un fel într-un tot coerent interesant.

"Si deodatã am avut un sentiment ciudat, ca atunci când priveşti o pozã veche, voalatã, cu copii comunişti din `70, îmbrãcaţi în haine sãrãcãcioase şi desuete, da, exact, sentimentul cã trãim de fapt în afara istoriei, într-o temporalitate desuetã, expiratã, cu cadrele îngheţate exact în momentul în care am plecat din ţarã –şi cã asta e de fapt problema cu toate ghetourile de emigranţi, cã rãmân îngheţate într-un timp revolut, povestea se ramificã într-o fundãturã şi acolo, "uitatã de d-zeu",rãmâne pânã când personajele mor; evoluţia din ţara de origine nu ajunge la ei decât prin veşti trunchiate, iar la societatea evoluatã din ţara de adopţie nu se mai pot cupla."