Una dintre acele cãrţi mici care reuşeşc sã-ţi rãmânã pe creier. Mario, un tânãr pierde-varã care refuzã singura ocupaţie posibilã în sãtucul lui de la malul mãrii –aceea de a fi pescar, îşi gãseşte de lucru pe post de poştaş. Un poştaş responsabil de o singurã adresã. Unde locuieşte Pablo Neruda. O poveste duioasã în care Mario descoperã dragostea şi poezia sub tutela lui Neruda. Si unde femeile sunt prozaice.
"-Dar asta e chiar ridicol! Pentru că un bărbat mi-a spus că surâsul îmi flutură pe faţă ca un fluture, să plec tocmai la Santiago!
-Nu face pe proasta! a izbucnit mama, la rândul ei. Acum surâsul ţi-e fluture, dar mâine ţâţele îţi vor fi două porumbiţe ce vor să fie alintate, sfârcurile două boabe de zmeură mustind de suc, limba-ţi va fi un dulce covor al zeilor, fundul velatura unei corăbii, iar lucrul acela ce-ţi fumegă acum între picioare va fi forja neagră tuci unde se bate semeţul oţel al rasei."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu