Erwin Kessler - "X:20. O radiografie a artei româneşti dupã 1989"

O carte care mie mi-a fost de mare ajutor pentru a înţelege piaţa de artã româneascã. Este foarte potrivitã pentru un cititor fãrã cunoştinţe de specialitate în domeniu şi care îşi doreşte o introducere abordabilã în arta româneascã de azi.
Erwin Kessler comparã perioada dinainte de `89 dominatã de curentul babo-ciucurencist şi generaţia `80 cu ce s-a întâmplat dupã Revoluţie, când arta la noi a fost o agonie în anii `90 când s-au stins tendinţele şi instituţiile din perioada comunistã reprezentate de "regimul uapist" care a susţinul neo-ortodoxismul din jurul grupului Prolog şi al galeriei Catacomba şi neo-avangardismul din jurul grupului subREAL ("Dacã neo-ortodoxismul învie fantome, neo-avangardismul învie utopii, ambele orientãri având o relaţie problematicã cu prezentul, configurat ca o staţie de tranzit spre un ideal pe care nu îl conţine.") şi s-a consumat "regimul ongist", pentru ca abia dupã anul 2000 sã se înregistreze o încadrare pe noi coordonate, conectate la piaţa internaţionalã unde consumismul ("consumul, consumismul, divertismentul, calitatea de marfã a artei şi de furnizor de servicii spectaculare a artistului") şi, mai nou, arta ca lifestyle ("Cele mai multe lucrãri ale artei ca lifestyle exceleazã prin factura lor de impromptu, de element cvasi-indistinct al vieţii ca atare, aparent încropit în grabã, nu cu detaşare (dimpotrivã, cu cãldurã), ci doar fãrã tapajul tehnic şi fãrã pretenţia omniscientã a artei ce se auto-propunea, în deceniile anterioare, drept o adecvatã tehnologie (psihologie, antropologie, sociologie etcologie) esteticã, prin care se pãtrundea, pretins cognitiv, cãtre "adevãruri obiective", pe care artistul le cerceta iar publicul le asimila.") sunt definitorii pentru peisajul artistic.

Mi-a plãcut cã babismul şi ciucurencismul sunt abordate cu un spirit critic şi prezentate în dimensiunea lor necriticã faţã de regimul comunism pe care, chiar dacã indirect, l-au susţinut (sau mãcar întreţinut).
"Babismul este un manerism pre-modernist, retrograd într-un chip asumat, militant. Babismul a dezvoltat un iconografism idiosincratic, excesiv culturalist şi gratuit, pompos dramatic, scobit din teme extrase din bibliografii strident, "culte" şi modelate de un clar-obscur de provenienţã greoi muzealã. [...] Dramatismul retoric al babismului este un dramatism de culturã, nu de viaţã, e o eschivã faţã de existenţa şi realitatea datã, ale cãrei frustrãri imediate par sã fie puse între paranteze de "tragedia" intrinsecã a temelor canonice precum clovnii trişti, arlechinii conduşi pe ultimul drum, pãsãrarii picaţi din lunã, fecioarele abuzate de creaturi fanteziste, regii nebuni etc. etc."
"[...] ciucurencismul se eschiveazã de la datul imediat prin proiectarea unei bunãstãri (vizuale, cromatice, dar nu numai) apoplectice, un fals patent în raport cu realitatea curentã, frustrantã. Solarã, saturatã cromatic, pictura ciucurencistã debordeazã de un modernism de tarabã, mecanic, plat, fixat pe teme tradiţionale, neproblematice (naturi moarte, peisaje, portrete, nuduri, compoziţii), având ca marotã centralã organizarea compoziţionalã armonioasã, uneori cu sugestii –mai precis ticuri- cubiste sau postimpresioniste (ici-colo foviste ori nabiste), reziduuri neasimilate ale anilor de studii pariziene prin care trecuse maestreul, Alexandru Ciucurencu, în perioada interbelicã. [...] o picturã gratuit strãlucitoare şi meschid hedonistã [...] prefect complementar babismului în construirea unui climat artistic local îngust, compromisoriu (şi babiştii şi ciucurenciştii executau fãrã probleme "comenzi sociale" pentru saloanele naţionale, în paralel cu operele lor ideale pentru sufrageriile noii burghezii comuniste)."