Haruki Murakami -Dans dans dans

 O carte în stilul obișnuit al lui Murakami, cu personajul principal care trãiește cumva suspendat, dupã un divorţ din care se reface cu o viaţã cam nesãratã, dar și lipsitã de complicaţii, cu suficienţi bani câștigaţi din articole neinteresante despre restaurante pentru reviste de femei. Este personajul tipic pentru Murakami, cu o existenţã goalã, în postura preferatã de observator, și care așteaptã ca evenimentele sã nãvãleascã peste el ca sã simtã totuși cã trãiește. Si de aici începe dansul, personajul-narator se lasã în voia lucrurilor, fãrã a reflecta prea mult asupra propriilor decizii, dar având revelaţia legãturilor ascunse care se creeazã între tot ceea ce ni se întâmplã.

"E vorba de niște pași de dans, de un obicei. Corpul și-l amintește și, când aude muzicã, începe sã se miște singur. N-are nici o legãturã cu ce se întâmplã în jur. Sunt niște pași foarte complicaţi și nu am timp sã mã gândesc și la ce se petrece lângã mine. Dacã mã gândesc la prea multe, pot sã greșesc pașii, așa împiedicat cum sunt. Nu sunt deloc un tip trendy."

Astfel, romanul începe sã deruleze în detaliu activitãţile zilnice ale personajului principal (fãrã nume, întrucât și foarte puţin prezent ca individualitate deja conturatã), chestiile ciudate care i se întâmplã și alte personaje interesante cu care se întâlnește (inclusiv bãrbatul oaie din romanul anterior, "In cãutarea oii fantastice", la care se presupune cã este o continuare, dar care nu reprezintã o lecturã obligatorie pentru a înţelege "Dans dans dans").
Ca urmare a unui vis ciudat, povestitorul se întoarce la Hotelul Delfin al omului-oaie pe care îl gãsește complet schimbat. Se cazeazã aici și o descoperã pe recepţionera Yumiyoshi care îi povestește întâmplãrile bizare prin care a trecut în acest hotel-punte între douã lumi.

"In primul rând, hotelul n-ar fi trebuit sã se construiascã acolo. De aici au început toate problemele. Acest prim pas greșit a atras dupã sine un șir lung de erori. Când închei prost primul nasture de la cãmașã, inevitabil se încurcã toţi ceilalţi. Orice încercare de a repara greșeala duce la o nouã încurcãturã. Așa se explicã faptul cã în acel hotel totul pãrea deformat. Dacã încercai sã fixezi ceva cu privirea, te vedeai nevoit sã întorci capul într-o parte. Chiar și așa, fiind vorba de o mișcare aproape imperceptibilã, care nu te incomoda, puteai ajunge sã te obișnuiești cu ea și, dupã mai multã vreme petrecutã în hotel, sã o ignori. (Doar cã, dacã te obișnuiai așa, nu mai puteai sã privești lumea normalã fãrã sã-ţi înclini capul într-o parte)."

Tot aici, naratorul se procopsește și cu adolescenta Yuki care, mare surprizã, are și puterni paranormale (și un tatã, scriitor celebru, al cãrui nume este o anagramã a numelui Haruki Murakami). Dacã mai adãugãm la toate acestea și apariţia unui fost coleg de școalã Gotanda, acum star de cinema care îi împãrtãșește din deziluziile vieţii de vedetã, și cazurile de ucidere misterioasã a unor prostituate de lux, avem un thriller poliţist cu accente fantastice și porţiuni de criticã socialã care ne ţine atenţia vie pânã la sfârșitul cãrţii. Toate dominate de ideea recurentã a lui Murakami cã noi nu ne putem înţelege nici mãcar pe noi înșine, deci cu atât mai puţin unii pe alţii. Suntem fundamental incapabili sã ne explicãm propriile decizii și sã ne dãm seama din ce sunt fãcute cu adevãrat motivaţiile noastre.