Incă una din cărţile al căror success mă depăşeşte. Este despre relaţia fictivă (dar potenţială) dintre un Nietzsche nevrotic , depresiv, insomniac şi plin de migrene şi un Breuer în plină căutare de o terapie a sufletului (în combinaţie cu tânărul entuziasmat Freud, desigur). M-am simţit cam cum aş fi recapitulat pentru un examen din facultate. Un fel de carte: noţiuni psihologice pe înţelesul tuturor (de ex. învăţăm care este diferenţa dintre un studiu longitudinal şi unul transversal). Si, bineînţeles, plânge Nietzsche... whatever. O carte în care toată lumea se confruntă cu diverse surse de suferinţă psihică şi cum ajung ei să devină cât de cât funcţionali după perioadele de criză.
"Pour établir une relation entière avec autrui, il faut d’abord établir une relation avec soi-même. Si nous sommes incapables d’affronter notre propre solitude, nous ne faisons qu’utiliser les autres comme des boucliers. L’homme doit vivre comme un aigle – sans personne pour l’entendre – pour pouvoir se tourner vers les autres avec amour et se soucier de leur épanouissement. D’où il s’ensuit que s’il est incapable d’abandonner son couple, alors celui-ci est condamné."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu