Twyla Tharp -"The Creative Habit"

Twyla Tharp este o dansatoare şi coreografă faimoasă care ne împărtăşeşte modurile în care reuşeşte să se menţină productivă şi să-şi stimuleze creativitatea atunci când are o perioadă inspiraţională mai proastă. Sugestiile ei sunt interesante, doar că se potrivesc mai mult oamenilor care, ca ea, se regăsesc în conştientizarea propriului corp, în atingeri şi gesturi, în dans, în exprimarea prin mişcare (cumva cam opusul a ceea ce sunt eu, o paranoică tactilă cu spaţiu personal de 1km pătrat).
 De aceea nu prea m-a prins cartea şi nu m-am regăsit foarte mult în sfaturile salvatoare ale lui Twyla Tharp, dar are tot respectul meu atât pentru pasiunea pentru dans şi muzică pe care o simţi din scrisul ei, cât şi pentru modul în care reuşeşte să acopere o cultură foarte vastă, să facă legături între domenii diverse, de la business, la teatru şi film, la pictură şi la (febleţea mea) literatură.

Nu există recomandare mai bună de a citi o carte decât a spune că autoarea îşi găseşte inspiraţia inclusiv în Demonii lui Dostoievski.
"In those long and sleepless nights when I’m unable to shake my fears sufficiently, I borrow a biblical epigraph from Dostoyevsky’s The Demons: I see my fears being cast into the bodies of wild boars and hogs, and I watch them rush to a cliff where they fall to their deaths".

Ideile care m-au prins pe mine în carte:

-Twyla Tharp subliniază într-un capitol importanţa memoriei (este şi ideea memoriei gesturilor, a mişcărilor –un concept proaspăt din carte, dar care, din păcate, mie nu mi-a zis prea multe –după cum am precizat partea asta cu corporalitatea este une aspect existenţial insuficient dezvoltat în cazul meu) şi detaliază mai multe tipuri de memorie, printre care şi institutional memory (un termen pe care am de gând să-l folosesc la muncă sperând că lumea nu-l va mai privi cu suspiciune ca atunci când le explic că ei sunt în plin proces de a redescoperi apa caldă):
"...the good ideas are probably sitting somewhere in your files or are locked up in the brains of the people who have worked at your company for years. In other words, the good ideas are institutionalized. They exist and they’re yours for the taking. All you’ve got to do is find a way to tap into them. To me, that means a) digging through files and b) really listening to the people who’ve worked here a long time. They know a lot more than anyone thinks. Hell, they don’t even know how much they remember until you ask them."  

-atunci când voi reuşi să depăşesc stadiul rudimentar de citit compulsiv, voi încerca metoda ei de "readining fat" care presupune a citi o carte în contextul altor cărţi sau documente sau opere de arte legate de ea (să citeşti cartea scrisă de acelaşi autor înainte şi după cartea respectivă, să citeşti orice altă carte la care se face referire, auto- sau biografii ale scriitorului, să te uiţi la tablourile menţionate în carte, dacă este cazul, să asculţi o piesă muzicală la care face referinţă scriitorul etc. –aţi prins ideea)

 -un format la care mi-ar prinde poate bine să mă gândesc atunci când analizez o carte: story – theme –spine (şi această noţiune de "spine" este descrisă pe larg). De ex. vorbind despre "The Natural" a lui Bernard Malamud, Twyla Tharp spune:
"Malamud’s story was a simple baseball yarn. His theme, as I discerned it, was redemption. And his spine was that search for the Grail."  

-iar atunci când recunoaşte că inovaţia, creaţia necesită uneori răzvrătire, conflict, distrugere, nu poate decât să-mi mergă la suflet:
"Pick a fight. Sometimes the most creative thing you can do in business is to pick a fight with entrenched systems and hierarchies, if only to get people questioning the wisdom of doing things the same old way."

-ca şi atunci când insistă că nu poţi fi bun la ceva decât dacă ştii cu ce se mănâncă acel ceva în afara iluziilor tare de mare creator şi novator (asta pentru că eu mă revolt de fiecare dată când aud regizori sau scriitori care recunosc cu nonşalanţă că nu se uită la filme sau nu citesc cărţi –nu ştiu dacă este un sindrom specific românesc, dar mai ales la scriitorii noştri nu este nici o problemă să admită că nu sunt deloc la curent cu cine ce a scris ce după ce au terminat ei liceul sau facultatea):
"The best writers are well-read people. They have the richest appreciation of words, the biggest vocabularies, the keenest ear for language. They also know their grammar. Words and language are their tools, and they have learned how to use them."