David Gregory Roberts -"Shantaram"

"Shantaram" a fost pentru mine ca în zicala aia cu pomul lăudat. Dacă vă plac cărţile de acţiune şi dragoste romantică pe fundal, dar aţi citit atâtea încât acum căutaţi ceva cu detalii pitoreşti, neaştepate, cu descoperirea unor realităţi indigeste, dar care să nu vă cadă greu, atunci "Shantaram" e cartea potrivită pentru voi. Dacă sunteţi un cititor care preţuieşte calitatea scrisului, suportă greu ideile banale cu pretenţii de profunzime şi aţi trecut de mult de faza iubirilor idealizate, evitaţi "Shantaram", indiferent de succesul de care aţi auzit că se bucură.

In proporţie de 95%, "Shantaram" e o carte mediocră, presărată supărător de mult de megalomania personajului-narator, Lin (el este salvatorul suprem al săracilor din jur şi al prietenilor aflaţi la ananghie, singurul păstrător al unui cod moral superior, cel puţin o dată la fiecare 30 de pagini). Se văd foarte bine ţesăturile scriiturii. Gregory David Roberts este o persoană căreia îi pace, probabil, să vorbească foarte mult, aşa că a învăţat unele tehnici de scriere pe care le aplică în mod conştiincios: aici apare un personaj nou –urmează un paragraf de descriere; acum intrăm într-o clădire –urmează un paragraf de descriere a locului etc. (toate de aceeaşi lungime, în aceeaşi ordine, după un tipar care nu lasă loc surprizelor scriitoriceşti).
Singurul merit, mai mult al lui Roberts decât al cărţii, este caracterul extraordinar al destinului personajului-narator: fost dependent de heroină, recurge la jafuri armate pentru a-şi întreţine dependenţa, este condamnat în Australia la 25 de ani într-o închisoare foarte dură, îşi pierde familia care nu mai vrea să aibă de-a face cu el, evadează şi reuşeşte să ajungă în India cu un paşaport fals. Inceputul romanului-memorii (îmbogăţite în mod apreciabil de fantezia autorului) este partea cea mai interesantă (deşi nu justifică decizia cuiva de a o citi) deoarece îl avem pe Lin care descoperă India, societatea ei contradictorie, pe care o iubeşti sau o urăşti, care te fascinează până în punctul de a nu o mai putea părăsi sau te respinge pentru a nu mai vrea să o vezi vreodată, cu dezvăluirea umanităţii deosebite din celebrele mahalale ale Mumbaiului.

"Linia ascuţită şi stâncoasă a coastei care mărginea mahalaua începea cu o mlaştină de mangrove în partea stângă, după care trecea prin ape mai adânci, de-a lungul unei curve ample în formă de semilună, smălţuită de valuri mici cu creste albe, înspumate, până la Nariman Point. [...] Bărcile de pescuit îşi aruncau năvoadele peste valurile zdrenţuite ale golfului. Copii înotau şi se jucau de-a lungul ţărmului bolovănos, semănat cu pietriş. Pe semiluna aurie, de cealaltă parte a micului golf, blocurile cu locuinţe pentru bogaţi se ridicau falnice, unul lângă altul, înşirate, pe toată lungimea lor, până în cartierul ambasadelor de la Point. Prin marile curţi şi zone de agrement ale turnurilor se plimbau bogătanii, ieşiţi să ia o gură de aer proaspăt. Văzute de la distanţă, din mahala, cămăşile albe ale bărbaţilor şi sariurile viu colorate ale femeilor păreau a fi tot atâtea mărgele înşirate pe aţa neagră a aleilor asfaltate, de o minte cufundată în meditaţie. Aerul de acolo, de pe ţărmul stâncos al mahalalei, era rece şi curat. Tăcerile erau suficient de ample pentru a înghiţi zgomotele răzleţe. Zona era cunoscută sub numele de Golful Colaba. Puţine locuri din oraş erau mai potrivite pentru inventarul spiritual şi fizic cu care un om hăituit se poate împovăra, în momentele în care semnele rău prevestitoare sunt suficient de multe şi grele."

Exemple de platitudini care te fac să-ţi dai ochii peste cap:
"Eram dur, iar ăsta e poate cel mai trist lucru pe care îl poţi spune despre un bărbat."
"Fumam pe vremea aceea deoarece, ca orice fumător, voiam să mor cel puţin la fel de mult pe cât voiam să trăiesc."
După cum menţionam, durul nostru se îndrăgosteşte iremediabil şi idealizat de o americancă enigmatică, Karla, refuzând să-şi ostoiască dorinţele sexuale cu altcineva, şi cu atât mai puţin cu fetele din mahala (sacrilegiu suprem, desigur). Fix secol al 18-lea în colorata şi mirositoarea Indie.
"Dorinţa mea făcea până şi mangrovele să tremure. Iar noaptea, timp de prea multe nopţi, somnul meu neliniştit învolbura şi tulbura marea cu vise pline de poftă, până când soarele se ridica pe cer, plin de dragoste pentru ea."

Rămas fără bani, cu acte false şi viza de şedere expirată, Lin se implică tot mai mult în activităţile infracţionale minore tolerate de societatea indiană (cum ar fi punerea în contact a turiştilor străini cu furnizorii de droguri de calitate, în schimbul unui comision), apoi intră într-un grup organizat (falsificatori de documente, dealeri pe piaţa neagră a schimbului valutar –este ilegal să scoţi rupiile din India, iar în interior toate tranzacţiile efectuate la bănci sunt atent monitorizate) pentru ca, fascinat de liderul carismatic al gangsterilor, să ajungă să lupte în turmentatul Afghanistan, pe atunci vizat în mod deschis de ruşi, cu suportul mai discret oferit de către americani diverselor facţiuni autohtone. Pentru cei care nu ştiu nimic despre geo-politica regiunii, unele explicaţii sumare privind mişcările de forţe şi istoria relaţiilor dintre ţări ca India, Afghanistan, Pakistan, Iran, Rusia şi SUA ar putea fi utile şi uşor de înţeles cu prim planul conflictelor în care se implică eroul nostru.
Un aspect la care excelează Roberts sunt descrierile amănunţite ale scenelor de bătaie cu cuţitul, ale brutalităţilor din închisoare, ale folosirii armelor (experienţa lui de deţinut/bătăuş/delincvent dă o forţă autentică de necontestat acestor pasaje). Oricum, nu cumva să credeţi că mafioţii lui Roberts nu sunt nişte oameni de onoare, impecabili din punct de vedere moral, doar că au avut nenorocul unor întâmplări care i-au forţat să ajungă nişte gangsteri. Altfel, ei sunt pâinea lui Dumnezeu (de exemplu, un camarad afgan a ucis pentru prima dată la 15 ani pentru că a intervenit în bătaia cruntă pe care un tată i-o administra propriului fiu, iar în încăierarea cu tatăl acesta ajunge de fapt să se înjunghie singur în propriul cuţit –soartă nedreaptă, ce mai).

In concluzie, după ce că e o carte lungă cât o zi de post, deşi după primele 200 de pagini eşti dispus să-i mai dai o şansă (chiar dacă ştii că sunt lucruri mai complexe despre India abordate în cărţi mai interesante ca aceasta care se limitează, în mare, la supralicitarea vieţii de mahala care se bucură de atât succes la occidentali), până la sfârşit nu mai suporţi faptele de vitejie neverosimile ale măreţului nostru Lin, cu dragostea şi devotamentul mârşavnic înşelate, pentru că, până la urmă, doar el este perfect. Dacă aveţi ocazia să evitaţi această carte, nu o rataţi!