duminică, 9 august 2015

David Gregory Roberts -"Shantaram"

"Shantaram" a fost pentru mine ca în zicala aia cu pomul lăudat. Dacă vă plac cărţile de acţiune şi dragoste romantică pe fundal, dar aţi citit atâtea încât acum căutaţi ceva cu detalii pitoreşti, neaştepate, cu descoperirea unor realităţi indigeste, dar care să nu vă cadă greu, atunci "Shantaram" e cartea potrivită pentru voi. Dacă sunteţi un cititor care preţuieşte calitatea scrisului, suportă greu ideile banale cu pretenţii de profunzime şi aţi trecut de mult de faza iubirilor idealizate, evitaţi "Shantaram", indiferent de succesul de care aţi auzit că se bucură.

In proporţie de 95%, "Shantaram" e o carte mediocră, presărată supărător de mult de megalomania personajului-narator, Lin (el este salvatorul suprem al săracilor din jur şi al prietenilor aflaţi la ananghie, singurul păstrător al unui cod moral superior, cel puţin o dată la fiecare 30 de pagini). Se văd foarte bine ţesăturile scriiturii. Gregory David Roberts este o persoană căreia îi pace, probabil, să vorbească foarte mult, aşa că a învăţat unele tehnici de scriere pe care le aplică în mod conştiincios: aici apare un personaj nou –urmează un paragraf de descriere; acum intrăm într-o clădire –urmează un paragraf de descriere a locului etc. (toate de aceeaşi lungime, în aceeaşi ordine, după un tipar care nu lasă loc surprizelor scriitoriceşti).
Singurul merit, mai mult al lui Roberts decât al cărţii, este caracterul extraordinar al destinului personajului-narator: fost dependent de heroină, recurge la jafuri armate pentru a-şi întreţine dependenţa, este condamnat în Australia la 25 de ani într-o închisoare foarte dură, îşi pierde familia care nu mai vrea să aibă de-a face cu el, evadează şi reuşeşte să ajungă în India cu un paşaport fals. Inceputul romanului-memorii (îmbogăţite în mod apreciabil de fantezia autorului) este partea cea mai interesantă (deşi nu justifică decizia cuiva de a o citi) deoarece îl avem pe Lin care descoperă India, societatea ei contradictorie, pe care o iubeşti sau o urăşti, care te fascinează până în punctul de a nu o mai putea părăsi sau te respinge pentru a nu mai vrea să o vezi vreodată, cu dezvăluirea umanităţii deosebite din celebrele mahalale ale Mumbaiului.

"Linia ascuţită şi stâncoasă a coastei care mărginea mahalaua începea cu o mlaştină de mangrove în partea stângă, după care trecea prin ape mai adânci, de-a lungul unei curve ample în formă de semilună, smălţuită de valuri mici cu creste albe, înspumate, până la Nariman Point. [...] Bărcile de pescuit îşi aruncau năvoadele peste valurile zdrenţuite ale golfului. Copii înotau şi se jucau de-a lungul ţărmului bolovănos, semănat cu pietriş. Pe semiluna aurie, de cealaltă parte a micului golf, blocurile cu locuinţe pentru bogaţi se ridicau falnice, unul lângă altul, înşirate, pe toată lungimea lor, până în cartierul ambasadelor de la Point. Prin marile curţi şi zone de agrement ale turnurilor se plimbau bogătanii, ieşiţi să ia o gură de aer proaspăt. Văzute de la distanţă, din mahala, cămăşile albe ale bărbaţilor şi sariurile viu colorate ale femeilor păreau a fi tot atâtea mărgele înşirate pe aţa neagră a aleilor asfaltate, de o minte cufundată în meditaţie. Aerul de acolo, de pe ţărmul stâncos al mahalalei, era rece şi curat. Tăcerile erau suficient de ample pentru a înghiţi zgomotele răzleţe. Zona era cunoscută sub numele de Golful Colaba. Puţine locuri din oraş erau mai potrivite pentru inventarul spiritual şi fizic cu care un om hăituit se poate împovăra, în momentele în care semnele rău prevestitoare sunt suficient de multe şi grele."

Exemple de platitudini care te fac să-ţi dai ochii peste cap:
"Eram dur, iar ăsta e poate cel mai trist lucru pe care îl poţi spune despre un bărbat."
"Fumam pe vremea aceea deoarece, ca orice fumător, voiam să mor cel puţin la fel de mult pe cât voiam să trăiesc."
După cum menţionam, durul nostru se îndrăgosteşte iremediabil şi idealizat de o americancă enigmatică, Karla, refuzând să-şi ostoiască dorinţele sexuale cu altcineva, şi cu atât mai puţin cu fetele din mahala (sacrilegiu suprem, desigur). Fix secol al 18-lea în colorata şi mirositoarea Indie.
"Dorinţa mea făcea până şi mangrovele să tremure. Iar noaptea, timp de prea multe nopţi, somnul meu neliniştit învolbura şi tulbura marea cu vise pline de poftă, până când soarele se ridica pe cer, plin de dragoste pentru ea."

Rămas fără bani, cu acte false şi viza de şedere expirată, Lin se implică tot mai mult în activităţile infracţionale minore tolerate de societatea indiană (cum ar fi punerea în contact a turiştilor străini cu furnizorii de droguri de calitate, în schimbul unui comision), apoi intră într-un grup organizat (falsificatori de documente, dealeri pe piaţa neagră a schimbului valutar –este ilegal să scoţi rupiile din India, iar în interior toate tranzacţiile efectuate la bănci sunt atent monitorizate) pentru ca, fascinat de liderul carismatic al gangsterilor, să ajungă să lupte în turmentatul Afghanistan, pe atunci vizat în mod deschis de ruşi, cu suportul mai discret oferit de către americani diverselor facţiuni autohtone. Pentru cei care nu ştiu nimic despre geo-politica regiunii, unele explicaţii sumare privind mişcările de forţe şi istoria relaţiilor dintre ţări ca India, Afghanistan, Pakistan, Iran, Rusia şi SUA ar putea fi utile şi uşor de înţeles cu prim planul conflictelor în care se implică eroul nostru.
Un aspect la care excelează Roberts sunt descrierile amănunţite ale scenelor de bătaie cu cuţitul, ale brutalităţilor din închisoare, ale folosirii armelor (experienţa lui de deţinut/bătăuş/delincvent dă o forţă autentică de necontestat acestor pasaje). Oricum, nu cumva să credeţi că mafioţii lui Roberts nu sunt nişte oameni de onoare, impecabili din punct de vedere moral, doar că au avut nenorocul unor întâmplări care i-au forţat să ajungă nişte gangsteri. Altfel, ei sunt pâinea lui Dumnezeu (de exemplu, un camarad afgan a ucis pentru prima dată la 15 ani pentru că a intervenit în bătaia cruntă pe care un tată i-o administra propriului fiu, iar în încăierarea cu tatăl acesta ajunge de fapt să se înjunghie singur în propriul cuţit –soartă nedreaptă, ce mai).

In concluzie, după ce că e o carte lungă cât o zi de post, deşi după primele 200 de pagini eşti dispus să-i mai dai o şansă (chiar dacă ştii că sunt lucruri mai complexe despre India abordate în cărţi mai interesante ca aceasta care se limitează, în mare, la supralicitarea vieţii de mahala care se bucură de atât succes la occidentali), până la sfârşit nu mai suporţi faptele de vitejie neverosimile ale măreţului nostru Lin, cu dragostea şi devotamentul mârşavnic înşelate, pentru că, până la urmă, doar el este perfect. Dacă aveţi ocazia să evitaţi această carte, nu o rataţi!

8 comentarii:

  1. Ei, erau niste inadvertente minore, nu conteaza. Importanta este ideea inteligentei robotice, pornind de la sah. Sunt ani buni deja de cand cele mai puternice programe de sah bat cu usurinta pe cei mai buni mari maestri din lume, inclusiv pe campionul mondial. Aceste programe functioneaza pe baza unui protocol care are la baza simpla acumulare a tuturor mutarilor posibile intr-o situatie data (o pozitie a pieselor pe tabla). Robotilor li s-a bagat in 'memorie' toate replicile posibile la orice mutare de sah - lucru pe care un om nu-l poate realiza, el nu-si poate aminti toate mutarile posibile (de ordinul aproximativ al numarului stelelor din univers), astfel ca inevitabil pierde partida jucata cu un robot performant - pentru care nu e o problema sa gaseasca, in secunde sau cel mult minute, cea mai buna mutare la o pozitie data. Deci imaginatia/talentul oamenilor sunt neputincioase in acest domeniu.

    Facand o comparatie, robotii ar putea gasi mult mai repede/usor orice conexiuni/legaturi intre reactii/stari/cuvinte la care oamenii nu se pot gandi (datorita limitelor omenesti), prin epuizarea (in timp extrem de scurt) a tuturor posibiilelor conexiuni/legaturi. In acest mod, ei pot ajunge sa-si "imagineze" mult mai repede lucruri pe care noi nu putem (sau nu in stadiul actual al dezvoltarii umanitatii), activitate care, astfel, poate fi extrem de folositoare oamenilor - ajutandu-i sa sara etapele.

    Acum vreo 10 zile aveam mai proaspat in minte ce voiam sa spun si realizez ca acum suna putin confuz, sau oricum ca nu reusesc sa ating esentialul a ceea ce voiam sa transmit. Oricum era legat de inteligenta, roboti si posibilitatile incredibile care ne pot sta la dispozitie noua, oamenilor, profitand de capacitatea robotica de calcul. Nu ca ar fi fost vreo descoperire a mea, sunt sigur ca s-au gandit si altii, doar ca...am uitat despre ce era mai exact vorba. I'll think about it and will return soon.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ideea din carte e ca (desi la sah se poate realiza, pana la urma, un program care sa adopte cele mai bune strategii de joc) oamenii sunt foarte flexibili si imaginativi, astfel incat e greu de stabilit un pattern de gandire sau lingvistic care sa ne copieze esenta. Evoluam mereu pe baza experientei si a modului in care internalizam realitatea, astfel incat tehnologiei ii este greu sa tina pasul cu ritmul in care digeram si reflectam realitatea.

      Ștergere
  2. Cred ca era ceva de genul: robotii sa ajunga sa-i ajute pe roboti si astfel sa se micsoreze f mult timpul de inmagazinare/permutare a informatiilor etc. - dar nu mai stiu la ce domeniu anume gasisem o aplicatie interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca era ceva de genul: asa cum un program de top pentru sah, epuizand toate configuratiile/mutarile posibile pentru orice varianta de raspunsla o anumita pozitionare a pieselor pe tabla de joc (si gasind-o in timp record pe cea mai buna la orice astfel de pozitionare posibila) - tot asa robotii pot ajunge sa isi imagineze orice situatie posibila prin acumularea tuturor raspunsurilor posibile la o infinitate de situatii care pot aparea pe retina umana sau la care oamenii pot avea acces cu mintea sau prin vreun mijloc de perceptie.
    Deci, adunand si permutand, luand-o mecanic, robotii (extrem de puternici/avansati) pot ajunge sa epuizeze toate variantele de raspuns la o mutare de sah, inclusiv pe cele care ar iesi din mintea umana urmare a imaginatiei. Prin imaginatie nu poate reiesi decat ceva ce se configureaza ca urmare a experientei inmagazinate, deci daca un robot ar analiza toate informatiile posibile pe care le poate avea o persoana de-a lungul a 20-40-80 de ani, ar inmagazina si toate posibilitatile diferite de inter-relationare a acestor informatii, deci s-ar ajunge (teoretic) ca ei sa-si ïmagineze"ca si oamenii, ba chiar sa exprime äfecte, suferinta, extaz, entuziasm etc) - pentru ca la urma urmei, acest comportament omenesc are la baza tot diferitele configuratii ale impulsurilor energetice/stimulilor date de/prin celulele nervoase.
    Sigur ca-ti poti spune: dar nu poti imagina si pune in programul unui robot tot ceea ce ar fi posibil sa gandeasca/simta/afecteze un om. Da, un om n-ar putea face asta (sau i-ar lua ff mult timp) - dar un robot? Un robot specializat sa adune/gaseasca toate aceste configuratii posibile, pe baza unei arii de informatii care este disponibila unui om obisnuit contemporan. El ar face asta cu muult mai repede.

    In fine, cred ca pe-aici voiam s-ajuns dar am sa mai caut si revin, mi se pare ca nu e tot.

    RăspundețiȘtergere
  4. Evident, comentariul era pt. The most human human - postat din greseala aici.

    RăspundețiȘtergere
  5. Hm, asta cu imaginatia care nu poate produce decat ceva ce a fost experimentat deja nu mi se pare tocmai justa. Cred ca imaginatia tocmai asta face, ne duce intr-un punct care nu a mai fost atins/trait. Iar "programul" dupa care se realizeaza aflarea a ceva ce nu a facut parte din experienta sau din trecut este profund uman si extrem de dificil de standardizat astfel incat, punand unele date de plecare intr-o masina, aceasta sa poata veni cu ceva nou ce nu a fost inclus in datele initiale. Chiar si daca dam acest rol unei alte masini; si ei ii va fi tot atat de greu de aflat "pasii" de urmat pentru ca ar trebui sa aiba un algoritm pre-definit. Ori, acest "pre-" este greu de gasit, intrucat rezultatul final va fi surprinzator.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca va trebui sa-ti dau dreptate. chiar daca, sa zicem, ajungi sa pui in programul unui robot intreaga experienta de viata a unui muritor si/sau absolut toate datele pe care un om le poate gasi in jurul sau, toata istoria, regnul animal si vegetal, toate romanele scrise etc etc., robotului, ca sa lucreze cu aceasta informatie, ii va trebui intr-adevar un algoritm, un mod de a combina/permuta aceasta informatie.

    De fapt, nu, eu am dreptate. Pai, daca sa zicem in viitor s-ar putea reusi sa se descifreze si repeta toate modalitatile prin care celulele din creierul unui anume muritor au trimis informatia pentru a realiza gandurile sale, imaginile, expresiile, tot ce i-a trecut prin cap? Avand la dispozitie tot ce a gandit, se poate afla cum anume s-au combinat informatiile nervoase pentru a crea anumite imagini, stari, ganduri etc. Or, printr-o tehnologie ff avansata, acest tip de celule s-ar putea recrea in roboti si sa li se imprime in program exact modalitatile de combinare a informatiilor din mintea acelui om. S-ar crea, sa zicem, un robot care ar putea gandi ca acel om. Robotul ar putea sa continue viata acelui om teoretic la nesfarsit, cel putin viata din mintea lui.
    Apoi, similar, de ce nu, s-ar recrea mintea si toate celulele nervoase din capul altui om si tot asa.
    OK, vei spune probabil ca asta e deja science fiction si partial sunt de acord.
    Ma mai gandesc eu. Cred ca sunt sanse ca tot tie sa-ti dau dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, in viitor, e posibil sa descopere oamenii de stiinta tot felul de programe si posibilitati de imitare a naturii umane. Dupa cum am vazut deja, lucrurile considerate de domeniul SF-ului la un moment dat s-au dovedit destul de realiste cateva zeci de ani mai tarziu. Numai ca (si aici sunt de acord cu mesajul cartii) aceasta imitare a naturii umane pare sa fie destul de complicata, necesitand un mod de a aborda programarea putin diferit fata de algoritmii de pana acum, ceea ce ne da speranta ca nu va putea fi realizata foarte curand.

    RăspundețiȘtergere