Avem acel stream of consciousness al unei tinere, Joana, orfanã, crescutã de o mãtușã care nu se poate obișnui cu felul ei ciudat de a fi, o fatã stranie, izolatã în modul ei diferit de a vedea lumea, fãcându-i pe ceilalţi sã se simtã aiurea în jurul ei, se cãsãtorește cu un bãrbat pe care pare sã-l iubeascã în același stil bizar în care Joana face totul, doar cã se plictisește și-l înșealã, apoi îl pãrãsește.
Joana încearcã sã comunice cu ceilalţi, sã fie pe aceeași lungime de undã, sã împãrtãșeascã experienţe și sentimente, doar pentru a eșua de fiecare datã. Eu nu prea am empatizat cu aceste tentative ale ei și personajul mi-a rãmas, la fel ca celor din jurul ei, distant.
"Dumnezeule, rãsari în pieptul meu, nu sunt nimic și nefericirea se abate asupra mea și eu nu știu decât sã folosesc cuvintele și cuvintele sunt mincinoase și eu continui sã sufãr, în sfârșit firul de apã pe peretele întunecat. Dumnezeule, vino la mine, și nu am bucurii și viaţa mea este neagrã ca noaptea fãrã stele, și, Dumnezeule, de ce nu exiști în mine? de ce m-ai fãcut despãrţitã de tine? Dumnezeule, vino la mine, eu nu sunt nimic, sunt mai puţin decât ţãrâna și te aștept în fiecare zi și în fiecare noapte, ajutã-mã, nu am decât o viaţã și aceastã viaţã se scurge printre degetele mele și se îndreaptã cu seninãtate spre moarte și nu pot face nimic și asist la epuizarea mea cu fiecare minut ce trece, sunt singurã pe lume, cine mã iubește nu mã cunoaște, cine mã cunoaște se teme de mine și eu sunt micã și sãracã, n-o sã știu cã am existat peste câţiva ani, îmi rãmâne puţin timp de trãit și ceea ce îmi rãmâne și ce îmi rãmâne de trãit totuși va rãmâne intact și inutil, de ce nu te înduri de mine? cã nu sunt nimic, dã-mi ce îmi trebuie."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu