joi, 14 decembrie 2017

Yuval Noah Harari -"Sapiens. Scurta istorie a omenirii"

Mi-am luat şi eu audiobook-ul acestei cãrţi care este la mare cãutare acum. Estimez cam 75 de pagini de conţinut interesant. Restul, sunt o umpluturã ca sã iasã best-seller-ul.
Harari este foarte bun pe tema preistoriei (cu sapiens, australus, neanderthal etc.) şi ceea ce mie mi s-a pãrut ideea super interesantã din carte este modul în care progresul ştiinţific pe care îl cunoaşte omenirea în ultima vreme readuce în discuţie supremaţia speciei sapiens de capul cãreia nu a fost mare lucru dacã stãm sã ne uitãm la nivel macro-biologic. Nu voi intra în detalii pentru cã nu vreau sã vã stric surpriza dacã vã apucaţi sã citiţi cartea. Cam primele 50 de pagini şi ultimele 25 vorbesc despre aceastã idee care mie mi s-a pãrut uimitoare şi m-a cam pus pe gânduri.
In rest, cartea este despre cum au ajuns sapienşii sã fie specia cea mai tare de pe Pãmânt, iar ipoteza lui Harari e cã datoritã capacitãţii lor avansate de a colabora în grupuri extrem de mari şi de a fi foarte flexibili în modul lor de colaborare. Nu neg strãduinţa lui Harari de a-şi îmbrãca ideile, unele dintre ele de bun simţ, lucruri la care eu cred cã orice om cu un interes minim în istorie şi civilizaţia s-a gândit, într-un ambalaj atrãgãtor, inedit. De exemplu, aceastã abilitate a sapienşilor de a forma comunitãţi pe baza comunicãrii de mesaje unii despre alţii, fãrã a fi necesar ca persoana discutatã sã fie prezentã, fãrã necesitatea unei întâlniri faţã în faţã, este pusã sub forma bârfei. Omenirea a evoluat datoritã pasiunii ei pentru a bârfi.

Harari strucureazã istoria umanitãţii pe axele a trei mari revoluţii prin care am trecut: cognitivã, agrarã şi ştiinţificã. Dupã cum am spus deja, interesantã în carte este legãtura dintre revoluţia ştiinţificã şi cea cognitivã. Mai precis, modul în care ştiinţa ar putea anihila câştigul obţinut prin evoluţia noastrã cognitivã. Paradoxal, da, tocmai de aceea şi extrem de interesant. Am decis deja cã nu voi intra în detalii.
Apoi, sunt umplute vreo 400 de pagini cu aceastã idee de cum putem noi colabora şi ce puternici suntem datoritã acestei abilitãţi, idee ilustratã cu o sumedenie de exemple care ne poartã de-a lungul întregii istorii a omenirii: aşa au apãrut religiile, naţiunile, bãncile etc. Puterea noastrã de a abstractiza, de a ne imagina poveşti pe care le investim cu real ne determinã lumea evoluatã în care trãim, dar o lume care se bazeazã, în esenţã, pe convenţii. O trãsãturã care apare exclusiv la specia noastrã, ceea ce ne explicã, de altfel, şi succesul.

Harari susţine, de exemplu, cã fericirea este o chestie pur personalã. Ea nu este datã de bani, faimã, putere etc. ci de cantitatea de hormon al fericirii eliberatã de creier ca reacţie la o anumitã situaţie. Astfel, unii dintre noi sunt fericiţi când au mulţi bani, pe când alţii sunt fericiţi sãraci dar mereu pe drumuri în cãlãtorii diverse. Dacã nu v-aţi gândit la asta pânã acum, cartea lui Harari este pentru voi. Dacã deja nu vã surprinde faptul cã fericirea nu este în legãturã directã cu stimulii externi care o cauzeazã, ci depinde exclusiv de modul în care creierul nostru reacţioneazã la stimuli, atunci probabil vã veţi plictisi ca mine pe parcursul celor 400 de pagini de umpluturã.

Dar ca sã nu spuneţi cã sunt eu cârcotaşã, chiar apreciez strãduinţa lui Harari de a dinamiza cele 400 de pagini de plictisealã, fie prin prezentarea evenimentelor dintr-o perspectivã mai ineditã (de exemplu, ca urmare a revoluţiei agrare ni s-au scurtat intestinele şi ni s-au mãrit creierele), fie prin presãrarea de anecdote. Vã las aici douã dintre aceste anecdote, cã poate vã conving cã meritã sã treci totuşi prin cele 400 de pagini, de dragul ideii de la începutul şi sfârşitul cãrţii:
-când europenii au ajuns la azteci au observat cã aceştia ardeau beţişoare aromate în prezenţa lor, aşa cã au concluzionat cã aztecii îi privesc ca pe nişte zei, iar arderea parfumurilor este un semn al reverenţei faţã de ei; de fapt, pentru nasurile aztece europenii puţeau întrucât se ştie cã noi nu am fost tocmai cei mai riguroşi cu igiena personalã pânã mai de curând; de aceea ardeau aztecii beţişoare parfumate, pentru cã nu ne suportau duhoarea.
-când cosmonauţii americani se antrenau pentru mersul pe Lunã prin zonele aride locuite de indieni s-au întâlnit cu un bãtrân indian; acesta i-a întrebat ce satanã tot fac pe-acolo; cosmonauţii i-au explicat mândri cum se pregãtesc ei sã de ducã pe Lunã; atunci indianul i-a rugat sã memoreze un mesaj pe care sã-l transmitã zeitãţilor indiene care locuiesc pe Lunã (aşa era credinţa indigenilor indieni); se asigurã bãtrânul cã ãştia au memorat tot cum trebuie şi pleacã mulţumit; întorşi la bazã, cosmonauţii cautã pe cineva sã le traducã ce i-a pus indianul sã memoreze; care credeţi cã era mesajul indianului pentru zeitãţile de pe Lunã? –Sã nu aveţi încredere în oamenii aceştia. Sunt aici ca sã vã fure pãmânturile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu