Evgheni Vodolazkin -"Laur"

"Laur" este una din cărţile care s-au bucurat de mult succes la noi în 2015.
Este un roman bine scris, cu un personaj principal (cu numele lui final de Laur) carismatic, cu o devenire supra-umană interesantă ca parcurs iniţiatic, cu umor bun pe alocuri, în general o carte uşor de citit, fără a vă pune nervii sau răbdarea la încercare prin tot felul de invenţii narative, cu o nuanţă de spiritualitate a-relogioasă (deşi la prima vedere pare profund religioasă) bine dozată.
O lectură plăcută, dar cam atât. Dacă vă plac cărţile mai solicitante, atât prin ideile îndrăzneţe, cât şi prin forma inedită, atunci puteţi să săriţi liniştit peste "Laur".

Este totuşi un roman cu o vibraţie de tihnă religioasă deosebită. Dacă de obicei conflictul se epuizează prin zbatere, prin acţiune, prin iniţierea dramatică a unei schimbări, Laur şi-l consumă pe al său prin anihilare de sine, prin epuizare a personalităţii, prin des-carnalizare, prin disoluţie redemptivă într-o lume văzută şi nevăzută inaccesibile oamenilor mai vanitoşi, mai legaţi de materie, mai îndepărtaţi de divinitate ca noi.

"Gerul a fost necruţător. Puterea lui era întreită de vânt, şi de vânt nu aveai scăpare. Vântul dobora trecătorii de pe picioare, răzbea prin crăpăturile uşilor şi şuiera printre bârnele puse prost. Făcea să moară păsările în zbor, să îngheţe peştii în râurile mici, să cadă jivinele în păduri. Nici măcar oamenii care aveau un foc să se încălzească nu mai aveau vlagă să îndure urgia frigului aceluia. In oraş, în satele dimprejur şi pe drumuri au degerat atunci o groază de oameni şi de vite. Săracii şi pelerinii întru Hristos, ajunşi la asemenea ananghie, se văitau din străfundul sufletului şi vărsau lacrimi amare şi nu se mai opreau din dârdâit şi îngheţau.
Stareţa dispuse ca Arseni să fie mutat în chilia cea îndepărtată şi i se porunci să aştepte acolo să treacă urgia. Dar numai ce trecură trei zile, şi Arseni părăsi chilia cea îndepărtată şi se întoarse la casa lui din cimitir. La toate stăruinţele de a nu părăsi chilia răspunse cu tăcere.
Inţelegi, i-a spus el Ustinei, în chilia cea îndepărtată carnea mea se încălzeşte şi începe să îşi arate cerinţele. Si asta, dragostea mea, e doar începutul. Dacă îi dai un deget, îţi ia toată mâna. Aşa că mai bine, dragostea mea, o să stau la aer curat. Ca să nu îngheţ, o să încep poate să umblu prin Zavelicie. O să observ ce se petrece pe lumea albă, că niciodată nu a fost aşa de albă."