Un veteran american din cel de-al doilea război mondial, Billy Pilgrim, fost prizonier în fabulosul oraş Dresda spre sfârşitul războiului (referinţele autobiografice din carte ies adeseori la suprafaţă), la momentul nedreptei ei distrugeri printr-o bombardare masivă (Kurt Vonnegut a afirmat odată, cu sarcasm, că el este singura persoană care a beneficiat de pe urma acestui bombardament inutil deoarece a scris romanul de faţă, devenit faimos), încearcă să transmită lumii întregi perspectiva minunată asupra timpului pe care a descoperit-o la trafalmadorieni, extratereştrii care îl răpesc pentru a-l studia ca specimen uman pentru a-i înţelege mai bine pe pământeni.
Pentru trafalmadorieni, timpul nu apare ca o succesiune, ci ca un tot împlinit asupra căruia au deplin control astfel încât pot trăi la alegere orice moment doresc, fără nici o constrângere de ordine cronologică. La fel cum e şi construită cartea –Billy are libertate deplină asupra succesiunii cu care îşi trăieşte evenimentele. O libertate pe care o are, de asemenea, orice scriitor în faţa romanului pe care îl scrie –el ştie totul, de la început, inclusiv finalul; se poate opri şi lucra la orice parte doreşte din viitoarea carte.
"Era o lovitură de la doi metri şi jumătate şi Billy o execută impecabil. Când se aplecă să scoată mingea din gaură, soarele dispăru în spatele unui nor. O clipă, Billy fu cuprins de ameţeală. Când îşi reveni, nu se mai găsea pe terenul de golf. Era legat cu nişte curele de o canapea galbenă într-o cameră albă, la bordul unei farfurii zburătoare, cu destinaţia Trafalmadore.
-Unde mă aflu? întrebă Billy Pilgrim.
-Prins în capcana unui alt strop de chihlimbar, domnule Pilgrim. Ne aflăm cu toţii unde trebuie să ne aflăm acum –la patru sute optzeci şi două de milioane, şapte sute de mii de kilometri de Pământ, supuşi unei deformări a timpului care ne va permite să ajungem pe Trafalmadore în câteva ore în loc de câteva secole.
-Cum... cum am ajuns eu aici?
-Asta nu v-ar putea-o explica decât tot un pământean. Pământenii sunt maeştri în explicaţii. Ei explică de ce un anume eveniment e structurat aşa cum este şi spun cum se poate ajunge la alte evenimente sau cum pot fi ele evitate. Eu sunt trafalmadorian şi văd timpul în totalitatea lui, aşa cum ar vedea cineva straturile geologice pe un perete din Munţii Stâncoşi. Totalitatea timpului trebuie luată ca atare. Ea nu se schimbă, nu se supune nici avertismentelor şi nici explicaţiilor. Ea pur şi simplu există. Luaţi-o moment cu moment şi veţi constata că, aşa cum v-am spus, noi toţi nu suntem decât nişte insecte prinse în chihlimbar."
Bineînţeles, cealaltă idee centrală din roman ţine de critica războiului, cu inutilele lui elanuri patriotice. La nivel personal, războiul e o tragedie, o violenţă resimţită la fel indiferent de naţionalitate, unde ideea de nobleţe chiar nu-şi are locul.
"Cei din spital îl considerau pe Rumfoord un bătrân îngâmfat, rău şi nesuferit. Le spunea adesea, sub o formă sau alta, că oamenii slabi merită să moară. Dar, bineînţeles, tot personalul spitalului era devotat ideii că acei slabi trebuie ajutaţi prin toate mijloacele şi că nimeni nu trebuie lăsat să moară.
Acolo, în spital, Billy trăia o experienţă foarte obişnuită printre oamenii lipsiţi de putere în timp de război: încerca să dovedească unui duşman, în mod inenţionat surd şi orb, că de fapt era o persoană care merită să fie privită şi ascultată."
Cel mai amar lucru din carte, pentru mine, a fost că Billy, încă marcat de experienţa traumatică a războiului, deşi ducând o viaţă prosperă din punct de vedere financiar, nu-şi opreşte băiatul de a pleca în războiul din Vietnam. Astfel, brutalitatea fără sens a unui conflict armat este repetată de la o generaţie la alta, în ciuda faptului că oribilitatea războiului este recunoscută ca atare de fiecare combatant.
La fel ca resemnarea trafalmadorienilor care, cu accesul lor la acea extra-dimensiune a timpului ce le dezvăluie modul în care se va sfârşi universul, nu fac nimic pentru a împiedica dezastrul final.
Si ca să spun şi ceva drăguţ, mi-a plăcut ideea de carte/roman la trafalmadorieni:
"[...] fiecare grupare reprezintă un mesaj scrut şi important –descrie o anumită situaţie sau scenă. Noi, trafalmadorienii, citim toate aceste mesaje simultan, nu unul după altul. Intre mesaje nu există nici un fel de legătură, exceptând faptul că autorul le-a ales cu grijă, aşa încât percepute simultan să transmită o imagine a vieţii care să fie frumoasă, profundă şi sugestivă. Nu există nici început, nici mijloc, nici sfârşit; nu există nici suspans, nici morală, nici cauze, nici efecte. Noi apreciem în cărţile noastre adâncimile mai multor momente minunate, văzute toate în acelaşi timp."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu