Svetlana Aleksievici - "Dezastrul de la Cernobîl"

In general sunt destul de reticentă cu scriitorii care câştigă Premiul Nobel pentru Literatură întrucât consider că acest premiu nu se acordă neapărat pentru merite literare (spre deosebire de preferatul meu, Man Booker Prize). Aşa că nu m-am încumetat să o citesc pe Svetlana Aleksievici decât după ce am găsit suficiente comentarii laudative pentru cartea ei "Dezastrul de la Cernobîl".

Deşi în principiu o lucrare de jurnalism de investigaţie, mărturiile culese de la oamenii implicaţi în diferite moduri în accidentul nuclear din 1986 pot fi citite ca tot atâtea nuvele şi povestiri, unele dintre ele depăşind, în mod surprinzător (şi cu atât mai zguduitor), orice posibilă creaţie a imaginaţiei literare. Este o carte foarte grea, la nivel emoţional şi uman, dificil de acceptat, o culegere de mărturii care arată frumuseţea oamenilor simpli, a sensibilităţii lor şi a dorinţei de a se ajuta unii pe alţii într-un context politic unde sistemul nu face decât să le zădărnicească eforturile de salvare.

Evenimentul este unul unic, o unicitate tristă prin natura fără precedent a dezastrului, dar impresionantă prin reacţia deosebit de nobilă la nivel uman a celor afectaţi în mod direct.
"Scriu şi adun sentimente, gânduri, cuvinte cotidiene. Incerc să conturez modul de viaţă al sufletului. Viaţa unei zile obişnuite a unor oameni obişnuiţi. Aici însă nimic nu e obişnuit: nici evenimentul, nici oamenii, nici când au început să populeze un spaţiu nou. Pentru ei Cernobîl nu este o metaforă, un simbol, e casa lor. De câte ori arta a repetat apocalipsa, ea a propus tot felul de versiuni tehnologice ale Judecăţii de Apoi, dar acum ştim exact că viaţa are un caracter mult mai fantastic."

Fragmentele şi ideile care m-au impresionat pe mine cel mai mult:
-lipsa de puncte de referinţă; este pentru prima dată când oamenii sunt confruntaţi cu o criză nucleară; nu numai că nu a mai fost nimeni înainte care să treacă prin aşa ceva, dar nici nu sunt pregătiţi cu cunoştinţele necesare pentru a înţelege implicaţiile exploziei de la centrală; politicienii refuză să îi informeze corect cu metodele ce trebuie aplicate pentru a minimiza consecinţele negative ale nivelului crescut de radiaţie, iar oamenii de ştiinţă sunt împiedicaţi să iniţieze activităţi de educare de urgenţă a populaţiei;
"Tot ce ştim despre grozăvenii şi frică este în cea mai mare parte legat de război. Gulagul stalinist şi Auschwitz sunt achiziţii noi ale răului. Istoria a fost mereu o istorie a războaielor şi a comandanţilor de oşti şi războiul a apărut, să spunem aşa, ca o măsură a oribilului. De aceea oamenii amestecă noţiunile de război şi catastrofă. La Cernobîl vedem parcă toate semnele unui război: mulţi soldaţi, evacuare, locuinţe părăsite. [...] A început istoria catastrofelor. Dar omul nu vrea să se gândească la asta, pentru că niciodată n-o să vrea s-o facă, se ascunde în spatele lucrurilor pe care le cunoaşte. In spatele trecutului."
"Trebuia să prevenim orice fel de panică. Nu puteam să spunem că s-a ascuns totul de la bun început, nici măcar nu pricepeam amploarea celor întâmplate. Eram duşi de cele mai înalte consideraţii politice. Dar dacă e să lăsăm la o parte emoţiile, politica, trebuie să recunoaştem cnimeni nu credea în ce se întâmplase. Nici măcar oamenii de ştiinţă!"

-sentimentul de înstrăinare şi dorul de casă ale oamenilor nevoiţi să-şi părăsească satele;
"Chiar dacă sunt otrăvite, cu radiaţii, dar astea sunt locurile mele. In altă parte nimeni nu are nevoie de noi. [...]
-[...] Trăiam la fiu, la etajul şase, mă duc la fereastră, mă uit în jos şi-mi fac cruce. Mi se pare că aud un cal. Un cocoş. Si-mi pare aşa de rău. Iar alteori îmi visez gospodăria: leg vaca şi o mulg, o mulg... Mă trezesc. Nu vreau să mă scol. Sunt încă acolo. Sunt când aici, când acolo. -Ziua trăiam în locul cel nou, iar noaptea, la noi acasă. In vis."
"-Am primit o căsuţă nouă. De piatră. Aşa, ştiţi, în şapte ani nu am bătut nici un cui. Străinătate! Totul e străin. Omul meu plângea într-una. O săptămână lucrează la colhoz, pe tractor, aşteaptă duminica, iar duminica se întinde lângă perete şi plânge. [...]
-In oraş nora venea după mine prin apartament cu cârpa şi ştergea clanţa, scaunul. Si totul e cumpărat cu banii mei, toată mobila şi maşina Lada. Banii s-au terminat şi mama nu mai e de nici un folos."

-sacrificarea oamenilor la Cernobîl în lipsa maşinilor eficiente; disponibilitatea oamenilor de a face munca aceasta periculoasă în numele eroismului, a ideii că cineva trebuie să aibă curajul să accepte să cureţe locul contaminat;
"Ne-au dus chiar la centrală. Ne-au dat un halat alb şi o căciuliţă albă. O mască de tifon. Am curăţat teritoriul. O zi scormoneam, căutam pe jos, o zi deasupra, pe acoperişul reactorului. Peste tot cu lopata. Cei care erau urcaţi sus erau numiţi "berze". Roboţii nu rezistau, tehnica înnebunise. Iar noi munceam. Se întâmpla să ne curgă sânge din urechi, din nas. Ne mânca pe gât. Ochii ne lăcrimau. Mereu se auzea un sunet monoton în urechi. Voiam să bem, dar nu aveam chef. Educaţia fizică era interzisă, să nu transpirăm degeaba radiaţii. Dar la muncă mergeam în camioane descoperite."

Asta ca să includ doar unele idei. Cartea, însă, merită citită pentru mărturiile tulburătoare ale impactului la nivel personal a dezastrului, ca urmare a nenumăratelor morţi în rândul pompierilor, al soldaţilor şi tehnicienilor care au fost nevoiţi să cureţe centrala şi să o acopere pentru a stopa răspândirea radiaţiilor, a bolilor complicate, misterioase şi lipsite de un tratament eficient de care sunt afectaţi copiii (deja născuţi la momentul 1986, sau la ani buni după), muncitorii la centrală, oamenii care au consumat fără să ştie carnea procesată provenită de la fermele din preajma Cernobîlului pentru că autorităţile nu au vrut să "irosească" animalele sacrificate. Sunt tulburătoare frica oamenilor de a se mai iubi, de a face copii, incapacitatea lor de a înţelege un pericol care nu se vede şi care pândeşte de peste tot, chiar şi din fântânile de unde au băut apa de o viaţă întreagă, neputinţa de a se feri pe ei înşişi şi pe cei dragi de o ameninţare care vine de peste tot şi care e greu de definit.