Si pare o carte mediocră până la jumătate unde, chiar dacă nu devine excepţională, începe să spună lucruri de bun simţ. Cred că ce m-a enervat cel mai mult în prima jumătate a fost dorinţa de a epata, de a fi gică-contra, de a spune pe un ton ne-nuanţat că nu trebuie să faci unele lucruri despre care noi toţi ştim că funcţionează.
Intr-adevăr o schimbare de metodă presupun că nu strică, dar să păstrăm un echilibru. Normal că învăţăm mai bine din succes, dar şi greşelile contribuie la procesul de învăţare. Am inţeles că studiul citat în carte arată că şansele de succes într-o afacere la persoanele care nu au mai încercat niciodată şi la cele care au avut o afacere eşuată sunt aceleaşi, dar asta nu înseamnă că nu învăţăm din greşeli la modul general. Poate că succesul în afaceri ţine de anumite caracteristici greu de modificat, mai complexe decât nivelul de eroare-învăţare.
E adevărat că nu suntem chiar buni la estimări (de aceea se şi numesc estimări, pentru că nu sunt măsurători a ceea ce avem deja), dar să spui că planificarea e inutilă e puţin cam exagerat. Ne-am luat-o cu toţii (cei care avem cât de cât o experienţă de muncă într-un anumit domeniu) de la lipsa de planificare încât nu mai putem accepta afirmaţii absolute de genul acesta. Mediul actual de afaceri necesită păstrarea unei flexibilităţi pentru a profita de ocaziile care apar, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să planifici deloc, ci că trebuie să laşi loc la schimbare în sistemul de planificare pe care îl alegi.
Pe de altă parte, carte conţine unele puncte bune, deşi nu ştiu sincer cine nu s-a gândit la ele. S-ar putea însă să se adreseze şi unor cititori aflaţi mai la începutul vieţii profesionale.
Printre asemenea idei utile se numără: dacă vii cu un produs pe piaţă, ar fi util să fie un produs care îţi lipseşte şi ţie, ceva ce tu ai cumpăra cu plăcere; e folositor pentru afacerea ta să accepţi că nu poţi fi pe gustul tuturor, nu poţi satisface nevoile tuturor clienţilor posibili, e important să defineşti tipul de produs/serviciu pe care îl oferi şi să recunoşti că el nu se potriveşte tuturor; această asumare a identităţii afacerii, implicit a limitărilor ei, creează o imagine coerentă, consistentă, care transmite încredere clientului în produsul/serviciul oferit.
Si, bineînţeles, m-a câştigat atingând unele puncte care mie mi se par evidente, dar pe care îmi este greu să-i fac şi pe ceilalţi de la serviciu să le accepte.
In ziua de azi monopolul cunoştinţelor nu mai constituie un avantaj (ca în evul mediu); dacă ştii să lucrezi într-un sistem, doar pentru că ţii pentru tine protocoalele şi procesele, asta nu garantează faptul că eşti de neînlocuit; un sistem poate fi învăţat de oricine, sistemele, de altfel, se şi schimbă; sunt anumite atitudini, stiluri de muncă , moduri de gândire care fac diferenţa între un angajat/manager de succes şi unul fără performanţe deosebite; cartea dă exemplul bucătarilor celebri: Jamie sau Gordon nu evită să împartă secretele lor de gătit pentru că sunt conştienţi că asta nu este suficient ca cineva să-şi deschidă un restaurant care să le facă concurenţă; dimpotrivă, această deschidere îi face să fie mai apreciaţi de către public.
Pentru a înţelege munca pe care o fac oamenii din echipa ta, ar fi bine să o faci tu înainte; astfel, poţi estima efortul şi timpul necesare pentru a îndeplini acele activităţi, ştii ce face omul acela, evaluezi cum trebuie propunerile lui de îmbunătăţire a muncii sau a produsului.
Iar asta cu "delegate work", mai ales în afacerile sau echipele mici, este foarte nocivă:
"With a small team, you need people who are going to do work, not delegate work. Everyone’s got to be producing. No one can be above the work. That means you need to avoid hiring delegators, those people who love telling others what to do. Delegators are dead weight for a small team. They clog the pipes for others by coming up with busywork. And when they run out of work to assign, they make up more –regardless of whether it needs to be done. Delegators love to pull people into meetings, too. In fact, meetings are a delegator’s best friend. That’s where he gets to seem important. Meanwhile, everyone else who attends is pulled away from getting real work done."
Se leagă şi de paranoia aceasta, caracteristică pentru şefii români, că angajatul trebuie să vină la birou, să îi sufli tu în ceafă toată ziua, să-l poţi controla mereu. Nimic mai aiurea. Nu e mai bine să angajezi oameni buni, indiferent unde sunt ei localizaţi, atât timp cât pot lucra foarte bine şi de-acasă sau dintr-un sediu dintr-un alt oraş/ţară? Bineînţeles că situaţia se complică dacă sunt decalaje mari de fus orar, dar atât timp cât se suprapun câteva ore de program, este mai important să ai un angajat foarte competent, decât unul prost dar care vine în fiecare zi în acelaşi birou cu tine unde îl poţi supraveghea 8 ore în continuu. Si mai e şi partea aceasta cu supravegheatul. Dacă interzici youtube-ul sau fb-ul la serviciu, asta nu înseamnă că angajatul ăla se va concentra la ce munceşte. Dacă el e cu gândul în altă parte, poate să şi doarmă cu ochii deschişi, că tot acelaşi randament va avea. Angajaţii sunt oameni maturi, care nu vin să-şi piardă 8 ore pe zi fraierindu-te pe tine şi nefăcând nimic. E de-a dreptul patologic să ai pe cineva care să nu-şi dorească să depună o muncă cinstită pentru salariul pe care îl primeşte. Iar rămasul peste program nu garantează că acel angajat este eficient. Dacă i s-a calculat corect volumul de muncă, un angajat trebuie să se care de la serviciu la sfârşitul programului pentru că asta înseamnă că îşi face treaba, că a găsit metode de a termina lucrurile la timp, că nu-ţi iroseşte resursele. Si în plus, are şi el o viaţă fericită în afara serviciului.
Si descrierea tipului de angajat care-mi place mie cel mai mult:
"Managers of one are people who come up with their own goals and execute them. They don’t need heavy direction. They don’t need daily check-ins. They do what a manager would do –set the tone, assign items, determine what needs to get done, etc. –but they do it by themselves and for themselves. These people free you from oversight. They set their own direction. When you leave them alone, they surprise you with how much they’ve gotten done. They don’t need a lot of hand-holding or supervision."
Si un lucru care mi-a plăcut, dar nu ştiu dacă este neapărat valid:
"If you are trying to decide among a few people to fill a position, hire the best writer. It doesn’t matter if that person is a marketer, salesperson, designer, programmer, or whatever; their writing skills will pay off. [...] Clear writing is a sign of clear thinking. Great writers [...] make things easy to understand. They can put themselves in someone else’s shoes. [...] Writing is today’s currency for good ideas."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu