Stilul:2/5
Complexitate temporală:3/5
Personaje: 2/5
Te pune pe gânduri:3/5
Emoție: 3/5
O carte despre depresia post-natală şi despre cum realitatea de a fi mamă este departe de imaginea romanțată pe care tinde să o creeze societatea. Lucrurile sunt cu atât mai dificile cu cât femeile moderne trăiesc mai mult în oraşe mari, pierdute în anonimatul mulțumilor gălăgioase, sau au vieți foarte dinamice astfel încât nu sunt înconjurate de o comunitate unită unde ar putea găsi uşor ajutor pentru aspectele mai intime ale existenței lor.
Elif Shafak îşi analizează pe toate părțile situația ei de proaspătă mamă şi evidențiază cât de greu îi este ca femeie obişnuită cu libertatea de a călători după chef, cu spontaneitatea necesară exploatării oricărui moment neaşteptat de creativitate, cu ritmul susținut de muncă cerut scrierea şi promovarea de romane. Se uită, de asemenea, la discrepanța dintre bărbați şi femei atunci când vine vorba de domeniul literar, subliniind nedreptatea situației femeilor care sunt văzute ca datoare să-şi sacrifice din timpul lor pentru îngrijirea familiei. Ca argument, ia exemple (într-un amestec ciudat de biografie şi ficțiune) din viața mai multor femei-scriitoare şi analizează ce a (ar fi) însemnat pentru ele să devină mame.
Mie stilul lui Elif Shafak nu-mi place, nu mi se pare că aduce nimic deosebit, ideile (deşi ok în sine) mi se par prost dezvoltate, iar pe alocuri cred că apelează la nişte tertipuri literare cam infantile.
"Să scrie romane -să alcătuiască poveşti, să creeze şi să distrugă personaje- e jocul preferat al celor care refuză să se maturizeze. Chiar dacă jocul se desfăşoară pe hârtie posibilitatea de a-l juca iar şi iar te ajută să uiți că eşti muritor. [...] Un romancier crede cu tărie în adâncul sufletului că este nemuritor.
Credința joacă un rol important în a fi scriitor. Ajungi să crezi cu atâta forță în poveştile pe care le creezi, încât uneori lumea din afară ți se va părea fadă şi neînsemnată. Când te sună prietenii, când apare o problemă importantă, când soțul vrea să luați cina în oraş, când obligațiile sociale îți apasă umerii, vei găsi o scuză ca să scapi de fiecare. Totul va fi "pe locul doi" -vei găsi timp doar pentru scris.
Romanciera este şi trebuie să fie egoistă. Condiția de mamă se bazează pe "dăruire".
Pe când romanciera este o introvertită, cel puțin pe durata scrierii unui roman, mama este -prin definiție- extrovertită. Romanciera îşi construieşte o cămăruță în adâncul minții sale şi încuie uşa, pentru ca nimeni să nu poată intra. Acolo îşi ascunde secretele şi ambițiile de toți ochii iscoditori. Cât despre mamă, ea trebuie să-şi țină toate uşile şi ferestrele larg deschise, fie iarnă, fie vară. Copiii ei pot să intre pe unde au chef şi să colinde peste tot după plac. Nu are nici un ungher tainic.
Când copilul tău cade şi-şi juleşte genunchii sau vine acasă cu amigdalele umflate sau zace în pat chinuit de febră sau îl interpretează pe SpongeBob SquarePants în piesa de la şcoală, nu ai cum să spui: "Bine, păi în momentul ăsta scriu la un nou capitol. Poți, te rog, să mai vii să vorbim luna viitoare?""
duminică, 16 iunie 2019
duminică, 9 iunie 2019
duminică, 2 iunie 2019
miercuri, 29 mai 2019
Max Blecher -"Intâmplări din irealitatea imediată"
"Vedeam bine oamenii din jurul meu, vedeam bine inutilitatea şi plictiseala cu care îşi consumau viața, fetele tinere în grădină râzând stupid; negustorii cu privirile şirete şi pline de importanță, necesitatea actoricească a tatălui meu de a-şi juca rolul de tată; oboseala cruntă a cerşetorilor adormiți în unghere murdare; toate acestea se confundau într-un aspect general şi banal, ca şi cum lumea, aşa cum era, aştepta de mult în mine, construită în forma ei definitivă, şi eu, în fiecare zi, nu făceam alta decât să-i verific conținutul învechit în mine."
"Carnea proaspătă strălucea catifelată ca petalele unor trandafiri monstruoşi, hipertrofiați. Zorile se făcură albastre ca oțelul; dimineața rece cânta cu un sunet profund de orgă. Caii de la căruțe priveau oamenii prin ochii lor veşnic înlăcrimați; o iapă dete drumul pe caldarâm unui şuvoi fierbinte de urină. În balta, pe alocuri înspumată, pe alocuri clară, cerul se oglindea adânc şi negru."
Etichete:
Carti,
romane,
Romania,
scriitori barbati
miercuri, 15 mai 2019
Eleanor Catton - "The Luminaries"
"The twelve men congregated in the smoking room of the Crown Hotel gave the impression of a party accidentally met. From the variety of their comportment and dress -frock coats, tailcoats, Norfolk jackets with buttons of horn, yellow moleskin, cambric, and twill- they might have been twelve strangers on a railway car, each bound for a separate quarter of a city that possessed fog and tides enough to divide them; indeed, the studied isolation of each man as he pored over his paper, or leaned forward to tap his ashes into the grate, or place the splay of his hand upon the baize to take his shot at billiards, conspired to form the very type of bodily silence that occurs, late in the evening, on a public railway - deadened here not by the slur and clunk of the coaches, but by the fat clatter of the rain."
miercuri, 1 mai 2019
miercuri, 24 aprilie 2019
Scott Berkun -"Confessions of a Public Speaker"
Stilul: 5/5
Idei interesante: 5/5
Coerență 5/5
Vreţi sã aflaţi cum reuşeşte sã aibã succes o persoanã care vorbeşte în public? Atunci v-ar folosi cartea lui Scott Berkun (mai multe despre el pe propriul lui site). Dacã vreţi varianta prescurtatã: totul ţine de exerciţiu, de a repeat cee ace vrei sã le spui altora, de a fi sincer cu tine însuţi şi de a fi deschis la a primi feed-back negative de la apropiaţii cãrora le expui materialul pentru evaluare şi de a avea bunul simţ de a lucra intens la un material care sã-ţi placã ţie în primul rând, chiar dacã ţi l-ai repetat de sute de ori. Probabil cã nu e un secret pentru nimeni, dar nici o evidenţã suficient de des repetatã astfel încât sã fim scutiţi de a asculta vorbitori foarte proşti (profesorii de facultate sunt incluşi în aceastã discuţie).
"All good public speaking is based on good private thinking. JFK, for all his brilliance, had speechwriters, who likely penned his famous quote, "Ask not what your country can do for you, ask what you can do for your country." Same is true for Ronald Reagan, Barack Obama, most CEOs, and many of the most famous public speakers throughout history. Much of what these speechwriters do is transform a rough set of ideas into clear points. This means the difference between you and JFK or Martin Luther King has less to do with your ability to speak -a skill all of us use hundreds of times every day- than it does the ability to think and refine rough ideas into clear ones. Making a point, teaching a lesson, or conveying a feeling to others first requires thinking, lots and lots of thinking, before speaking ever happens. But we don’t see the thinking; after all, it’s not very interesting to watch. We only see the speaking, which makes it seem as though the thinking magically happened all by itself. "
Dacã trebuie sã vorbeşti despre un subiect în faţa unui public sfatul lui Scott Berkun e sã repeţi foarte mult înainte pânã când eşti mulţumit de prezentare (el aici o pune foarte plastic: dacã faci o prezentare de o orã în faţa a 100 de persoane, asta înseamnã cã le consume per total 100 de ore; aceasta ar trebui sã fie suficient pentru a justifica 20 de ore pe care sã le munceşti înainte pe material) şi sã fii onest cu audienţa (întotdeauna publicul vrea ca tu sã faci o figurã bunã şi te va sprijini în direcţia asta, mai ales dacã va simţi cã eşti de bunã credinţã). Evident cã în orice apariţie publicã pot interveni incidente, dar dacã ai deja pregãtit totul îţi va fi mult mai uşor sã abordezi neprevãzutul cu naturaleţe şi (recomandat) cu umor.
"[…] it’s often the case that the things speakers obsess about are the opposite of what the audience cares about. They want to be entertained. They want to learn. And most of all, they want you to do well. Many mistakes you can make while performing do not prevent those things from happening. It’s the mistakes you make before you even say a word that matter more. These include the mistakes of not having an interesting opinion, of not thinking clearly about your points, and of not planning ways to make those points relevant to your audience. Those are the ones that make the difference. If you can figure out how to get those right, not much else will matter."
Idei reţinute din carte (pe care meritã sã o citiţi pentru tona de sfaturi practice pe care o conţine):
-tuturor ne e fricã sã vorbim în public; este un rãspuns automat al creierului care se simte ameninţat atunci când se aflã în spaţiu deschis în faţa unei mulţimi pe care o priveşte în faţã; aceastã reacţie visceralã trebuie recunoscutã şi acceptatã ca atare (nu cã ai putea sã faci ceva contra instinctelor…), dar, mai ales (şi aici e cheia), sã transformi aceastã excitaţie într-o energie pozitivã pe care sã o transmiţi publicului;
-tipul câştigã 5000 de dolari pe orã; oricum onorariul nu este dat de cât de bun orator eşti (dacã vreţi sã-i vedeţi pe iluştrii necunoscuţi care au câştigat concursuri mondiale de oratorie faceţi o cãutare cu toastmasters şi world championship), ci de cât de celebru eşti (Scott Berkun dã mai multe exemple de onorarii pe care le cer vedetele pentru a vorbi la o conferinţã, mult peste cei 5000 ai lui);
-importanţa poveştilor; sã avem mereu pregãtite poveşti; suntem animale care adorã poveştile (recomandãrile lui: www.thisamericanlife.org; themoth.org; storycorps.org);
-nu uitaţi sã tãceţi; fiţi atenţi la momentele pe care le umpleţi cu "hmmm", "mda" sau alte asemenea şi lãsaţi momentele acelea goale; cei din public au nevoie de pauze, mai ales dupã o porţiune de conţinut mai dificilã, nu-i mitraliaţi cu idei;
-are pe la sfârşit câteva comentarii foarte interesante despre cum sã predai studenţilor; una dintre ideile care m-a atras a fost aceea cã profesorul tinde sã se concentreze pe planul lui de lecţie şi astfel profesorul devine centrul procesului de învãţare, când de fapt studentul este cel care ar trebui sã ocupe aceastã poziţie; evident cã plasarea studentului în centrul procesului de învãţare necesitã mai mult timp şi efort suplimentar, dar acesta este un act didactic authentic; învãţarea este adaptatã la student; de aceea şi formula de predare unei clase întregi de elevi/studenţi este una nereuşitã; cel mai eficient proces de învãţare este de unu la unu;
-modelul de conferinţã care sã ţinã o orã nu este dat de natura actului de a face o prezentare în public; un mesaj trebuie transmis în 10 minute pentru a-şi atinge cu adevãrat scopul; dar ai pleca de-acasã pentru a asculta pe cineva pentru doar 10 minute?; de aceea trebuie gãsite formule în care sã se ţinã cont de faptul cã o prezentare scurtã este mai eficientã, dar sã şi merite cumva efortul pentru audienţã de a pleca de-acasã pentru a veni la conferinţã.
Idei interesante: 5/5
Coerență 5/5
Vreţi sã aflaţi cum reuşeşte sã aibã succes o persoanã care vorbeşte în public? Atunci v-ar folosi cartea lui Scott Berkun (mai multe despre el pe propriul lui site). Dacã vreţi varianta prescurtatã: totul ţine de exerciţiu, de a repeat cee ace vrei sã le spui altora, de a fi sincer cu tine însuţi şi de a fi deschis la a primi feed-back negative de la apropiaţii cãrora le expui materialul pentru evaluare şi de a avea bunul simţ de a lucra intens la un material care sã-ţi placã ţie în primul rând, chiar dacã ţi l-ai repetat de sute de ori. Probabil cã nu e un secret pentru nimeni, dar nici o evidenţã suficient de des repetatã astfel încât sã fim scutiţi de a asculta vorbitori foarte proşti (profesorii de facultate sunt incluşi în aceastã discuţie).
"All good public speaking is based on good private thinking. JFK, for all his brilliance, had speechwriters, who likely penned his famous quote, "Ask not what your country can do for you, ask what you can do for your country." Same is true for Ronald Reagan, Barack Obama, most CEOs, and many of the most famous public speakers throughout history. Much of what these speechwriters do is transform a rough set of ideas into clear points. This means the difference between you and JFK or Martin Luther King has less to do with your ability to speak -a skill all of us use hundreds of times every day- than it does the ability to think and refine rough ideas into clear ones. Making a point, teaching a lesson, or conveying a feeling to others first requires thinking, lots and lots of thinking, before speaking ever happens. But we don’t see the thinking; after all, it’s not very interesting to watch. We only see the speaking, which makes it seem as though the thinking magically happened all by itself. "
Dacã trebuie sã vorbeşti despre un subiect în faţa unui public sfatul lui Scott Berkun e sã repeţi foarte mult înainte pânã când eşti mulţumit de prezentare (el aici o pune foarte plastic: dacã faci o prezentare de o orã în faţa a 100 de persoane, asta înseamnã cã le consume per total 100 de ore; aceasta ar trebui sã fie suficient pentru a justifica 20 de ore pe care sã le munceşti înainte pe material) şi sã fii onest cu audienţa (întotdeauna publicul vrea ca tu sã faci o figurã bunã şi te va sprijini în direcţia asta, mai ales dacã va simţi cã eşti de bunã credinţã). Evident cã în orice apariţie publicã pot interveni incidente, dar dacã ai deja pregãtit totul îţi va fi mult mai uşor sã abordezi neprevãzutul cu naturaleţe şi (recomandat) cu umor.
"[…] it’s often the case that the things speakers obsess about are the opposite of what the audience cares about. They want to be entertained. They want to learn. And most of all, they want you to do well. Many mistakes you can make while performing do not prevent those things from happening. It’s the mistakes you make before you even say a word that matter more. These include the mistakes of not having an interesting opinion, of not thinking clearly about your points, and of not planning ways to make those points relevant to your audience. Those are the ones that make the difference. If you can figure out how to get those right, not much else will matter."
Idei reţinute din carte (pe care meritã sã o citiţi pentru tona de sfaturi practice pe care o conţine):
-tuturor ne e fricã sã vorbim în public; este un rãspuns automat al creierului care se simte ameninţat atunci când se aflã în spaţiu deschis în faţa unei mulţimi pe care o priveşte în faţã; aceastã reacţie visceralã trebuie recunoscutã şi acceptatã ca atare (nu cã ai putea sã faci ceva contra instinctelor…), dar, mai ales (şi aici e cheia), sã transformi aceastã excitaţie într-o energie pozitivã pe care sã o transmiţi publicului;
-tipul câştigã 5000 de dolari pe orã; oricum onorariul nu este dat de cât de bun orator eşti (dacã vreţi sã-i vedeţi pe iluştrii necunoscuţi care au câştigat concursuri mondiale de oratorie faceţi o cãutare cu toastmasters şi world championship), ci de cât de celebru eşti (Scott Berkun dã mai multe exemple de onorarii pe care le cer vedetele pentru a vorbi la o conferinţã, mult peste cei 5000 ai lui);
-importanţa poveştilor; sã avem mereu pregãtite poveşti; suntem animale care adorã poveştile (recomandãrile lui: www.thisamericanlife.org; themoth.org; storycorps.org);
-nu uitaţi sã tãceţi; fiţi atenţi la momentele pe care le umpleţi cu "hmmm", "mda" sau alte asemenea şi lãsaţi momentele acelea goale; cei din public au nevoie de pauze, mai ales dupã o porţiune de conţinut mai dificilã, nu-i mitraliaţi cu idei;
-are pe la sfârşit câteva comentarii foarte interesante despre cum sã predai studenţilor; una dintre ideile care m-a atras a fost aceea cã profesorul tinde sã se concentreze pe planul lui de lecţie şi astfel profesorul devine centrul procesului de învãţare, când de fapt studentul este cel care ar trebui sã ocupe aceastã poziţie; evident cã plasarea studentului în centrul procesului de învãţare necesitã mai mult timp şi efort suplimentar, dar acesta este un act didactic authentic; învãţarea este adaptatã la student; de aceea şi formula de predare unei clase întregi de elevi/studenţi este una nereuşitã; cel mai eficient proces de învãţare este de unu la unu;
-modelul de conferinţã care sã ţinã o orã nu este dat de natura actului de a face o prezentare în public; un mesaj trebuie transmis în 10 minute pentru a-şi atinge cu adevãrat scopul; dar ai pleca de-acasã pentru a asculta pe cineva pentru doar 10 minute?; de aceea trebuie gãsite formule în care sã se ţinã cont de faptul cã o prezentare scurtã este mai eficientã, dar sã şi merite cumva efortul pentru audienţã de a pleca de-acasã pentru a veni la conferinţã.
Etichete:
Carti,
non-fiction,
scriitori barbati,
SUA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

