Despre "Memoriile lui Hadrian" cu Dan C. Mihăilescu şi Andreea Răsuceanu la Humanitas

Intrucât eu sunt cam contrariată de cartea "Memoriile lui Hadrian" pe care consider că am citit-o cu vreo 15 ani întârziere faţă de momentul optim în care mi-ar fi plăcut extraordinar de mult, am mers la librăria Humanitas la discuţia despre acest roman cu Dan C. Mihăilescu şi Andreea Răsuceanu. Povestirile celor doi despre cum au primit ei cartea mi-au confirmat ideile. Dan C. Mihăilescu a rezumat foarte bine: este o carte scrisă la maturitate, dar care trebuie citită când eşti tânăr (în notiţele mele citatul acesta e trecut la Andreea Răsuceanu, dar eu îl aud pe Dan C. Mihăilescu rostindu-l –nu-mi dau încă seama dacă notiţele mele au o scăpare sau memoria îmi joacă feste).

Andreea Răsuceanu a vorbit despre carte ca o lectură formatoare deoarece te ajută să înţelegi cum să te raportezi la lume, la propria persoană etc. Cartea trebuie să fi avut o rezonanţă deosebită pentru cititorii post-belici pentru că surprinde modelul ciclic al istoriei, între apogeu şi declin, şi descrie o lume în plin proces de re-echilibrare în care Hadrian, unul dintre cei cinci împăraţi "buni" ai Romei, aduce cultura în locul politicii.
Modul în care Yourcenar abordează subiectul, pe lângă excelenta ei rigurozitate, este interesant şi din perspectiva jocului interior (confesiunile) – exterior (scriitoarea îi priveşte pe împărat şi pe societatea din care face parte prin prisma cărţilor şi a altor opere artistice contemporane lui). Această îmbinare face ca discursul istoric, foarte bine documentat, să aibă şi mult farmec.
Ideea preferată de Andreea Răsuceanu este aceea că ţara noastră nu este cea în care ne-am născut, ci aceea care ne îndeamnă să aruncăm o privire pătrunzătoare în propriul nostru suflet.

Dan C. Mihăilescu o situează pe Yourcenar alături de celelalte două şocuri în materie de proză care l-au marcat pe el, iubitorul de poezie şi filosofie: Dostoievski şi scriitorii latino-americani (Marquez, Sabato etc.). Pe el l-a atras mai mult partea a doua a cărţii pe care o descrie ca fiind poemul bunei resemnări.
Fragmentul preferat al lui Dan C. Mihăilescu este când Hadrian recunoaşte că niciodată nu a reuşit să-şi vadă forma vieţii, dar, scriind, îşi întrezăreşte conturul morţii. Inceputul morţii lui Hadrian este marcat de sinuciderea lui Antinous care îi dezvăluie imaginea morţii necesare.

Recomandarea lui Dan C. Mihăilescu este ca această carte care îmbină într-un mod unic erudiţia şi senzualitatea să fie abordată ca un haiku, nu hăpăită într-o singură noapte, aşa cum fac de obicei tinerii avizi (printre care s-a numărat şi el însuşi) atunci când o descoperă.