Lansare de carte -"Haussmann păstrător al Parisului"

Coincidenţa (deşi stimatul Kundera ne demonstrează insistent că nu există simple coincidenţe) a făcut ca în aceeaşi zi în care am scris despre oraşele invizibile ale lui Italo Calvino să merg la lansarea cărţii "Haussmann păstrător al Parisului". Arhitectura este o pasiune de-a mea şi îmi face plăcere să mă duc la evenimente de gen, dar mai populiste ca să înţeleg şi eu ceva. Iar combinaţia dintre arhitectură şi oraşul meu preferat, Parisul, m-a convins să merg la eveniment.

Nu voi da nume pentru că nu mi le amintesc şi, oricum, eu sunt complet neştiutoare a somităţilor din dimensiunea arhitectural-istorică bucureşteană. Dar am reţinut câteva idei simpatice (în ordine cronologică):
-necesitatea de a edifica un oraş în acord cu epoca (bonus –glumiţa Ile de la Cité vs. BB; BB = Berzei-Buzeşti);
-cu referire la comparaţia neinspirată între Ceauşescu şi Haussmann, s-a spus că autoritarismul nu garantează calitatea, ci doar finalitatea, şi în aceasta rezidă una din diferenţele fundamentale între cei doi;
-meritul lui Haussmann a fost că a priceput prezentul comunităţii cu o privire spre viitor, ceea ce i-a dat şi direcţie;
-sintagma "urbanism coercitiv" (construirea bulevardelor largi ca mod arhitectural de a descuraja mişcările de stradă, spiritul de dezordine);
-intervenţia în Ile de la Cité, mai nefericită –catedrala arată ciudat acum când poate fi privită dintr-o perspectivă amplă, aerisită, ea nefiind gândită ca dom (aici nu am înţeles exact cum stă treaba, dar mai cercetez), ci ca vizând aproapele, vecinătatea;
-să nu uităm că Haussmann a creat şi parcuri, o necesitate pentru parizieni (Bois de Vincennes, Bois de Boulogne);
-unul dintre meritele cărţii este plasarea istoriei în centrul discursului urbanistic;
-şi cealaltă sintagmă drăguţă de încheiere: "oameni care îşi savurează oraşul".

-Unde te duci?
-Mă duc să-mi savurez oraşul!