George Orwell -"Zile birmaneze"

Mi-am continuat seria de audiobooks cu "Zile birmaneze" a lui Orwell. Dacă "1984" şi "Ferma animalelor" sunt mai greu de digerat în acest format, "Zile birmaneze" e o carte mai schematică, implică mai puţin cititorul (deşi unele remarci rasiste ambigue te cam scot din sărite), cu o povestea ei mai curând stereotipă. Romanul porneşte de la experienţa lui Orwell din anii 1920 când a făcut parte din Poliţia Imperială în Burma, unde a strâns observaţiile despre viaţa colonialistă care alcătuiesc miezul cărţii.
Un fapt divers care mi s-a părut interesant este traducerea în birmaneză care a câştigat un premiu literar naţional în Myanmar acum 2 ani (!).

Pe scurt, un grup de expaţi britanici trăieşte în orăşelul Kyauktada de la marginea junglei birmaneze. Clubul exclusivist unde se adună europenii ca să joace bridge şi să se îmbete primeşte o directivă oficială prin care li se cere să admită membri localnici în grupul lor. Lui Flory, cel mai deschis dintre englezi, singurul cu idei liberale şi cel mai puţin marcat de rasism, îi lipseşte curajul de a înfrunta restul comunităţii. Unul dintre bunii lui prieteni este un doctor indian, excelent partener de discuţii, Veraswami, cu cele mai multe şanse de a fi "localnicul" acceptat de club. Acesta devine ţinta principală a uneltirilor lui U Po Kyin, un judecător districtual corupt şi invidios care îşi doreşte pentru el prestigiul de a fi primit în club. Toate complicăţelile astea politice şi rasiale se agravează la apariţia tinerei şi superficialei Elizabeth de care se îndrăgosteşte Flory.

Flory, deşi critic la adresa colonialismului, nu se poate desprinde de comunitatea din care face parte şi nici exprima o opoziţie făţişă. Totuşi, el este cel care petrece mult timp în mijlocul localnicilor şi le apreciază, într-o anumită măsură, cultura la care încearcă să o sensibilizeze şi pe Elizabeth (fără mare succes, însă, aceasta fiind de o frivolitate crasă).
Ideile despre colonialişti şi rasism din carte sunt cel mai clar exprimate în discuţiile dintre Flory şi doctorul Veraswami, unde englezul este cel care vine în apărarea localnicilor, pe când doctorul indian subliniază beneficiile aduse de ocupaţia britanică. In ciuda unor opinii pertinente, schimbul de replici între cei doi şi unele evenimente din carte lasă o măsură apreciabilă de ambiguitate în conturarea unei poziţii pro- sau anti- coloniale. Această cale de mijloc care pare să fie găsită de Orwell nu este deloc convingătoare şi nu face decât să lase lucrurile suspendate, ideile, incomplete.

Pentru mesajele clare din "Ferma animalelor" şi "1984", ambiguitatea din "Zile birmaneze" e puţin frustrantă. Partea cea mai ciudată e că atât coloniştii, cât şi colonizaţii susţin sau aprobă ideea că englezii sunt superiori, mai buni, mai inteligenţi, mai nobili. Si aici percepţiile alcătuiesc realitatea. Contează cum te văd ceilalţi, ce reputaţie ai, ceea ce nu poate fi neapărat influenţat de calităţile tale.
Oricum, Orwell se pricepe mai bine să scrie despre societăţi distopice, să epuizeze modelul teoretic al răului ultim din societăţile noastre decât să critice realitatea ca atare.