Italo Calvino –"Oraşe invizibile"

Un alt audiobook pe care am pus urechea. Structura cărţii este perfectă pentru acest format: sunt 55 de oraşe, suprarealiste, imaginare, delirante, inventate (şi feminine –toate au nume de femei), prin care Italo Calvino a încercat să se joace cât mai mult cu toate posibilităţile creării unui oraş. E ca un brain storming de cât de ciudat poate fi un oraş.

Romanul (nici nu ştiu dacă poate fi numit aşa...) nu are acţiune, poveste, desfăşurare temporală. Sub pretextul discuţiei între un Kublai Khan în vârstă şi un Marco Polo şturlubatic în care exploratorul italian îi povesteşte marelui mongol oraşele pe care le-a întâlnit în regatul lui, Italo Calvino îşi dezlănţuie imaginaţia pentru a testa limitele în care poate fi creat un oraş (oricum, oraşul de la sfârşitul cărţii nici măcar nu mai are limite) şi a ne arunca diverse momeli de reflecţie (presupun că fiecare cititor ia ce i se potriveşte şi se pune pe gândit).
Oraşele lui Calvino sunt construite din idei, din imagini, din potenţialităţi, din cel care le priveşte şi le trăieşte. "You take delight not in a city's seven or seventy wonders, but in the answer it gives to a question of yours."

Una dintre ideile care m-a prins pe mine este aceea că fiecare avem un oraş pe care îl păstrăm cu noi toată viaţa şi care ne marchează modul în care le percepem pe celelalte.
"Every time I describe a city, I am saying something about Venice. Memory’s images, once they are fixed in words, are erased. Perhaps I am afraid of losing Venice all at once, if I speak of it. Or, perhaps, speaking of other cities, I have already lost it, little by little."

Si m-a mai marcat o idee: "You reach a moment in life when, among the people you have known, the dead outnumber the living." Cred că încep să fac o fixaţie pe bătrâneţe.